Condiţii de călătorie

Ecuador

Ultima actualizare: 
9 octombrie 2017

 

Condiţii de intrare şi regim de şedere

Cetăţenii români sunt scutiţi de obligativitatea deţinerii vizei de scurtă şedere pe teritoriul Republicii Ecuador, pe o perioadă de până la 90 de zile,pentru călătoriile în scop turistic, cu posibilitatea de prelungire de până la 180 de zile. Pentru prelungirea șederii, este obligatoriu ca solicitantul să se adreseze Inspectoratului General pentru Imigrări din Ecuador.

Intrarea în Ecuador este permisă cu pașaportul valabil o perioadă de minim 6 luni, însă este recomandat ca acesta să aibă o valabilitate cât mai mare.

Cetăţenii români care intenţionează să desfăşoare activităţi lucrative sau economice, trebuie să obțină o autorizație de la Ministerul Muncii din Ecuador și să își înscrie contractul de muncă la direcția de specialitate din cadrul Ministerului Muncii. În acest sens, solicitantul trebuie să obțină o viză de ședere pentru muncă, care este valabilă 2 ani de zile. Costul solicitării vizei de muncă este de 40 USD, iar pentru emiterea acesteia se cer 400 USD.

De asemenea, este necesară eliberarea unui Carnet de muncă (Carnet ocupacional).

Pentru informaţii suplimentare despre regimul vizelor şi despre condiţiile de intrare în Ecuador, recomandăm consultarea informaţiilor prezentate de autorităţile din această țară:

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care intenţionează să rămână pentru o perioadă îndelungată pe teritoriul acestui stat să se adreseze misiunii diplomatice a României la Lima, Peru, Av. Jorge Basadre nr. 690, San Isidro, Lima-27 şi să îşi anunţe prezenţa în regiune, comunicând coordonatele personale pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă.

 

Ameninţări teroriste

Riscul ameninţărilor teroriste în Ecuador este relativ scăzut, însă cetăţenii români trebuie să aibă în vedere riscurile globale pe care fenomenul terorist le poate produce oriunde în lume.

Cetăţenilor români care călătoresc în această țară li se recomandă să urmărească în permanenţă anunţurile şi recomandările făcute de autorităţile de resort din această țară şi să acceseze periodic pagina web a Ministerului român al Afacerilor Externe.
 


Siguranţă şi criminalitate

Cetăţenii români care doresc să călătorească pe teritoriul ecuadorian trebuie să știe că, asemenea altor  state latino-americane situate pe coasta Oceanului Pacific, și Ecuadorul este o zonă de mare intensitate seismică.  Din acest motiv, călătoria în această țară prezintă un anumit grad de risc.

Totodată, pe teritoriul statului Ecuador sunt 26 de vulcani, dintre care unii sunt încă activi. În perioade de erupții puternice sau reactivare intensă a vulcanilor este recomandat ca cetățenii români să evite zonele cele mai expuse.

Ecuadorul este o ţară cu profil turistic, dispunând de servicii pentru acest sector, dar este recomandat un comportament prudent în deplasările în interiorul acestui stat unde a crescut numărul unor infracțiuni precum furtul de bani, de aparate de fotografiat şi electronice sau alte obiecte și chiar jafuri comise în special în zone periferice sau mai izolate. Riscul furtului există însă și în alte spații publice cum ar fi magazine sau locuri aglomerate, mijloacele de transport public (autobuze, taxi).  

Cetățenii români care doresc să călătorească în acest stat trebuie să se informeze în prealabil despre locul spre care urmează să se deplaseze. Se recomandă contractarea de servicii turistice de la agenții autorizate, precum și deplasarea în cadrul unui grup de persoane. Este de preferat ca serviciile turistice să nu fie contractate direct de pe internet, iar trimiterea sau transferul de bani să nu fie efectuate în contul unor persoane fizice care se intitulează operatori de turism.

Pentru siguranţa dumneavoastră recomandăm:

  • Evitaţi circulaţia pe timp de noapte, locurile aglomerate, demonstraţiile şi deplasarea în zone izolate ale ţării.
  • Păstraţi în locuri sigure documentele şi valorile personale, biletele de călătorie, banii, cărţile de credit şi nu le expuneţi în mod vizibil asupra dumneavoastră sau în maşini.
  • Uşile si geamurile de la autovehicule trebuie ţinute închise.
  • În cazul călătoriilor cu autobuzul sau trenul este indicat să se păstreze atenţia asupra bagajelor pe întreaga durată a călătoriei
  • Dacă doriţi să călătoriţi în scop turistic, folosiţi numai operatori acreditaţi! Nu vă îndepărtaţi de grupul turistic şi respectaţi anunţurile sau indicaţiile autorităţilor locale!

În cazul în care sunteţi victima unei infracţiuni se recomandă contactarea celui mai apropiat birou al poliției, precum şi consulatele onorifice ale țării noastre din Quito - adresa Esteban de la Rosa N45-176 y Marcos Jofre  și Guayaquil – adresa Puerto Santa Ana, Edificio Torreon, piso 4, oficina 504 sau  Ambasada României din Lima.

În cazul pierderii paşaportului românesc, se recomandă sesizarea biroului local de  poliție, de la care trebuie să se solicite un document care atestă pierderea sau furtul acestuia, după caz. În situația în care ați rămas fără  documente de călătorie  trebuie să contactați  Ambasada României în Peru pentru a încerca obținerea unui  titlu de călătorie provizoriu care să vă ajute să reveniți în țară.

Ambasada României la Lima atrage atenția asupra numeroaselor cazuri de pierdere/ furt al obiectelor personale printre care se numără și documentele de călătorie și identitate ale turiștilor români din Ecuador. Pentru a evita această situație este recomandabilă păstrarea acestora în locuri care să nu atragă atenția și separat de alte obiecte de valoare. Vă atragem atenția că, întrucât România nu are o misiune diplomatică în Ecuador, este dificilă acordarea de asistență consulară în astfel de cazuri, deoarece aceasta presupune deplasarea dumneavoastră la Lima, Peru, pentru obținerea unui document de călătorie. 

În cazul unor incidente grave (accidente, tâlhării, etc.), care necesită intervenţia imediată a autorităţilor ecuadoriene, pot fi apelate următoarele numere de urgenţă:

  • Pompieri: 102, 112 sau *112 (din telefonul mobil)
  • Serviciului de Poliție: 101
  • Ministerul Sănătății: 171
  • Agenția Națională de Tranzit: 103
  • Număr de urgență la nivel național: 911

 

Sistemul medical

Asigurarea de călătorie, medicală şi de viaţă trebuie să acopere întreaga durată a călătoriei în Republica Ecuador, dat fiind că nivelul serviciilor de sănătate publică nu este foarte înalt.

Este de preferat ca asigurarea medicală de călătorie încheiată să fie una cât mai extinsă.Este recomandabil să aveți  permanent asupra dumneavoastră numărul de telefon al firmei de asigurare pentru cazuri  de urgență.

 

Condiţii privind traficul auto

  • Circulaţia auto și permisul de conducere:

Pentru a putea conduce un vehicul în Ecuador, străinii trebuie să dețină un permis valabil. Este necesară traducerea și legalizarea în limba spaniolă a unei copii a permisului de conducere. Permisul de conducere românesc este valabil numai dacă este însoțit de permisul de conducere internațional.

Conducătorul vehiculului trebuie să aibă asupra sa pașaportul cu ștampila de intrare în țară, pentru ca autoritățile să constate dacă persoana respectivă  se află în intervalul de valabilitate pentru șederea pe teritoriul ecuadorian.

Se aplică prioritatea de dreapta.

Minorii trebuie să stea obligatoriu în spate, în scaun special amenajat.

  • Starea drumurilor:

În Ecuador toate drumurile sunt administrate printr-un sistem al Șoselelor Naționale care le include  și pe cele secundare sau provinciale.

Doar o parte a rețelei de drumuri dispune de o infrastructură modernă.

Starea generală a drumurilor de interes național este bună.

  • Limitele de viteză admise:

Limitele de viteză sunt adaptate la specificul rutier. În general, în zonele urbane limita de viteză este de 50 km/ oră, iar pe autostrăzi se circulă cu 100 km/ oră , cu porțiuni în care se poate circula până la 130 km/h.

Este foarte important de știut că pentru depășireacu peste 20 km/h a vitezei legale, în afară de amendă, se poate aplica pedeapsa cu închisoarea.

  • Centura de siguranţă:

Utilizarea centurii de siguranţă este obligatorie.

  • Parcarea:

Parcarea se poate face numai în locurile special amenajate.

Încălcarea acestei reguli atrage după sine aplicarea de amenzi.

  • Transportul public :

Sistemul de trafic aerian intern este relativ dezvoltat, serviciile interne fiind asigurate de  compania națională TAME.

În acest fel sunt asigurate conexiuni directe cu orașele principale: Guayaquil, Cuenca, Manta, Esmeraldas.

Pentru Insulele Galapagos există zboruri zilnice din Quito sau Guayaquil.

Aeroportul Internaţional Mariscal Sucre din Quito funcţionează în condiţii normale.

  • Informaţii utile pentru cazuri de accidente rutiere:

În cazul producerii unor accidente de circulaţie sau a altor evenimente, este recomandat să se stabilească  legătura cu serviciul integrat de urgență și securitate din Ecuador care își coordonează activitatea cu Poliția Națională. Numărul de telefon este: 911.

În caz de deces, trebuie contactate unul dintre cele două consulate onorifice ale României din Ecuador și Ambasada României la Lima, în vederea obţinerii certificatului de deces.
 


Utilizarea cărţilor de credit

În Ecuador se pot utiliza toate cărţile de credit şi sistemele de plată cunoscute pe plan internaţional.


Regimul vamal

La intrarea în Ecuador, toate persoanele trebuie să completeze o declaraţie, care include o listă cu produse permise pentru a fi introduse în această țară.  Trebuie declarate cantităţile ce depăşesc aceste norme.

Produsele carepot fi introduse în Ecuador sunt: articole de îmbrăcăminte de uz personal; maxim 300 ml parfum de persoană sau 600 ml pe familie; bijuterii și alte obiecte de valoare pentru uz personal; alimente procesate care să fie sigilate sau împachetate în vid; articole de bucătărie, mai puțin electrocasnice, sau trei aparate de bucătărie portabile; 2 instrumente muzicale; medicamente de uz personal; 3 litri băuturi alcoolice; 20 pachete țigări; 6 memorii digitale, 10 videojocuri.

Sunt fixate norme speciale pentru vehicule, motoare, semințe, plante, animale, obiecte de interes istoric a căror aducere sau scoatere din țară necesită aprobări de la servicii specializate.

Este strict interzisă introducerea oricăror produse alimentare din carne, brânzeturi, fructe, legume sau semințe, în stare proaspătă sau uscate.


Regimul animalelor de companie

Se admite introducerea a maximum 2 animale de companie, respectând normele  sanitare internaționale.
 


Regimul medicamentelor

Pot fi introduse medicamente în cantităţi rezonabile pentru uzul personal pe baza certificatului medical.

În cazul în care aceste medicamente conțin substanțe psihotropice este absolut obligatorie prescripția medicală.

 

 

Informaţiile prezentate în această secţiune au numai caracter informativ. Ele nu angajează răspunderea ministerului, pentru eventualele prejudicii suferite pe timpul călătoriei. Fiecare călător trebuie să fie conştient de faptul că riscurile de securitate sunt prezente oriunde în lume şi să îşi asigure în mod individual măsurile de protecţie necesare.

Centrul de presă

Ţări - zone geografice