Alerte de călătorie

Liban

Ultima actualizare: 
17.11.2019


1. Informaţii generale

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Liban că manifestațiile de protest continuă în Beirut și în majoritatea localităților importante din țară, inclusiv prin blocarea unor drumuri cu ridicarea de baricade și incendierea cauciucurilor. Izolat, manifestațiile au generat și evenimente violente (ex. focuri de armă soldate cu decese).

Ca urmare a situației create, băncile care operează în Liban au decis limitarea eliberării către clienți de valută cash și în unele cazuri și de monedă locală. De asemenea, clienții băncilor cu puncte de lucru în Liban au întâmpinat probleme în efectuarea de transferuri bancare.

Având în vedere situația incertă, posibilitățile de escaladare a formelor de protest precum și degradarea situației de securitate, Ambasada României recomandă cetățenilor români care doresc să se deplaseze în Liban să amâne călătoriile dacă nu sunt absolut necesare, iar celor care sunt prezenți în Liban în perioada următoare să urmărească constant mass media locale pentru a se informa atât cu privire la zonele în care se anunță demonstrațiile, cât și referitor la alte evoluții, să manifeste prudenţă, să se delimiteze de orice acţiune de acest fel și să își programeze călătoriile pe teritoriul libanez ținând cont de blocaje rutiere existente.

Cetăţenii români sunt sfătuiţi să întărească vigilența cât timp se află în Liban și să ţină cont de riscul producerii unor atentate teroriste și conflicte interconfesionale, în suburbia de sud (Dahieh) şi în vestul Beirutului (Tarek Jdeideh), Saida (zona taberei de refugiați Ain El Hilweh), în Tripoli (cartierele Bab el Tabbaneh şi Jabal Mohsen), în Arsal (nord-estul țării) și în apropierea frontierei cu Siria.

Este recomandată evitarea deplasărilor în următoarele zone:
 

  • suburbia de sud a capitalei Beirut, Dahieh, întrucât se menține riscul expunerii la posibile atentate teroriste;
  • în sudul Libanului, în mod special în zona de operaţii a UNIFIL (la sud de râul Litani) şi în zonele din apropierea liniei de demarcaţie cu Israelul, unde deplasarea se face cu acordul autorităților militare libaneze. Se impune o atenție sporită pentru deplasările mai la sud de aliniamentul Jezzine-Lac  Qaraaoun-Rachaya;
  • pe teritoriul Văii Bekaa, în special în apropierea frontierei cu Siria. Prezența refugiaților sirieni în această regiune  a determinat creșterea infracționalității (furturi de bunuri și furturi auto, violuri, răpiri și sechestrări de persoane în scopul obținerii de recompense financiare). În zonă au fost semnalate răpiri de persoane și altercații între grupările criminale, care pot afecta și terțe persoane care se deplasează prin regiune;
  • nordul Libanului, districtele Tripoli şi Akkar din Guvernoratul Nord, precum și regiunea Arsal (nord-estul țării),  în particular în proximitatea frontierei de nord cu Siria, ca urmare a efectelor negative generate de  conflictele armate din regiunea Qalamoun;
  • în apropierea şi în interiorul tuturor taberelor de refugiaţi palestinieni de pe teritoriul Libanului, ca urmare a problemelor generate de creşterea demografică, a situației socio-economică precum și a prezenței a numeroase elemente radicale și membri ai unor grupări teroriste (Daesh, Al Qaeda, Al Nusra Front). Autoritățile libaneze nu dețin jurisdicție în interiorul taberelor de refugiați libanezi.

Creşterea numărului de refugiaţi sirieni şi palestinieni a determinat o creştere semnificativă a nivelului de infracţionalitate, astfel încât în anumite zone (în special cele enumerate mai sus) sunt puse în pericol bunurile şi documentele cetăţenilor străini. A crescut îngrijorător numărul grupărilor infracționale, care vizează furtul de autoturisme, răpiri de persoane cu scopuri economice, jaful și mica infracționalitate în majoritatea regiunilor din estul Libanului.

Totodată, se evidențiază o creștere a riscurilor de îmbolnăvire, generate de prezența și condițiile nu tocmai favorabile de viață a majorității refugiaților sirieni și palestinieni prezenți pe teritoriul Libanului.  În Liban și Siria au fost identificate unele cazuri de coronavirus (NCoV).

Cetăţenii români care doresc să călătorească in Liban sunt rugaţi să urmărească anunţurile şi recomandările autorităţilor libaneze şi să acceseze periodic rubrica « Sfaturi de călătorie » de pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe (www.mae.ro).


2. Contactarea autorităţilor române

Cetăţenii români care se deplasează în Liban sau care se află deja pe teritoriul acestei ţări, sunt sfătuiţi să se adreseze Ambasadei României la Beirut şi să îşi anunţe prezenţa în regiune, comunicând coordonatele personale la adresa de e-mail beirut@mae.ro, pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă sau să se înregistreze prin intermediul portalului www.econsulat.ro

Cetățenii români afectaţi de o situaţie de urgenţă pot solicita şi asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Beirut: +961 5 924 849,  +961 5 920 432, +961 5 920 452, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României la Beirut: +961 76 775 503.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://beirut.mae.rowww.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îți poate salva viața!”.

Cetăţenii români care ignoră avertismentele M.A.E. şi se deplasează în zonele de risc o fac pe propria răspundere şi vor suporta consecinţele unor astfel de călătorii, având în vedere că posibilităţile de intervenţie ale misiunii diplomatice, în astfel de zone, sunt reduse.


3. Alte recomandări

Cetăţenii români care se deplasează în Liban sunt sfătuiţi cu insistenţă să încheie o asigurare de călătorie, medicală şi de viaţă.

De asemenea, cetăţenii români care vizitează sau se află pe teritoriul Libanului sunt sfătuiţi să respecte următoarele recomandări:

  • nu se folosească de paşapoarte temporare (valabile 1 an), întrucât mai mulţi cetăţeni români au întâmpinat probleme cu autorităţile de frontieră la prezentarea acestui tip de document de călătorie;
  • să opreasca şi să prezinte, la cerere, documentele de identitate la punctele de control ale Forţelor Armate Libaneze şi Forţelor de Securitate Internă (poliţie, jandarmerie);
  • să nu fotografieze instalaţiile sau bazele militare, clădirile şi locurile în faţa cărora staţionează personal militar, membri ai forţelor de ordine sau personal de pază. Evitaţi să fotografiaţi persoanele civile fără consimţământul explicit al acestora. De asemenea, se recomandă prudenţă înainte de a fotografia/filma clădiri private, scene panoramice sau de stradă;
  • să evite deplasările pe timpul nopţii, indiferent de regiunea în care se află, în locurile aglomerate sau în care se produc  demonstraţii, mitinguri sau adunari civice;
  • să evite deplasarea, fără insoţitori locali, în zone izolate ale ţării sau în care nu sunt prezente forţele de ordine şi securitate;
  • să păstreze în locuri sigure documentele şi valorile personale, biletele de călătorie, banii, cărţile de credit şi să nu le expună în mod vizibil asupra lor sau în maşini;
  • să nu se folosească paşapoartele-documente de călătorie care conţin ştampile / vize emise de statul Israel, întrucât nu este permisă intrarea în Liban cu astfel de documente;
  • să evite închirierea de autoturisme scumpe, ostentative, întrucât se înregistrează constant furturi unor astfel de autoturisme, în special în zona Văii Bekka, iar persoanele care le detin pot fi rapite pentru obţinerea de recompense materiale;
  • să încuie maşinile şi să le asigure cu sisteme de alarmă. Este recomandat să se circule în autoturisme cu uşile blocate.
  • să recurgă numai la operatori de turism acreditaţi, să nu se îndepărteze de grupul turistic şi să respecte anunţurile sau indicaţiile autorităţilor locale ;
  • să evite utilizarea taxi-urilor de tip „service” (colective). Este preferabil ca, în măsura posibilităţilor, serviciile de taxi să fie solicitate în prealabil telefonic la companiile de profil.
  • Să nu deţină sau să consume droguri, întrucât legislaţia libeneză este severă si foarte strictă iar pedeapsa este cu inchisoare  de la 3 luni pâna la inchisoare pe viaţă, insoţite de amenzi semnificative, în raport de gravitatea faptelor. Lupta contra traficului si consumului de droguri a fost intensificata in zona aeroportului international din Beirut, a porturilor si celorlalte puncte de trecere a frontierei.
  • sÎn caz de accident rutier trebuie să rămâneţi pe locul producerii incidentului şi să chemaţi de urgenţă un expert al companiei de asigurări care a realizat poliţa pentru autoturism. Autorităţile libaneze manifestă mai multă vigilenţă la modul de respectare a normelor rutiere şi dispune şi de mijloace de verificare a respectării vitezei legale. Purtarea centurii de siguranţă este obligatorie pentru conducătorul auto şi pasageri. Amenzile care se pot aplica sunt între 25.000 si 100.000 lire libaneze (echiv. a 17-67 euro). Pentru autoturismele asigurate în strainătate este necesar să vă adresaţi companiilor de asigurări pentru a identifica dacă au firme corespondente in Liban, în caz contrar se recomandă realizarea unei poliţe de asigurare la intrarea în Liban.
  • Nu se recomandă băutul apei din reţeaua curentă a municipalităților.

Pentru informaţii cu privire la tipurile de vaccinuri care trebuie efectuate, cetăţenii români sunt sfătuiţi să se adreseze Institutului Naţional de Sănătate Publică (http://www.insp.gov.ro) sau unui cabinet de vaccinări internaţionale (http://www.cnscbt.ro/index.php/sfaturi-pentru-calatori/85-cabinete-vaccinari-internationale) şi să acceseze, pentru informaţii suplimentare, site-urile dedicate ale Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (http://www.cnscbt.ro/index.php/sfaturi-pentru-calatori) şi Centrului European de Control şi Prevenire a Bolilor (http://ecdc.europa.eu/en/healthtopics).

 În caz de urgenţe vă recomandăm următorele numere utile:

  • Ambasada României în Liban, tel. de urgență: +961 76 775 503 / + 961 5 924848
  • Forţele de Securitate Internă (poliţie): +961 1 425 250 et 01 422 000, 112 sau 991
  • Direcţia Generală de Securitate Generală (poliţie de frontieră şi de imigrări): +961 1 425 610
  • Crucea Roşie  (asigură transport sanitar de urgenţă): 140 (din reţeaua din Liban) sau +961.1 322 985 prin reţele internaţionale;
    • Spitale:
  • Hôtel Dieu de France, Beyrouth-Achrafieh: +961.1 615 300
  • Saint Georges, Beyrouth-Achrafieh: +961.1 585 700
  • Sacré Coeur, Baabda: +961.5 457 112
  • Université américaine, Beyrouth-Hamra: +961.1 350 000
  • Rizk, Beyrouth-Achrafieh: +961.1 581 700
  • Trad, Beyrouth-Clemenceau: +961.1 366 130 / +961.1 341 740
  • Clemenceau medical center, Beyrouth-Clemenceau: +961.1 372 888
  • Al Hayat, Chyah-Hazmieh, Beyrouth: +961-1/546200 – 03/934567; E-mail: info@alhayat-hospital.com; http://www.alhayat-hospital.com/

 

Informaţiile prezentate în această secţiune au numai caracter informativ. Ele nu angajează răspunderea ministerului, pentru eventualele prejudicii suferite pe timpul călătoriei. Fiecare călător trebuie să fie conştient de faptul că riscurile de securitate sunt prezente oriunde în lume şi să îşi asigure în mod individual măsurile de protecţie necesare.

Centrul de presă

Ţări - zone geografice

Ţări - zone geografice