Alerte de călătorie

Turcia

Ultima actualizare: 
25.03.2017


1. Informaţii generale

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Turcia că Marea Adunare Națională a votat prelungirea stării de urgență pe întreg teritoriul Republicii Turcia cu încă trei luni, începând cu 19 octombrie 2016. Potrivit informațiilor furnizate de autoritățile turce, instaurarea stării de urgență nu are ca efect direct restricționarea libertății de circulație a populației civile, nici a turiștilor străini. MAE este în permanent contact cu autoritățile turce în vederea informării, în timp real, cu privire la evoluția situației

În acest context și având în vedere că situația de securitate din Turcia se menține instabilă, cu precădere în aria capitalei Ankara și a orașului Istanbul, MAE reiterează avertismentul adresat cetățenilor români aflați sau care se deplasează în această țară de a rămâne extrem de precauți și vigilenți, evitând implicarea în orice manifestații sau alte evenimente publice care ar putea degenera în violențe. MAE recomandă cetăţenilor români care se deplasează în oraşul Istanbul să manifeste prudenţă sporită şi să evite zonele aglomerate, în special cele frecventate de cetăţeni străini.

Totodată, Guvernul de la Ankara a decis interzicerea demonstrațiilor, mitingurilor, protestelor și adunărilor în spaţii publice în perioada  17 octombrie – 30 noiembrie 2016.    

Începând din luna septembrie ac., în capitala Turciei sunt organizate filtre de circulaţie totale 24h/24h, la intrările în oraş, de către forţele speciale ale poliţiei şi ale jandarmeriei.De asemenea, este necesară informarea permanentă asupra evoluției interne din acest stat și verificarea disponibilității mijloacelor de transport înspre sau dinspre Turcia și a orarului de funcționare a punctelor de trecere a frontierei, care poate suferi modificări. Se recomandă, totodată, cetățenilor români aflați pe teritoriul Turciei să aibă în permanență asupra lor documentele de călătorie, pentru eventuale controale / filtre organizate de forțele de ordine locale.

MAE reamintește că cetățenii români pot apela telefonic Ambasada României la Ankara și Consulatele Generale ale României din Istanbul și Izmir prin intermediul Centrului de Contact și Suport pentru Cetățenii Români din Străinătate, care funcționează în regim de permanență, la numerele +90.312.44.77.920; +90 212 3583541; +90 212 3580516; +90 212 3583537, +90 232 4650579.

În mod particular, se recomandă cetăţenilor români care călătoresc în Republica Turcia să evite orice deplasare în zona de sud-est a țării și zona situată la frontiera cu Siria și Irak, din cauza riscurilor ridicate generate de acțiuni teroriste şi de apariţia unor situații imprevizibile, produse de atentate teroriste şi atacuri armate.

Deplasarea în localitățile din proximitatea frontierelor menționate, implică, în consecință, pericol major de securitate.

Cetăţenii români sunt avertizaţi că există riscul ca anumite căi de comunicaţie sau puncte de trecere a frontierei să fie temporar închise, iar zonele respective să fie supuse unor restricţii neprevăzute, de natură militară.

Din cauza riscului ridicat de atentate teroriste în Turcia, autorităţile manifestă maximum de vigilenţă, fiind adoptate măsuri ferme de control al frontierei de sud-est, de limitare a circulaţiei și de depistare a persoanelor suspecte.

În ultimele luni au fost înregistrate atât atentate teroriste repetate pe teritoriul turc, cât şi incidente armate în imediata apropiere a frontierei Turciei cu Siria şi Irak, precum şi măsuri instituite de autorităţile turce, inclusiv prin dislocarea de efective militare.

Având în vedere recentele atentate teroriste din Ankara (04.03.2016), Istanbul (12.01.2016, 19.03.2016, 17.06.2016) şi de la Aeroportul Internaţional Kemal Ataturk din Istanbul (28.06.2016), în care au fost vizaţi atât cetăţeni turci, cât şi cetăţeni străini aflaţi în zone aglomerate sau turistice, persistă riscul de producere a unor noi atentate în astfel de zone, în marile oraşe ale Turciei.

Cetăţenii români aflaţi în vizită sau în tranzit în aceste oraşe (în special, Ankara - cartier Kizilay Bulevardul Tunalı; Istanbul - piețele Taksim și străzile adiacente, B-dul Istiklal şi cartierul Kadikoy, Sultanahmet și zona Bazar; Izmir) şi în alte zone turistice intens frecventate din Turcia trebuie să dea dovadă de maximă prudență în această perioadă, evitând locurile aglomerate din spaţiile publice şi de interes turistic.

Se recomandă insistent cetăţenilor români care călătoresc la Istanbul să evite staţionarea prelungită în zonele turistice principale, în apropierea centrelor comerciale sau a secţiilor de poliţie, iar în contextul observării unor persoane sau colete suspecte, să părăsească de urgenţă zona în care se află.

Pe fondul posibilei apariţii a unor manifestări spontane, este recomandat cetăţenilor români să se delimiteze de orice acţiune de protest şi să părăsească zonele respective.

Până în prezent nu s-au înregistrat incidente în Antalya și în celelalte stațiuni turistice de pe Riviera turcă, însă recomandarea de vigilență și prudență își menține actualitatea și în aceste zone.

La frontiera turco-siriană funcţionează două puncte de frontieră, care funcționează în regim restrictiv, respectiv Cilvegözü/Bab Al Hava în Hatay şi Öncüpınar/Bab Al Selame în Kilis. Aceste puncte pot fi utilizate pentru cetăţeni, ajutor umanitar şi bunuri comerciale, însă trecerea nu este garantată, întrucât există o comisie specială care analizează fiecare solicitare de trecere a frontierei. Suplimentar, punctul de frontieră Nusaybin/Kamışlı în Mardin este deschis doar pentru ajutor umanitar venit din partea Naţiunilor Unite.

La frontiera turco-irakiană, punctul de frontieră Ibrahim Khalil (Habur) rămâne închis pe o perioadă nedeterminată, ca urmare a operaţiunilor militare/de securitate turce în zonă și nu există alte rute alternative.

Se recomandă cetăţenilor români care se află, tranzitează sau doresc să se deplaseze pe teritoriul Republicii Turcia să evite zonele centrale / aglomerate, locurile de adunare şi de marş ale protestatarilor / manifestanţilor (mitinguri, demonstraţii, concerte, conferinţe etc.), precum şi zonele adiacente secţiilor de poliţie şi sediilor structurilor de securitate ale oraşelor turceşti. Se recomandă evitarea deplasărilor în zonele de conflict, de la frontiera Turciei cu Siria, grupate în special în provinciile şi, după caz, localităţile Diyarbakîr, Sylvan, Şirnak, Nusaybin, Gaziantep, Van, Hakkari, Kilis, Şanlîurfa, Tunceli, Erzincan, Mardin, Şiirt, Hatay, Adana, Adîyaman, Igdîr, Muş, Agri, Batman, Kars, Majoritatea frontierelor terestre cu Siria sunt închise.

În situaţiile în care există transportatori români care îşi asumă riscurile traversării frontierei Turciei cu Siria sau cu Irak (Regiunea Autonomă Kurdistan - RAK), se recomandă informarea  cu privire la regimul juridic al şederii în Turcia şi cu privire la normele vamale aplicabile transportatorilor străini – documente valabile ale autovehiculelor, procură pentru folosirea autovehiculelor exclusiv de către conducătorii auto autorizaţi, existenţa asigurării internaţionale a licenţei de transport şi a documentelor comerciale şi vamale în bună regulă etc.

Cetăţenii români care intenţionează să călătorească cu autoturismele personale în Turcia, trebuie să aibă în vedere următoarele:
 

  • pentru stabilirea itinerariului, să se informeze şi pe teritoriul Turciei despre măsurile speciale de securitate luate de autorităţile turce, cum ar fi impunerea interdicţiei de circulaţie în unele localităţi, pe timpul nopţii sau totală, şi efectuarea de controale asupra documentelor şi filtre pe căile de comunicaţie;
  • să ţină cont că autorităţile turce monitorizează foarte riguros intrările şi ieşirile cetăţenilor străini în/din Turcia; regula este că, atunci când o persoană a intrat pe teritoriul Turciei cu un autoturism pentru care deţine documente de proprietate (certificat de înmatriculare) sau procură pentru folosirea acestuia, aceeaşi persoană trebuie să iasă din Turcia cu autoturismul. Nu se acceptă excepţii nici măcar privind soţul/soţia cetăţeanului român sau rudele apropiate ale acestuia. Dacă pentru diverse motive, un cetăţean român intră în Turcia cu autoturismul, iar apoi alege să iasă cu avionul sau cu un alt autovehicul, este obligat să notifice autorităţile şi să urmeze procedurile vamale privind situaţia juridică (import-export) a autoturismului pe care îl lasă în Turcia. Legea turcă este foarte restrictivă în acest sens, atât din motive de respectare a procedurilor vamale, cât, mai ales, pentru prevenirea săvârşirii de infracţiuni sau atentate teroriste prin folosirea autovehiculelor;
  • în situaţia în care cetăţenii români sunt nevoiţi să îşi lase autoturismele pe teritoriul Turciei sau să le parcheze pentru perioade mai mari de două-trei zile, trebuie să se asigure că acestea sunt parcate în locuri special amenajate, aflate sub pază şi să încheie contracte/convenţii cu persoanele sau firmele care prestează astfel de servicii. În situaţiile în care autoturismele sunt parcate la întâmplare, în locuri publice, pentru mai multe zile, organele de securitate pot lua măsuri pentru ridicarea acestora sau să procedeze la verificarea de către unităţile specializate anti-tero şi chiar să distrugă autoturismul, dacă există suspiciuni că poate disimula o încărcătură explozivă.

 

2. Contactarea autorităţilor române

Cetăţenilor români aflaţi în Turcia, mai ales în zone de risc, li se recomandă să își semnaleze prezența în teritoriul turc, contactând Ambasada României la Ankara, Consulatul General al României la Istanbul sau Consulatul General al României la Izmir, în funcţie de regiunea în care se găsesc. Pe lângă semnalarea prezenței, este recomandată transmiterea propriilor coordonate, precum şi ale rudelor lor ori ale altor persoane de contact din ţară. Parcurgerea acestei proceduri este necesară în eventualitatea unor situaţii de urgenţă, pentru a asigura celor interesaţi, la cerere, asistenţă consulară.

Totodată, vă sugerăm ca, pe perioada sejurului, în cazul în care vă veți afla într-o situație cu caracter extraordinar (accident, spitalizare, decesul unei alte persoane, calamități, furt de documente de identitate, atac terorist), să contactați Secția Consulara a Ambasadei României la telefonul de urgență nr. +90532 3181726 sau, în funcție de locul în care vă aflați, Consulatul General al României de la Istanbul, la telefonul de urgență: +90 533 5420695, sau Consulatul General al României de la Izmir, la telefonul de urgență: +90 530 4150077.

Cetăţenii români care ignoră avertismentele Ministerului Afacerilor Externe şi se deplasează în zone de risc sunt atenţionaţi că o fac pe propria răspundere şi vor suporta consecinţele unor eventuale incidente, având în vedere posibilităţile limitate de intervenţie ale misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare de carieră în situaţii de urgenţă, de la caz la caz.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să consulte pagina de Internet www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetățenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de a fi alertați, în cazul în care apar situaţii speciale, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”.

 

Informaţiile prezentate în această secţiune au numai caracter informativ. Ele nu angajează răspunderea ministerului, pentru eventualele prejudicii suferite pe timpul călătoriei. Fiecare călător trebuie să fie conştient de faptul că riscurile de securitate sunt prezente oriunde în lume şi să îşi asigure în mod individual măsurile de protecţie necesare.

Centrul de presă

Ţări - zone geografice

Ţări - zone geografice