Ministerul Afacerilor Externe

 
 

Prima Pagina

Întrevederea secretarului de stat Maria Magdalena Grigore cu ambasadorul Republicii Armenia Serghei Minasyan

Tip: 
Comunicat de presă
Data: 
16.11.2018

Secretarul de stat pentru relații interinstituționale, Maria Magdalena Grigore, l-a primit astăzi, 16 noiembrie 2018, pe ambasadorul Republicii Armenia la București, Serghei Minasyan. Discuțiile au vizat stadiul actual și perspectivele relațiilor româno-armene în domeniul diplomației publice și cel al diplomației economice, cu accent asupra cooperării în cadrul proiectelor bilaterale în sfera cultural-educațională și economică.

Oficialul român a salutat evoluțiile pozitive în planul dialogului politic bilateral și a reliefat importanța convocării, în a doua jumătate a anului 2019, a sesiunii Comisiei Mixte Interguvernamentale de cooperare comercial-economică și tehnico-științifică. Între posibilele arii prioritare ale cooperării economice româno-armene a evidențiat investițiile, turismul, transporturile, agricultura, tehnologiile informaționale și comunicațiile. Secretarul de Stat, a salutat eforturile, în curs, ale TAROM pentru deschiderea cursei aeriene directe între Erevan și București, importantă inclusiv în perspectiva asigurării ulterioare a unor conexiuni convenabile cu alte arii geografice cu comunități armene numeroase (Franța, Polonia, Germania, Bulgaria și Republica Moldova). A exprimat satisfacția pentru cooperarea bilaterală în domeniile culturii și educației și sprijinul pentru dezvoltarea în continuare a relațiilor pe aceste paliere. A încurajat partea armeană să utilizeze oportunitățile oferite de asistența pentru dezvoltare finanțată de România.

Partea armeană a salutat, la rândul său, dinamizarea dialogului politic bilateral, făcând, totodată, o trecere în revistă a principalelor proiecte de cooperare în sfera cultural-educațională și economică. A împărtășit evaluarea privind necesitatea organizării, în anul 2019, a unei noi sesiuni a Comisiei Mixte Interguvernamentale. A menționat, de asemenea, demersurile privind deschiderea liniei aeriene directe București-Erevan, punctând, în context, interesul părții armene pentru facilitarea regimului vizelor de călătorie cu România.  Ambasadorul armean a asigurat că va reveni cu propuneri în privința ariilor prioritare de alocare a asistenței pentru dezvoltare oferite de România.