Ministerul Afacerilor Externe

 
 

Prima Pagina

Ministrul Teodor Meleșcanu: Am reiterat susținerea României pentru demersurile de mediere a crizei din zona Golfului și am exprimat speranța pentru reluarea dialogului politic regional

Tip: 
Comunicat de presă
Data: 
09.08.2017

Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, a avut astăzi, 9 august 2017, la Bucureşti,  o întrevedere cu ministrul de stat pentru afaceri externe din Statul Qatar, Sultan bin Saad Al-Muraikhi, în contextul vizitei pe care demnitarul qatarez o efectuează în România.

Cu acest prilej, şeful diplomaţiei române şi oficialul qatarez au abordat recentele evoluții din regiunea Golfului. Ministrul qatarez a prezentat poziția țării sale cu privire la situația tensionată din regiune, cu accent asupra consecințelor umanitare și economice. Șeful diplomației române a exprimat preocuparea cu privire la prelungirea situației  actuale din regiune și a reiterat susținerea României pentru demersurile internaționale de mediere a crizei. În acest context, a subliniat importanța relansării dialogului politic la nivelul Consiliului de Cooperare al Golfului.

Cei doi înalți demnitari au avut un schimb de opinii privind impactul actualului context politic şi de securitate asupra unor dosare regionale de actualitate, precum Siria, Libia, Yemen, Irak, Procesul de Pace din Orientul Mijlociu.

Ministrul de stat pentru afaceri externe, Sultan bin Saad Al-Muraikhi, a transmis deschiderea părții qatareze pentru consolidarea dialogului bilateral politico-diplomatic, economic și sectorial cu România. Cei doi oficiali s-au referit la cadrul juridic bilateral în negociere și, în context, au agreat oportunitatea încheierii unui Memorandum de înțelegere între cele două ministere de externe.

Ministrul român a reliefat importanţa cooperării bilaterale în plan economic şi investiţional, prin participarea la proiecte comune și atragerea de investiţii qatareze în România, precum şi interesul părții române pentru extinderea cooperării sectoriale, cu accent pe agricultură, energie, transporturi, afaceri interne, securitate cibernetică, educaţie şi turism. A mulțumit pentru decizia autorităților de la Doha de a permite intrarea cetățenilor români în Qatar pe bază de viză obținută la sosirea pe aeroportul din Doha.