Ministerul Afacerilor Externe

 
 

Prima Pagina

Instanţele Francofoniei

  • Reuniunea la nivel înalt a Francofoniei, sau Sommet-ul Francofoniei,
  • Conferinţa Ministerială a Francofoniei,
  • Consiliul Permanent al Francofoniei (cu comisiile: politică, economică, administrativă şi financiară, de cooperare şi programare, alte comisii ad-hoc)
  • Sommet-ul Francofoniei reuneşte, din doi în doi ani, şefii de stat şi de guvern ai ţărilor francofone.

Ultima reuniune la nivel înalt a Francofoniei, cea de a XVII-a, s-a desfăşurat la Erevan, Armenia, între 11 și 12 octombrie 2018. Următoarea întrunire la vârf este prevăzută pentru 2020 şi va fi organizată de Tunisia. Sommet-ul din Tunisia va aniversa 50 de ani de la crearea mișcării francophone.

​Pentru a afla mai multe date despre instanţele Francofoniei, accesaţi:

Secretarul General al Francofoniei are un rol major în orientarea acţiunii politice a Francofoniei, fiind purtătorul de cuvânt şi reprezentantul oficial al acesteia, la nivel internaţional.

La Sommet-ul de la Erevan a fost ales noul Secretar General al Francofoniei, doamna Louise Mushikiwabo.

Pentru mai multe detalii cu privire la Secretarul General al Francofoniei, accesaţi AICI.

 

Operatorii Francofoniei

Francofonia dispune de patru operatori specializaţi, care, alături de Organizaţia Internaţională a Francofoniei, asigură punerea în practică a cooperării multilaterale francofone:

  • Agenţia Universitară a Francofoniei (AUF),
  • Canalul de televiziune TV5Monde,
  • Asociaţia internaţională a primarilor francofoni (AIMF)
  • Universitatea Senghor.
  • OIF dispune de asemeni de un organ consultativ, Adunarea Parlamentară a Francofoniei (APF).

Pentru mai multe informaţii cu privire la operatorii Francofoniei, accesaţi AICI.