Centrul de presă

Primirea de către secretarul de stat pentru afaceri europene Iulia Matei a delegației parlamentare conduse de președintele Comisiei pentru armonizare cu Uniunea Europeană din Marea Adunare Națională a Turciei, Kasim Gulpinar

Tip: 
Comunicat de presă
Data: 
03.12.2019

Secretarul de stat pentru afaceri europene Iulia Matei a primit astăzi, 3 decembrie 2019, o delegație parlamentară turcă, condusă de președintele Comisiei pentru armonizare cu Uniunea Europeană din Marea Adunare Națională turcă, Kasim Gulpinar.

Întrevederea a prilejuit un schimb de opinii cu privire la nivelul ascendent al relațiilor bilaterale și al cooperării economice, precum și la dialogul politic consistent fundamentat prin Parteneriatul Strategic dintre România și Turcia. A fost subliniată cooperarea strategică între cele două state, în plan bilateral, regional, european și ca parteneri în cadrul NATO.

Secretarul de stat Iulia Matei a reafirmat sprijinul României pentru parcursul european al Turciei, stat candidat și partener cheie al UE în multiple domenii. În acest context, a subliniat contribuția părții turce la eforturile de gestionare a migrației, inclusiv prin găzduirea unui număr semnificativ de refugiați.

De asemenea, partea română a reiterat importanța menținerii dialogului, a continuării reformelor, pentru imprimarea unei dinamici pozitive relației UE-Turcia, accentuând valențele strategice ale relației UE-Turcia.

În cadrul discuțiilor, oficialul român a reamintit sprijinul acordat de România pentru consolidarea relațiilor și a dialogului dintre Turcia și Uniunea Europeană, de o manieră pragmatică, evidențiind faptul că aceste eforturi au permis organizarea, după o pauză de 4 ani, pe durata Președinției României la Consiliul UE, a Consiliului de Asociere UE-Turcia, pe 15 martie 2019.

Centrul de presă

Ţări - zone geografice

Ţări - zone geografice