Conferinţe, declaraţii, briefinguri

Declarații comune de presă susținute de ministrul afacerilor externe, Ramona N. Mănescu și viceprim-ministru, ministrul afacerilor externe al Republicii Bulgaria, Ekaterina Zaharieva

Vorbitor: 
Viceprim-ministru, ministrul afacerilor externe al Republicii Bulgaria, Ekaterina Zaharieva
Data: 
26.08.2019
Eveniment: 
Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române
Locaţia: 
Bucureşti, Hotel Radisson Blu

 

În primul rând, aș dori să salut prezenţa doamnei Ekaterina Zaharieva la Bucureşti şi să îi mulţumesc pentru acceptarea invitaţiei de a participa la această ediţie a Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române. Totdată, țin să apreciez în mod deosebit atmosfera cordială a acestui prim contact cu domnia sa, cu atât mai mult cu cât în acest an, România şi Bulgaria marchează 140 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice. Astăzi suntem parteneri în Uniunea Europeană şi NATO, împărtăşim valori comune şi foarte multe abordări similare pe teme europene.

Ne aflăm la un moment de bilanţ, când România a finalizat exercitarea Preşedinţiei Consililului Uniunii Europene. În prima parte a anului 2018, Bulgaria şi-a îndeplinit la rândul său, această misiune, pe care România a apreciat-o ca fiind un succes important. Priorităţile noastre au coincis într-o foarte bună măsură. România şi Bulgaria au demonstrat, prin exercitarea Preşedinţiei Consiliului UE, că şi această „parte a Europei” contează și că poate avea un cuvânt de spus în stabilirea priorităţilor și gestionarea priorităților Uniunii Europene.

Doresc să îi muțumesc Ekaterinei Zaharieva pentru intervenția domniei sale în cadrul sesiunii plenare a Reuniunii Anuale a Diplomației Române și să salut angajamentul domniei sale în favoarea unei Euope mai puternice ca actor major pe scena internaționlă, mai unite, coezive, solidare și mai apropiate de așteptările cetățenilor săi.

Astfel, vom avea în vedere în discuția care va urma, ca împreună cu doamna Zaharieva să explorăm posibilităţile de a valorifica împreună succesul celor două Preşedinţii. În acest sens, vom urmări să întărim consultările dintre ministerele pe care le reprezentăm pe teme europene şi regionale. După cum bine știți, Parteneriatul Estic, Balcanii de Vest, Marea Neagră, reprezintă în momentul acesta teme prioritare pentru ambele state.

Împreună, dorim să încurajăm un răspuns concret din partea Uniunii faţă de aspiraţiile europene ale Republicii Moldova, precum şi ale Ucrainei şi Georgiei și nu în ultimul rând, o soluționare în cazul Ucrainei. De asemenea, dorim să lucrăm împreună pentru urmărirea obiectivului stabilit prin Concluziile Consiliului din 18 iunie 2019, referitoare la posibilitatea adoptării unei decizii favorabile negocierilor cu Republica Macedonia de Nord şi Albania.

Cred că întrevederea pe care o vom avea va fi un foarte bun prilej atât pentru o trecere în revistă a stadiului relațiilor bilaterale, în ansamblul lor, cât și pentru a evalua și a identifica iniţiative aflate în derulare, în beneficiul comun al ambelor țări.

România şi Bulgaria continuă să fie profund ataşate proiectului european. Există un grad înalt de convergență între pozițiile noastre la nvel european cu privire la subiectele de actualitate, iar excelenta colaborare și coordonare la nivel politic și între administrațiile noastre cu siguranță vor continua și pe viitor.

În încheiere, voi face un apel la transmiterea unui mesaj comun solid, atât către Comisia Europeană, cât şi către celelalte State Membre, în sensul că România şi Bulgaria valorizează în mod deosebit tema viitorului Uniunii şi doresc o Europă caracterizată prin unitate, solidaritate şi mai ales coeziune reală.

 

Vă mulțumesc!

 

Alte articole pe aceeaşi temă