Centrul de presă

Primirea de către ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, a ambasadorului Republicii Estonia în România, în vizită de rămas bun

Tip: 
Comunicat de presă
Data: 
10.07.2019

Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, l-a primit astăzi, 10 iulie 2019, pe ambasadorul Republicii Estonia în România, Ants Frosch, cu ocazia încheierii misiunii în România.

Șeful diplomației române a arătat apreciere pentru activitatea diplomatului eston, punctând faptul că a fost primul ambasador al acestui stat cu reședința la București. Ministrul Teodor Meleșcanu a salutat faptul că, după inaugurarea ambasadei României la Tallinn, respectiv a ambasadei Estoniei la București, relațiile bilaterale au cunoscut o dezvoltare fără precedent. În context, șeful diplomației române a amintit de vizita la nivel de Prim-ministru organizată anul trecut atât la Tallinn (15 - 16 iunie) cât și la Constanța (16 - 17 iunie).

Ministrul Teodor Meleșcanu a reiterat interesul părții române pentru extinderea și diversificarea cooperării economice și sectoriale și a salutat buna colaborare între cele două state în domeniul apărării.

Din discuții a reieșit că România și Republica Estonia sunt state cu abordări similare pe o gamă largă de dosare europene și au un interes comun pentru consolidarea relației transatlantice și asigurarea securității Flancului Estic al NATO, fiind actori angajați în asumarea responsabilităților care le revin în cadrul UE și NATO.

Șeful diplomației române a urat succes ambasadorului în activitatea viitoare.

 

Centrul de presă

Ţări - zone geografice

Ţări - zone geografice