Centrul de presă

Întrevederea secretarului de stat Melania-Gabriela Ciot cu coordonatorul Departamentului pentru afaceri europene din cadrul Cancelariei Federale a Austriei, Alexander Schallenberg

Tip: 
Comunicat de presă
Data: 
18.04.2019

Secretarul de stat pentru afaceri europene, Melania-Gabriela Ciot, a avut astăzi, la Viena, o întrevedere cu coordonatorul Departamentului pentru afaceri europene din cadrul Cancelariei Federale a Austriei, Alexander Schallenberg.

Întâlnirea a vizat un schimb de opinii asupra progreselor înregistrate de către Președinția României la Consiliul UE în avansarea agendei europene, cu accent pe dosarele pe care România le-a preluat de la Președinția austriacă a Consiliului, derulată în a doua jumătate a anului trecut. Oficialul român a reamintit buna coordonare instituțională dintre Președinția austriacă și cea română a Consiliului Uniunii Europene și tranziția eficientă mandatului între cele două Președinții care încheie actualul ciclu legislativ.

Printre temele abordate s-au numărat procesul de reflecție privind viitorul Uniunii Europene, Cadrul Financiar Multianual 2021-2027, procesul de retragere a Marii Britanii din UE, politica de extindere a Uniunii Europene și procesul de integrare a Balcanilor de Vest.

Secretarul de stat Melania-Gabriela Ciot s-a referit la eforturile intense depuse de România în prima parte a mandatului în calitate de Președinție a Consiliului UE, evidențiind că acestea au fost direcționate spre avansarea agendei europene curente, cu precădere asupra proiectelor legislative în curs de negociere la nivelul Consiliului sau a Parlamentului European. Aceste eforturi au fost concretizate prin finalizarea negocierilor a 90 de dosare legislative

În privința procesului Brexit, cei doi interlocutori au reconfirmat că acordul negociat cu Marea Britanie este cea mai bună soluție posibilă pentru ambele părți. Secretarul de stat Melania-Gabriela Ciot a subliniat că, în acest context volatil, Președinția României a Consiliului UE a promovat adoptarea la nivelul UE a tuturor măsurilor de contingență necesare.

Cu referire la viitorul Uniunii, secretarul de stat a subliniat necesitatea stabilirii unor obiective comune pentru depășirea provocărilor actuale și identificarea unor modalități consensuale de avansare a agendei UE de o manieră în care să producă rezultate și să fie evidențiată valoarea adăugată a proiectului european. În context, a fost reliefată importanța Summit-ului informal al șefilor de stat și de guvern din statele membre UE, care va avea loc la ‪9 mai la Sibiu, pentru transmiterea unui semnal de unitate înaintea alegerilor europene. De asemenea, oficialul român a făcut referire la politica de extindere a Uniunii Europene și procesul de integrare a Balcanilor de Vest, ca prioritate a Președinției române și ca o investiție într-o Europă stabilă și unită.

 

Centrul de presă

Ţări - zone geografice

Ţări - zone geografice