Centrul de presă

Participarea ministrului delegat pentru afaceri europene, George Ciamba, la sesiunile de nivel înalt ale Consiliului pentru Drepturile Omului și Conferinței pentru Dezarmare de la Geneva

Tip: 
Comunicat de presă
Data: 
27.02.2019

Ministrul delegat pentru afaceri europene, George Ciamba, a participat, astăzi, 27 februarie 2019, la sesiunea de nivel înalt a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului și la segmentul ministerial al Conferinței pentru Dezarmare, desfășurate la Geneva.

În alocuțiunea susținută în cadrul Consiliului pentru Drepturile Omului, ministrul delegat pentru afaceri europene a subliniat angajamentul țării noastre în promovarea agendei globale a drepturilor omului, în concordanță cu valorile și obiectivele agreate împreună cu partenerii din Uniunea Europeană. În calitate de Președinție a Consiliului Uniunii Europene, România are printre punctele prioritare susținerea politicilor care să garanteze respectarea drepturilor omului, cu accent pe combaterea antisemitismului, egalitatea de șanse, combaterea violenței domestice și protecția copilului.

De altfel, în programul Președinției române, pilonul patru este dedicat stimulării coeziunii în jurul valorilor ce au fundamentat construcția europeană. Aceasta este o metodă eficientă pentru a combate rasismul, intoleranța, xenofobia, populismul și orice formă de discurs generat de ură. Combaterea antisemitismului este tema multor conferințe de nivel înalt, organizate sub egida Președinției României la Consiliului Uniunii Europene, precum: „Lupta împotriva antisemitismului: o abordare comună pentru o mai bună protejare a comunităților evreiești din Europa – de la practici la acțiuni” (7 februarie, Bruxelles).

În cadrul Conferinței pentru Dezarmare, demnitarul român a reafirmat sprijinul României pentru revigorarea și relansarea activității de fond a forului, în contextul aniversării a 40 de ani de la stabilirea sa în anul 1979, fiind subliniate totodată rolul și potențialul său unic în negocierea multilaterală a problematicilor din domeniul dezarmării. În intervenția sa, ministrul George Ciamba a reiterat angajamentul ferm al României, din calitatea de stat care deține Președinția Consiliului UE, pentru prezervarea și consolidarea arhitecturii actuale de securitate internațională și a regimului de neproliferare la nivel global. În perspectiva celei de-a treia reuniuni a Comitetului pregătitor pentru organizarea în 2020 a Conferinței de evaluare a implementării Tratatului de Neproliferare Nucleară (NPT), ministrul delegat pentru afaceri europene a exprimat susținerea României pentru eforturile de consolidare și implementare integrală a acestui instrument esențial al actualei arhitecturi de securitate la nivel global.

Informații suplimentare:

Consiliul Drepturilor Omului (CDO)

Preocupările ONU în domeniul drepturilor omului au cunoscut un progres instituţional imediat după adoptarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului de către Adunarea generală a ONU, la 10 decembrie 1948.

Comisia Drepturilor Omului, care a reprezentat aproape 60 de ani principalul forum internaţional dedicat apărării şi promovării drepturilor omului în lume, a fost înlocuită, în 2006, în contextul reformei ONU, de actualul Consiliu al Drepturilor Omului, în urma adoptării Rezoluției Adunării Generale 60/251.

România a avut două mandate în cadrul CDO, primul, în perioada 19 iunie 2006 - 18 iunie 2008, pe parcursul căruia a exercitat şi preşedinţia CDO (2007/2008), iar al doilea, din august 2011 până la finele lui 2014.

Conferința pentru Dezarmare

De la înfiinţarea sa în 1979, Conferința pentru Dezarmare de la Geneva reprezintă forul consacrat pentru dialog și negocieri multilaterale în domeniul neproliferării armelor de distrugere în masă și al dezarmării. Sub auspiciile acesteia și ale structurilor premergătoare s-au negociat principalele documente juridice multilaterale în domeniu: Tratatul pentru neproliferarea armelor nucleare (NPT), Convenţia privind interzicerea armelor biologice (BWC) si chimice (CWC), Tratatul pentru interzicerea totală a testelor nucleare (CTBT).

Agenda Conferinţei de Dezarmare presupune şapte teme principale: încetarea cursei înarmărilor şi dezarmarea nucleară; prevenirea războiului nuclear, inclusiv chestiuni conexe; prevenirea cursei înarmărilor în spaţiul extra-atmosferic; acorduri internaționale eficiente pentru asigurarea statelor neposesoare de arme nucleare împotriva utilizării şi a amenințării cu utilizarea armelor nucleare; noi tipuri de arme de distrugere în masă şi noi sisteme de lansare a acestora, inclusiv arme radiologice; programul cuprinzător de dezarmare; transparența în domeniul armamentelor.

România a deținut Președinția Conferinței pentru Dezarmare în 2017.