Centrul de presă

Întrevederea secretarului de stat George Ciamba cu directorul think-tank-ului Deutsche Gesellschaft für Auswärtige Politik e.V (DGAP), Daniela Schwarzer, în marja RADR

Tip: 
Comunicat de presă
Data: 
27.08.2018

Secretarul de stat pentru afaceri bilaterale și strategice în spațiul euroatlantic, George Ciamba, a avut la data de 27 august 2018, un schimb de opinii cu Daniela Schwarzer, directorul think-tank-ului Deutsche Gesellschaft für Auswärtige Politik e.V (DGAP), cu ocazia participării acesteia la lucrările Reuniunii Anuale a Diplomației Române (RADR).

În cadrul întrevederii, a fost abordată cooperarea bilaterală, în cadrul forurilor europene și internaționale, subiecte aflate pe agenda regională și europeană.

Discuțiile au confirmat faptul că relația România-Germania este una dintre cele mai dezvoltate și complexe relații bilaterale ale României și au reliefat potențialul deosebit de extindere a cooperării.

De asemenea, întrevederea a prilejuit un schimb de opinii pe marginea provocărilor cu care se confruntă Europa și a modului de gestionare a acestora, în special cu privire la situația de securitate și la evoluțiile din vecinătatea estică. Interlocutorii au subliniat faptul că Uniunea trebuie să joace un rol din ce în ce mai însemnat în proiectarea și menținerea stabilității în vecinătatea sa. În acest sens, a fost menționat Parteneriatul Estic, inclusiv în contextul în care, în anul 2019 se vor împlini 10 ani de când acesta a fost lansat. Totodată, părțile au evidențiat necesitatea de a menține și de a sprijini perspectiva europeană a statelor din Balcanii de Vest, pentru a asigura stabilitatea și prosperitatea acestora. De asemenea, a fost abordată cooperarea transatlantică și importanța deosebită a acesteia în contextul provocărilor actuale. A fost subliniată și necesitatea aprofundării și extinderii cooperării bilaterale, inclusiv cu implicarea think-tank-urilor.

În cadrul RADR, secretarul de stat George Ciamba a moderat sesiunea plenară „Maximizarea relațiilor bilaterale din perspectiva exercitării de România a Președinției Consiliului UE; Reașezări în ordinea globală” la care au participat Bogdan Aurescu, consilier prezidențial și Daniela Schwarzer. În acest cadru, s-a evocat însemnătatea preluării Președinției Consiliului Uniunii Europene de către România, subliniindu-se contextul prielnic consolidării și dinamizării relațiilor bilaterale ale României. Discuția a reliefat existența unor provocări la adresa ordinii globale, caracterizată de schimbări ale polilor de putere, ceea ce conduce la un rol din ce în ce mai important al relațiilor bilaterale și alianțelor.

Deutsche Gesellschaft für Auswärtige Politik e.V este o organizație independentă, nonprofit, care promovează dezbaterea publică privind politica externă în Germania de aproape 60 de ani, reunind factori de decizie de pe scena politică, din sfera afacerilor, cercetători din mediul academic, precum și publicul interesat. În prezent, organizația are în desfășurare zece programe de cercetare axate pe: relațiile transatlantice, integrare europeană, Rusia/Eurasia, politica de securitate internațională, politica energetică, economia globală, Orientul Mijlociu și China. Experții DGAP publică în mod regulat studii și analize privind chestiunile de politică externă actuale, oferind abordări politice concrete.

 

Alte articole pe aceeaşi temă