Centrul de presă

Primirea de către secretarul de stat pentru afaceri bilaterale globale, Monica Gheorghiță, a ambasadorului agreat al Republicii Islamice Afganistan în România cu prilejul prezentării copiilor scrisorilor de acreditare

Tip: 
Comunicat de presă
Data: 
18.07.2018

Secretarul de stat pentru afaceri bilaterale globale, Monica Gheorghiță, l-a primit astăzi, 18 iulie 2018, pe ambasadorul agreat al Republicii Islamice Afganistan în România, Gul Hussain Ahmadi, cu reședința la Varșovia, cu ocazia prezentării copiilor scrisorilor de acreditare.

Oficialul român a subliniat simbolistica aparte a anului 2018 pentru cele două state, reprezentată de aniversarea a 60 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Afganistan, precum și marcarea Centenarului Marii Uniri. A exprimat interes pentru impulsionarea dialogului politic bilateral, îndeosebi pe linia ministerelor afacerilor externe, inclusiv prin organizarea unei noi runde de consultări politico-diplomatice.

Secretarul de stat pentru afaceri bilaterale globale a evidențiat necesitatea identificării unor modalități concrete de creștere a volumului schimburilor comerciale bilaterale. În context, a apreciat importanța stimulării contactelor la nivelul comunității de afaceri din cele două state, inclusiv cu sprijinul camerelor de comerț și industrie. Totodată, a punctat oportunitățile de colaborare pe linie de educație, îndeosebi prin încheierea de parteneriate între universități, precum și programele de burse oferite de Guvernul României cetățenilor afgani.

Ambasadorul agreat al Republicii Islamice Afganistan în România a mulțumit pentru angajamentul constant și de lungă durată al României la eforturile internaționale privind securitatea și stabilitatea Afganistanului, inclusiv în cadrul Misiunii Resolute Support, unde România este al patrulea stat contributor în cadrul NATO, precum și pentru programele de asistență pentru dezvoltare pe care România le-a derulat în relația cu Afganistanîn ultimii zece ani.

În context, secretarul de stat pentru afaceri bilaterale globale a subliniat că România va continua să contribuie la eforturile de stabilizare a Afganistanului, inclusiv printr-un aport sporit la Misiunea Resolute Support, potrivit recentei decizii anunțate în cadrul Summit-ului NATO (Bruxelles, 11-12 iulie 2018). Totodată, a dat asigurări că România va susține eforturile Afganistanului pe linia reformelor și a construcției instituționale, în Deceniul de Transformare 2015-2024, prin furnizare de expertiză și pregătire profesională a specialiştilor afgani, în arii de competență ale unor instituții cheie ale statului român, la solicitarea părții afgane.

Oficialul român a transmis un mesaj de susținere pentru consolidarea dialogului și a cooperării structurate dintre Uniunea Europeană și Republica Islamică Afganistan, important partener de dialog politic și principal furnizor de asistență pentru dezvoltare în Afganistan.

Întrevederea a prilejuit discutarea unor aspecte ale cooperării dintre cele două state în cadrul ONU, inclusiv sprijinul Republicii Islamice Afganistan pentru candidatura României la Consiliul de Securitate, chestiuni de interes comun de pe agenda internațională, cu accent pe procesul de stabilizare și pace din Afganistan, precum și aspecte privind cooperarea regională din spațiul central și sud-asiatic prin proiecte de conectivitate.

 

Centrul de presă

Ţări - zone geografice

Ţări - zone geografice