Centrul de presă

Primirea de către secretarul de stat George Ciamba a ambasadorului agreat al Republicii Letonia, Edgars Bondars, cu ocazia prezentării copiilor scrisorilor de acreditare

Tip: 
Comunicat de presă
Data: 
05.07.2018

Secretarul de stat pentru afaceri bilaterale şi strategice în spaţiul euroatlantic, George Ciamba, l-a primit astăzi, 5 iulie 2018, pe ambasadorul agreat al Republicii Letonia, cu reședința la Varșovia, Edgars Bondars, cu ocazia prezentării copiilor scrisorilor de acreditare.

Oficialul român a urat succes ambasadorului leton și a exprimat convingerea că, prin activitatea sa, va contribui la aprofundarea relațiilor bilaterale foarte bune dintre cele două țări.

A fost salutată calitatea dialogului la nivel înalt, inclusiv vizita ministrului leton al afacerilor externe, Edgars Rinkēvičs, care va avea loc în cursul acestei zile.

Interlocutorii au agreat necesitatea consolidării schimburilor economice, având în vedere potențialul economiilor celor două țări și au convenit să fie întreprinse demersuri pentru întărirea cooperării între camerele de comerț din România și Republica Letonia.

Secretarul de stat George Ciamba a punctat faptul că cele două state au interese comune legate de o serie de dosare europene, făcând referire, printre altele, la negocierile privind Cadrul Financiar Multianual, procesul de extindere a Uniunii Europene cu statele din Balcanii de Vest, susținerea aspirațiilor europene ale statelor din Parteneriatul Estic și a invitat partea letonă la coordonare în aceste domenii.

În cadrul schimbului de vederi a fost reconfirmat faptul că ambele părți au preocupări legate de securitate, fiind interesate, în mod deosebit, de consolidarea securității flancului estic al NATO. În context, au fost evaluate perspectivele viitorului Summit NATO de la Bruxelles. Oficialul român a salutat participarea Letoniei la formatul B9, o platformă de consultare și dialog dedicată provocărilor și amenințărilor de securitate la adresa zonei euro-atlantice.

 

Centrul de presă

Ţări - zone geografice

Ţări - zone geografice