Centrul de presă

Participarea ministrului Teodor Meleșcanu la „Black Sea and Balkans Security Forum”

Tip: 
Comunicat de presă
Data: 
16.06.2018

Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, a participat sâmbătă, 16 iunie 2018, la sesiunea de încheiere a lucrărilor conferinței “Black Sea and Balkans Security Forum”, care s-a desfășurat în perioada 14-16 iunie 2018, la Constanța.

Forumul a fost organizat de către New Strategy Center, în parteneriat cu Universitatea Ovidius din Constanța și cu Primăria Municipiului Constanța. Evenimentul a beneficiat de sprijinul Diviziei de Diplomație Publică a NATO.

Conferința a reunit oficiali și participanți de nivel înalt din cadrul instituțiilor cu atribuții în domeniul politicii externe și de securitate, reprezentanți ai mediului academic, ai sectorului privat, ai societății civile, din România, din comunitatea euro-atlantică și din vecinătatea UE și NATO. Au fost prezenți, de asemenea, înalți oficiali ai UE și ai NATO.

La dezbateri au participat peste 70 de experți în domeniile abordate în cadrul conferinței, provenind din 17 state. Dezbaterile s-au axat pe analiza evoluțiilor în domeniul securității, atât în sens clasic, cât și într-o abordare comprehensivă care include securitatea energetică, securitatea cibernetică, gestionarea amenințărilor hibride, dezvoltarea economică și a infrastructurii. 

În prezentarea concluziilor conferinței, intervenția ministrului Teodor Meleșcanu a abordat evoluțiile recente în plan global regional, cu accent pe răspunsurile posibile la problemele de securitate și de dezvoltare economică ale celor două vecinătăți ale României. Șeful diplomației române a subliniat că securitatea înseamnă stabilitate, pace, dezvoltare socială și economică, crearea unor instituții funcționale, eficiente și reziliente, a unor societăți caracterizate de coeziune și inovație. Ministrul Teodor Meleșcanu a afirmat că, “atunci când discutăm despre securitatea Mării Negre și a Balcanilor, pentru România, NATO rămâne piatra de temelie a oricărei arhitecturi”. În acest context, ministrul afacerilor externe a subliniat importanța păstrării unității Alianței și a relației transatlantice, reamintind că,  în apropierea summit-ului NATO de la Bruxelles, cuvintele cheie pentru viitor sunt: adaptare, coerență și consolidare.

Șeful diplomației române a subliniat, de asemenea, “rolul crucial” al Uniunii Europene în Balcani, prin prisma proceselor de integrare europeană, și în Vecinătatea Estică, prin angajamentul pentru stabilitate, reforme și creștere economică, exprimat, în principal, prin Parteneriatul Estic. Ministrul român de externe a subliniat că “așa cum arată Strategia Globală de Politică a UE, Uniunea Europeană este un actor global și regional major” și, de aceea, trebuie pus mai clar în evidență rolul UE în regiunea Mării Negre. Ministrul Teodor Meleșcanu a identificat cel puțin trei dimensiuni prin care Uniunea Europeană poate aduce o contribuție semnificativă în procesele de cooperare regională: UE este facilitator al unei cooperări mai dinamice la Marea Neagră, contributor la proiecte sectoriale pragmatice și motor pentru convenirea unei agende maritime comune a statelor riverane, în viitorul apropiat, care poate aduce beneficii concrete cetățenilor din regiune, prin implementarea unei economii albastre.