Conferinţe, declaraţii, briefinguri

Declarații de presă ale ministrului Teodor Meleșcanu la conferința de presă comună cu ministrul afacerilor externe din Muntenegru, Srdjan Darmanović

Vorbitor: 
Teodor Meleșcanu, ministrul afacerilor externe
Data: 
05.06.2018
Locaţia: 
Bucureşti, sediul MAE

 

Sunt onorat să mă aflu astăzi în compania omologului meu muntenegrean, domnul Srdjan Darmanović, cu care am avut o întâlnire foarte fructuoasă.

Este și un moment bine ales, pentru că astăzi am sărbătorit și aderarea Muntenegrului la NATO, un an de când a devenit stat aliat. Pentru noi, pentru București, pentru regiunea în care trăim, este o evoluție istorică foarte importantă. Am discutat despre cooperarea noastră bilaterală, perspectivele aderării Muntenegrului la Uniunea Europeană și cooperarea foarte bună pe care o avem în cadrul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord.

Am luat hotărârea să intensificăm implementarea Planului de Acțiuni pentru perioada 2018 – 2019 în domeniul integrării europene și euro-atlantice, pe care l-am semnat în noiembrie anul trecut, cu ocazia vizitei mele la Podgorica.

Am remarcat cu mare satisfacție progresele realizate de Muntenegru în ultimii ani, în special prin aderarea la NATO. Este o realizare majoră, care contribuie în mare măsură la securitatea și stabilitatea regiunii și care a fost susținută constant de România. Acest lucru a fost oarecum natural, deoarece considerăm că Muntenegru este un prieten, un partener apropiat și un aliat important în regiunea noastră.

În plan bilateral, ne bucurăm să constatăm că schimburile economice au crescut destul de semnificativ în ultimii ani și am discutat despre proiecte care să permită dezvoltarea lor și pe viitor. Am convenit să utilizăm mai mult oportunitățile în cadrul întâlnirii unor oameni de afaceri și o folosire mai bună a camerelor de comerț din țările noastre.

În ceea ce privește obiectivul partenerilor noștri, acela de a deveni cât mai curând parte a Uniunii Europene, membru cu drepturi egale, am reafirmat hotărârea noastră de a promova în continuare procesul de lărgire a Uniunii Europene, bazat în mod clar pe meritele individuale ale fiecărui stat şi în conformitate cu îndeplinirea criteriilor stabilite.

În opinia noastră, aderarea Muntenegrului la Uniunea Europeană este mult mai mare decât un proiect de țară, pentru că este un exemplu pe care Muntenegru îl poate oferi țărilor din Balcanii de Vest din acest punct de vedere și reprezintă, în opinia noastră, unul dintre cele mai importante motive și rațiuni pentru adoptarea de reforme în cadrul procesului de asociere. Rămânem angajați și am promis domnului ministru că vom căuta și pe viitor să oferim asistența și expertiza noastră în negocierile de aderarea la Uniunea Europeană.

Am discutat și despre cooperarea noastră în alte domenii - educațional, cultural și științific – și am invitat funcționarii publici din Muntenegru, precum și studenții, să profite din plin de posibilitățile pe care le oferă universitățile din România.

Am fost de acord că stabilitatea în Balcani trebuie să fie înțeleasă de către toate statele europene ca o prioritate și ca un obiectiv comun, pentru că amenințările la adresa securității țărilor din Balcani din partea unor actori terți continuă să afecteze regiunea, cu consecințe importante și în afara sa.

Am constatat cu mare plăcere faptul că Muntenegru s-a dovedit în măsură să respecte și să îndeplinească toate standardele și criteriile dificile pentru aderarea la NATO, ceea ce ar trebui să reprezinte o motivare importantă pentru celelalte țări din regiune. I-am felicitat pe partenerii noștri din Muntenegru pentru angajamentul ferm față de valorile euro-atlantice și spiritul de solidaritate pe care l-au dovedit.

Am recunoscut, totodată, necesitatea unei comunicări strategice mai bune a Uniunii Europene cu cetățenii din Balcanii de Vest, astfel încât aceștia să fie informați cu obiectivitate în procesul de reformă necesar pentru aderarea la UE și în general pentru progresul lor politic și social.

În opinia noastră, nu pot exista alternative la integrarea în UE: după cum a demonstrat propria noastră experiență, avantajele integrării în NATO și UE sunt incontestabile, cu beneficii concrete la nivelul societăților din țările noastre.

În încheiere, doresc să îi mulțumesc domnului ministru Darmanović pentru excelenta discuție pe care am avut-o și sper ca această discuție să ne permită în continuare dezvoltarea raporturilor dintre țările noastre.