Centrul de presă

Primirea de către ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, a ambasadorului agreat al Republicii Irak la București, Mohamed Hakiem Abd Ali Hamza Al-Robaiee, în vederea prezentării copiilor scrisorilor de acreditare

Tip: 
Comunicat de presă
Data: 
29.05.2018

Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, l-a primit astăzi, 29 mai 2018, pe ambasadorul agreat al Republicii Irak la București, Mohamed Hakiem Abd Ali Hamza Al-Robaiee, în vederea prezentării copiilor scrisorilor de acreditare.

În cursul întrevederii, șeful diplomației române a trecut în revistă stadiul şi perspectivele relaţiilor bilaterale. Amintind dialogul fructuos avut cu ocazia vizitei oficiale la București a ministrului afacerilor externe al Republicii Irak, dr. Ibrahim Al-Eshaiker Al-Jaafari (23-24 noiembrie 2017), ministrul Teodor Meleșcanu a propus identificarea celor mai eficiente mecanisme de cooperare economică și comercială între cele două țări, pornind de la complementaritatea celor două economii, care să facă obiectul discuțiilor din cadrul următoarei sesiuni a Comitetului Mixt de Cooperare Economică, Comercială și Tehnică. De asemenea, a evidențiat interesul pentru participarea țării noastre la procesul de reconstrucție post-conflict a Republicii Irak.

La rândul său, Mohamed Hakiem Abd Ali Hamza Al-Robaiee a salutat relația specială de prietenie existentă între România și Irak, context în care a adresat mulțumiri pentru poziția constantă a țării noastre de susținere a menținerii suveranității și integrității teritoriale a Republicii Irak. A reconfirmat interesul părții irakiene pentru aprofundarea relației pe care Republica Irak o are cu România, în plan bilateral, prilej cu care a transmis interesul autorităților de la Bagdad pentru intensificarea dialogului, menit a consolida raporturile de cooperare existente între cele două țări. De asemenea, a exprimat dorința de a contribui, în continuarea eforturilor predecesorului său, la consolidarea relațiilor bilaterale în sfera politică și economică.

Șeful diplomației române i-a urat succes ambasadorului irakian în îndeplinirea mandatului şi l-a asigurat de întregul sprijin al Ministerului Afacerilor Externe în desfășurarea activității sale în România.

 

Centrul de presă

Ţări - zone geografice

Ţări - zone geografice