Teme de actualitate pe agenda UE

Aderarea UE la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia europeană a drepturilor omului sau CEDO)

Intrarea în vigoare, la 1 decembrie 2009, a Tratatului de la Lisabona, a oferit prilejul pentru reluarea discuţiilor la nivelul Uniunii Europene (UE) cu privire la aderarea UE la Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale (CEDO) şi a modalităţii practice în care aceasta urmează să se realizeze.

Temeiul juridic rezidă în dispoziţiile articolului 6 alin. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) conform cărora „Uniunea aderă la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale […]”, precum şi cele ale Protocolului nr. 8 care detaliază aspectele instituţionale şi materiale care trebuie avute în vedere în cursul negocierilor. De asemenea, conform Declaraţiei cu privire la art. 6 alin. 2 TUE (a doua Declaraţie anexată la Actul final al Conferinţei interguvernamentale care a adoptat Tratatul de la Lisabona, semnat la 13 decembrie 2007), aderarea UE la CEDO “trebuie realizată în conformitate cu proceduri care să permită menţinerea aspectelor specifice ordinii juridice a Uniunii”.

Aderarea UE la CEDO va permite unificarea jurisprudenţei în materia protecţiei drepturilor omului pe întreg continentul european, consolidând, astfel, nivelul de protecţie de care trebuie să se bucure cetăţenii Uniunii. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), competentă să asigure respectarea legislaţiei de către Uniunea Europeană, va coopera, într-un cadru juridic modern, oferit de viitorul tratat de aderare a UE la CEDO, cu instanţa de la Strasbourg (Curtea Europeană a Drepturilor Omului). De altfel, jurisprudenţa actuală a instanţei de la Luxemburg ţine seama de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (CtEDO), iar Declaraţia a doua anexată Tratatului de la Lisabona „constată existenţa unui dialog constant între Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului (…).”

Mai mult, în prezent, Uniunea recunoaşte drepturile, libertăţile şi principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000 (adoptată la 12 decembrie 2007, la Strasbourg). Carta are aceeaşi valoare juridică cu cea a tratatelor. Valoarea juridică a Cartei reprezintă un pas deosebit de important şi traduce voinţa politică şi juridică de a asigura o protecţie cât mai ridicată a drepturilor omului în Europa. În conformitate cu articolul 51 alin. 1 din Cartă, „dispoziţiile prezentei carte se adresează instituţiilor, organelor, oficiilor şi agenţiilor Uniunii, cu respectarea principiului subsidiarităţii, precum şi statelor membre numai în cazul în care acestea pun în aplicare dreptul Uniunii”. De asemenea, articolul 52 alin. 3 din Cartă prevede că „în măsura în care prezenta cartă conţine drepturi ce corespund unor drepturi garantate prin Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, înţelesul şi întinderea lor sunt aceleaşi ca şi cele prevăzute de convenţia menţionată. Această dispoziţie nu împiedică dreptul Uniunii să confere o protecţie mai largă.

Negocierile la nivelul Consiliului Europei pentru acordul de aderare a UE la CEDO au început în vara anului 2010, iniţial în format al Comitetului Director pentru Drepturile Omului (CDDH)[1] ”7+7”, ulterior, începând cu iunie 2012, în cadrul grupului de lucru CDDH „47+1” format din cele 47 state membre ale Consiliului Europei şi Comisia Europeană.

La nivelul UE, la data de 4 iunie 2010, Consiliul Uniunii Europene a adoptat o decizie de autorizare a deschiderii negocierilor pentru acordul de aderare a UE la CEDO. La data de 5 aprilie 2013, negocierile au fost finalizate, iar la 4 iulie 2013, Comisia Europeană s-a adresat Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) pentru a obţine avizul acesteia cu privire la compatibilitatea proiectului de acord cu tratatele UE, în baza articolului 218 alin. 11 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE).

În avizul 2/13 emis la data de 18 decembrie 2014, CJUE s-a pronunţat cu privire la compatibilitatea proiectului de acord cu tratatele UE, apreciind că în redactarea sa actuală, acordul preconizat privind aderarea UE la CEDO nu este compatibil cu art. 6 alin. 2 TUE şi nici cu Protocolul nr. 8 cu privire la art. 6 (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană. Conform articolul 218 alin. 11 teza a doua TFUE, „în cazul unui aviz negativ al Curţii, acordul respectiv poate intra în vigoare numai după modificarea acestuia sau revizuirea tratatelor”.

Astfel, Curtea de Justiţie a UE a apreciat că aderarea UE la CEDO trebuie realizată cu luarea în considerare a caracteristicilor specifice şi a autonomiei dreptului Uniunii, pentru a se asigura, în principal:

  • respectarea principiului încrederii reciproce între statele membre în dreptul Uniunii,
  • corelarea între mecanismul instituit prin Protocolul nr. 16[2] şi procedura de trimitere preliminară prevăzută la articolul 267 TFUE,
  • excluderea posibilităţii ca litigiile dintre statele membre sau dintre acestea şi Uniune referitoare la aplicarea CEDO în domeniul de aplicare material al dreptului Uniunii să fie deduse judecăţii Curţii Europene a Drepturilor Omului
  • şi respectarea caracteristicilor specifice ale dreptului Uniunii în ceea ce priveşte controlul jurisdicţional al actelor, acţiunilor sau omisiunilor în materie de politică externă şi de securitate comună (PESC).

Negocierile pentru aderarea UE la CEDO reprezintă una dintre responsabilităţile doamnei Vĕra Jourová, comisarul UE pentru justiţie, consumatori şi egalitatea de gen (2014-2019). Conform programului de lucru al Comisiei Europene pentru anul 2015, aceasta va întreprinde în continuare măsuri în vederea aderării UE la Convenţia europeană a drepturilor omului în lumina orientării oferite de CJUE.

(Actualizat la 10 martie 2015)

 

 

[1] Comitetul Director pentru Drepturile Omului (CDDH), înfiinţat de Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei şi compus din reprezentanţi ai celor 47 de state membre ale organizaţiei, defineşte politicile şi cooperare în domeniul drepturilor omului din cadrul Consiliului Europei.

[2] Protocolul nr. 16 la Convenţia europeană a drepturilor omului este un protocol facultativ ce conferă Curţii Europene a Drepturilor Omului competenţa de a emite avize consultative la solicitarea celor mai înalte jurisdicţii ale părţilor contractante atunci când acestea apreciază că o anumită cauză aflată pe rolul lor ridică o problemă gravă privind interpretarea sau aplicarea Convenţiei sau a protocoalelor sale.