Centrul de presă

Participarea secretarului de stat pentru afaceri bilaterale globale, Monica Gheorghiță, la reuniunea coordonatorilor naționali ai Cooperării China - Europa Centrală şi de Est (16+1)

Tip: 
Comunicat de presă
Data: 
11.10.2017

Secretarul de stat pentru afaceri bilaterale globale, Monica Gheorghiță, a participat astăzi, 11 octombrie 2017, la reuniunea coordonatorilor naționali ai Cooperării China - Europa Centrală şi de Est (16+1), desfășurată la Budapesta. La reuniune au fost prezenți coordonatorii naţionali ai celor 16 ţări europene. Partea chineză a fost reprezentată de Wang Chao, ministru-adjunct de externe.

Cu prilejul intervenţiilor în cadrul ședinţei plenare, demnitarul român a evidențiat importanța acestui format de cooperare pentru România, atât din perspectiva relațiilor bilaterale cu statele participante, cât și în plan multilateral, fapt confirmat prin contribuțiile concrete avute la proiectele derulate în cadrul „16+1”. 

În alocuțiunea sa, secretarul de stat pentru afaceri bilaterale globale s-a referit la organizarea, de către Centrul de Dialog şi Cooperare în domeniul proiectelor energetice, a reuniunii miniștrilor energiei 16+1 și a târgului pentru energie, la București, în perioada 8 - 10 noiembrie 2017. În context, a evidențiat dorința României de a beneficia de o participare consistentă a statelor din formatul 16+1 la târgul pentru energie, atât guvernamentală, prin prezenţa miniştrilor energiei, cât şi din partea companiilor şi a mediului de afaceri.

Totodată, a subliniat complementaritatea inițiativelor dezvoltate în acest format cu celelalte mecanisme de dialog UE - China, conform principiilor sustenabilității, transparenței și economiei de piață.

Reuniunea coordonatorilor naționali a avut loc în pregătirea Summit-ului 16+1 de la Budapesta, din 27 noiembrie 2017.
 

Informaţii suplimentare:

Statele europene participante la formatul „16+1” sunt: Albania, Bosnia şi Herțegovina, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Macedonia, Muntenegru, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Serbia şi Ungaria. 11 dintre statele participante sunt şi state membre UE.

Formatul „16+1” este o iniţiativă chineză lansată în 2011, cu prilejul unei vizite întreprinse la Budapesta de fostul premier chinez Wen Jiabao, când a avut loc şi prima reuniune a acestui format, cu participarea miniştrilor responsabili cu economia şi dezvoltarea (24-25 iunie 2011).

România a găzduit, în 2013, o reuniune a șefilor de guvern 16+1. De asemenea, a lansat un nou mecanism de cooperare în domeniul energiei, Centrul de Dialog și Cooperare în Domeniul Proiectelor Energetice. La 14 iulie 2017, România a găzduit Dialogul Partidelor Politice China-țările Europei Centrale și de Est.