Candidatura României la Consiliul de Securitate…

Iniţiativa „HeForShe”

Campania „HeForShe" reprezintă o mișcare de solidaritate dezvoltată de UN Women (United Nations Entity for Gender Equality and the Empowerment of Women) pentru promovarea acțiunilor în favoarea egalității de gen și a combaterii violenţei împotriva femeilor. Acest demers are drept scop implicarea bărbaților, ca militanți și promotori ai acestor principii, în adoptarea unei abordări pro-active și a unei atitudini ferm angajată în implementarea și respectarea egalității de șanse dintre femei și bărbați.

  • Inegalitatea de șanse între femei și bărbați este una dintre cele mai grave încălcări ale drepturilor omului. În pofida multor decenii de promovare a principiului egalității de șanse, inegalitățile dintre femei/fete și bărbați/băieți continuă să se manifeste sub cele mai diferite forme, în întreaga lume.
  • Egalitatea de șanse nu este numai o problemă a femeilor, ci una care afectează în egală măsură şi bărbații. În viața cotidiană, toți beneficiază, atât sub aspect social și politic, cât și economic, de oportunitățile care rezultă din implementarea acestui principiu. Egalitatea de șanse conduce la eliberarea de rolurile sociale prestabilite și de stereotipurile legate de gen, nu doar a femeilor, ci și a bărbaților.

Campania HeForShe" cuprinde şi programul „IMPACT 10x10x10 for Women’s Empowerment”, prin care se urmărește implicarea unui număr de 10 şefi de stat sau guvern, 10 directori executivi ai unor corporaţii multinaţionale şi 10 preşedinţi de universităţi, care se angajează să caute soluţii pentru a învinge inegalitatea de gen, acţionând în propriul sector de responsabilitate.

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, s-a implicat în campania „HeForShe” încă de la debutul acesteia, în anul 2015, fiind unul dintre cei 10 șefi de stat/guvern asociați acestei mișcări. Șeful statului român a subliniat angajamentul ferm al României în lupta pentru implementarea globală a drepturilor omului, inclusiv prin aplicarea tuturor instrumentelor juridice pentru eliminarea discriminării de gen.

Lansarea oficială a Campaniei ”IMPACT 10x10x10” a avut loc la 18 iunie 2015, la sediul ONU din New York. Şefii de stat sau de guvern care s-au implicat în campanie sunt:

 

  1. România:        Klaus Iohannis, Preşedinte
  2. Finlanda:        Sauli Niinistö, Preşedinte
  3. Indonezia:      Joko Widodo, Preşedinte
  4. Islanda:           Sigmundur David Gunnlaugsson, Prim Ministru
  5. Malawi:          Arthur Peter Mutharika,  Preşedinte
  6. Japonia:          Shinzō Abe, Prim Ministru
  7. Rwanda:         Paul Kagame, Preşedinte
  8. Suedia:           Stefan Löfven, Prim Ministru
  9. Filipine:          Benigno Aquino, Preşedinte
  10. Uruguay:        Tabare Vazquez, Preşedinte

 

La un an de la lansarea oficială a Campaniei, respectiv, la 18 iunie 2016, Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi (ANES) a organizat, la Bucureşti, Crosul egalităţii de şanse ”EGALI de la Start la Finish”. Tot în luna iunie 2016, ANES a transmis către UN Women, Raportul cu privire la angajamentele asumate de România în cadrul Campaniei.  

În luna aprilie 2017, ANES a răspuns la solicitarea adresată de către UN Women de a transmite contribuţia naţională privind stadiul actual al implementării angajamentelor asumate de Preşedintele României în cadrul Campaniei UN Women „HeForShe”. În Raport este reflectat stadiul actual al progreselor înregistrate de România în anul 2016, precum şi o serie de evenimente programate în anul 2017, la nivel naţional. Între acestea, Săptămâna Egalităţii de Şanse, desfășurată în perioada 8–12 mai 2017, a fost dedicată continuării implementării Angajamentului nr. 3, respectiv: „Dezvoltarea şi implementarea unor programe privind implicarea fetelor şi a băieţilor în viaţa socială, politică şi economică: mobilizarea a peste 100.000 de tineri”.

Lansarea oficială a Raportului HeForShe Impact Champions va avea loc în marja segmentului de nivel înalt al celei de-a 72-a Sesiuni a Adunării Generale a ONU, care se desfășoară la New York, în perioada 19 – 20 septembrie 2017. Cu acest prilej, va avea loc și lansarea unei noi iniţiative, IMPACT Lab.

 

Official video from UN Women's HeForShe campaign to promote gender equality