Centrul de presă

A doua zi a Reuniunii Anuale a Diplomației Române, ediţia 2017

Tip: 
Comunicat de presă
Data: 
30.08.2017

Astăzi, 30 august 2017, s-a desfășurat cea de-a doua zi a Reuniunii Anuale a Diplomației Române, ediția 2017, eveniment organizat în perioada 29 august – 1 septembrie cu tema „O lume în schimbare: Mizele politicii externe a României”.

Sesiunile plenare prevăzute pentru prima parte a acestei zile au fost moderate de către ministrul delegat pentru afaceri europene, fiind dedicate problematicii europene, atât din perspectiva inițierii unor dezbateri privind agenda României în context european, cât și a pregătirii ţării noastre în vederea preluării Președinției rotative a Consiliului UE în primul semestru al anului 2019. Componenta consacrată procesului de pregătire și exercitare a Președinției Consiliului UE a inclus o evaluare a stadiului pregătirilor, a oportunităților și provocărilor generate de acest proiect de interes major pentru România, dar și o dezbatere consistentă cu reprezentanți ai ambasadelor statelor membre UE din trio-ul de președinții actual și cel din care va face parte România (Estonia, Bulgaria, Austria, Finlanda, Croația).

Programul a inclus, totodată, primirea șefilor misiunilor diplomatice ale României de către Preşedintele României, Klaus Iohannis, în cursul zilei de 30 august, în cadrul căreia șeful statului a adresat un mesaj privind priorităţile de politică externă ale României pentru perioada următoare.

Cea de-a doua parte a evenimentului, sesiunea cu tema „Cooperarea regională: mize strategice, perspective durabile”, a beneficiat de participarea ministrului ungar al afacerilor externe şi al comerţului, Péter Szijjártó.

În discursul său din cadrul acestei sesiuni, ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, a mulţumit omologului ungar pentru prezenţa sa la Bucureşti, care contribuie la dezbaterea privind cooperarea regională, îndeosebi prin prisma faptului că Ungaria a preluat președinția rotativă a Grupului Vișegrad. A arătat că pentru România rămân prioritare atât dezvoltarea relațiilor cu statele vecine cât și promovarea cooperării regionale, cu obiectivul dezvoltării de proiecte și inițiative care să contribuie la racordarea europeană a regiunii Balcanilor de Vest.

Oficialul român a subliniat, totodată, importanța parteneriatului strategic între cele două state, evocând vizita sa la Budapesta din februarie 2017, la invitaţia ministrului Szijjártó și participarea, împreună cu omologul ungar, la evenimentul similar al MAE ungar. Aceste contacte recente confirmă angajamentul comun pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale, în beneficiul reciproc al celor două țări şi al cetăţenilor. Ministrul român al afacerilor externe a accentuat, în context, necesitatea dezvoltării, în continuare, a cooperării economice, prin proiecte de interconectare, inclusiv în domeniul transportului de gaze naturale.

La rândul său, ministrul Péter Szijjártó a prezentat abordarea Ungariei cu privire la teme ale agendei europene și regionale, între care securitatea cetățenilor, migrația, competitivitatea, viitorul UE, continuarea procesului de extindere a UE, securitatea energetică. Totodată, a făcut referire la principalele dimensiuni ale parteneriatului româno-ungar, cu un accent special pe importanța relației economice bilaterale. Ministrul ungar a evidențiat, de asemenea, importanța consolidării încrederii reciproce și a dialogului deschis și constructiv pentru abordarea temelor de interes pentru ambele state, pe agenda bilaterală, regională și europeană.

Seria de sesiuni tematice a continuat cu un subiect deosebit de important pentru România, prin prisma mizei de securitate naţională: „Două decenii de parteneriat strategic cu SUA”. Invitatul special al sesiunii, consilierul prezidențial pentru politică externă Bogdan Aurescu, a făcut o radiografie a evoluțiilor subscrise relației bilaterale cu SUA și a prezentat modalități prin care România ar trebui să acționeze pentru unitatea și securitatea transatlantică. Oficialul român a subliniat că, în prezent, România şi SUA sunt angajate într-o relaţie bilaterală consolidată, care se reflectă în dinamica şi nivelul înalt al dialogului politic bilateral din ultimii ani, evocând, în context, rezultatele excelente ale recentei vizite a președintelui României în SUA.

Sesiunea plenară „Cum plasăm România pe harta strategică a viitorilor poli de putere?” a avut în vedere miza globală a României, în mod predilect prin definirea liniilor de acțiune pentru o implicare mai activă în organizațiile internaționale și în promovarea diferitelor componente ale unui multilateralism eficient, în corelare cu o conduită mai dinamică în raport cu partenerii globali ai României.

„Acesta este un moment simbolic care să ne încurajeze, pe noi în cadrul instituţiei, dar şi cercuri mai largi ale societăţii, la reflecţia despre rolul pe care diplomația română, îl are şi îl va avea în atingerea obiectivelor României şi în gestionarea provocărilor pe care anii următori le vor aduce”, a declarat ministrul Teodor Meleșcanu la încheierea celei de-a doua zi a diplomației române.

Fotografii de la eveniment pot fi găsite la link-ul: https://www.mae.ro/node/42974.

 

Alte articole pe aceeaşi temă