Informaţii de călătorie

Grecia - Greva lucrătorilor vamali

Tip: 
Atenţionare de călătorie
Data: 
31.05.2017

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care doresc să traverseze frontierele Republicii Elene că Asociația Funcționarilor Publici din Direcțiile Vamale a anunțat organizarea unei greve de 24 de ore, începând cu data de 1 iunie 2017, ora 00:00. Conform comunicatului organizatorilor protestului, serviciile de control vamal se vor desfășura în regim de urgență, cu personal diminuat. Ca urmare, recomandăm celor interesaţi să se informeze privind condițiile specifice punctului de frontieră de pe traseu și să ȋși rezerve timp suplimentar de așteptare.

Cetățenii români afectați de situație pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106728879 și +302106728875, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCR) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație cu caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al Ambasadei României la Atena: +306980833448.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet http://atena.mae.ro și www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (disponibilă gratuit în „App Store” și „Google Play”), care oferă informații și sfaturi de călătorie.

 

Centrul de presă

Ţări - zone geografice

Ţări - zone geografice