Conferinţe, declaraţii, briefinguri

Declaraţii de presă susţinute de ministrul afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, şi omologul sud-coreean, Yun Byung-se

Vorbitor: 
Teodor Meleşcanu, Yun Byun-se
Data: 
20.02.2017
Locaţia: 
Bucureşti, sediul MAE

Teodor Meleşcanu, ministrul afacerilor externe al României:

Bună ziua, doamnelor şi domnilor. Pentru început, vreau să îmi exprim bucuria şi satisfacţia de a-l avea ca oaspete la Bucureşti pe Excelenţa Sa, domnul ministru Yun Byung-se.

Este o vizită, într-un fel, istorică, este prima vizită a unui ministru al afacerilor externe al Republicii Coreea în România, după 15 ani, ceea ce conferă o semnificaţie deosebită pentru viitorul relaţiilor dintre România și Coreea de Sud.

În cadrul convorbirilor pe care le-am avut astăzi, am exprimat apreciere pentru nivelul relaţiilor bilaterale în ansamblu şi am subliniat importanța pe care partea română o acordă implementării Planului Comun de Acţiune al Parteneriatului Strategic dintre România şi Republica Coreea – obiectiv distinct al politicii externe a României, inclus ca atare și în Programul de guvernare.  

Am avut un schimb de vederi cu domnul ministru Yun asupra principalelor repere ale cooperării bilaterale în plan politic, economic, cultural, educațional, în sfera sănătății, a ştiinţei şi tehnologiei. Am fost de acord cu privire la importanța intensificării dialogului politic de nivel între cele două ţări, ca factor stimulator pentru promovarea relațiilor bilaterale în general.  

Am subliniat interesul deosebit al autorităților române pentru amplificarea colaborării economice bilaterale prin creşterea echilibrată a volumului schimburilor comerciale și atragerea de noi investiții. În acest sens, am evidențiat oportunitățile variate oferite de România pe fondul dezvoltării sale economice stabile în ultimii ani și a perspectivelor încurajatoare de creștere economică în perioada următoare. Am arătat că întărirea în continuare a mediului de afaceri intern și a atractivității României pentru partenerii economici străini reprezintă priorități pentru guvernul român. Am menționat, totodată, cadrul favorabil cooperării economice bilaterale creat de Acordul de Comerţ Liber încheiat între Uniunea Europeană şi Republica Coreea. M-am referit la relevanța Comitetului mixt de cooperare industrială între cele două ţări, care se reunește anual, furnizând un cadru propice pentru discutarea și avansarea proiectelor economice bilaterale.   

Am evidenţiat, de asemenea, importanţa pe care o au schimburile inter-umane, care contribuie la promovarea unei mai bune cunoaşteri şi înţelegeri reciproce a istoriei şi valorilor spirituale şi culturale, elemente cu o importanță specială pentru amplificarea relațiile dintre din România şi Republica Coreea.

Am discutat despre cooperarea dintre cele două ţări în cadrul ONU şi al altor organisme regionale şi internaţionale şi sunt convins că această cooperare se va aprofunda, inclusiv în ceea ce priveşte posibilitatea de sprijin reciproc pentru candidaturile celor două ţări în diverse formate ale acestor structuri.

Am abordat împreună cu domnul ministru Yun elementele de actualitate ale situației de securitate în Peninsula Coreeană, marcată de tensiuni în creștere, inclusiv în contextul noului test balistic efectuat de Republica Populară Democrată Coreeană la 12 februarie. Ne-am exprimat amândoi îngrijorarea profundă față de continuarea încălcării grave de către autoritățile nord-coreene a Rezoluțiilor Consiliului de Securitate al ONU care solicită în mod expres stoparea dezvoltării armelor de distrugere în masă și a programelor balistice ale R.P.D.C. În acest context, am reliefat necesitatea continuării eforturilor comunității internaționale vizând denuclearizarea, pacea şi securitatea Peninsulei Coreene și subliniind importanța implementării cu consecvență a sancțiunilor internaționale împotriva R.P.D.C.

Împreună cu domnul ministru, am semnat Memorandumul de Înţelegere privind cooperarea şi consultările dintre ministerele afacerilor externe ale României şi Republicii Coreea, document care va contribui la dezvoltarea structurată a colaborării între cele două instituţii.

Ca o concluzie, aș spune că am avut o întrevedere foarte plăcută și consistentă cu domnul ministru Yun, iar discuțiile au ilustrat de fapt interesele și abordările noastre comune față de obiectivul consolidării relațiilor dintre România și Republica Coreea atât în plan bilateral, cât și pe scena internațională.             

Domnule ministru, vă mulțumesc pentru prezența dumneavoastră în România și am plăcerea să vă ofer microfonul.
 

Yun Byun-se, ministrul afacerilor externe al Republici Coreea:

Onorată asistenţă, mai întâi doresc să adresez mulţumiri domnului ministrului Meleşcanu şi Guvernului României pentru primirea călduroasă oferită mie şi delegaţiei Republicii Coreea.

Sunt deosebit de bucuros că am prilejul de a vizita România, ţară situată la Marea Neagră şi în Peninsula Balcanică şi cunoscută ca fiind “Perla Europei de Est”.

Apreciez că această vizită are o semnificaţie profundă pentru că România este singurul nostru Partener Strategic din Europa de Sud-Est.

Deşi relaţiile diplomatice dintre ţările noastre au o istorie scurtă, de numai 27 de ani, ele se dezvoltă printr-o cooperare bilaterală în domeniile politic, economic, cultural şi în alte domenii, într-un parteneriat ce devine tot mai important.

În această dimineaţă, în cadrul convorbirilor cu domnul ministru Meleşcanu, am examinat stadiul de dezvoltare al relaţiilor de Parteneriat Strategic dintre cele două ţări, şi am convenit să intensificăm eforturile comune pentru diversificarea schimburilor şi a cooperării bilaterale.

Cu câteva minute în urmă, am semnat Memorandumul de Înţelegere privind cooperarea între MAE ale celor două ţări, ceea ce demonstrează voinţa fermă de a coordona în continuare relaţiile bilaterale, iar în cursul acestui an, se va concretiza această cooperare, prin diferite canale guvernamentale de consultare. 

Cooperarea industrială se desfăşoară într-o complementaritate deplină.

În prezent, în România, se află companii sud-coreene în siderurgie, componente auto şi în alte domenii, care împreună cu cei peste 12.000 de angajaţi români, muncesc continuu, contribuind astfel la dezvoltarea industrială.

România dispune de un potenţial de resurse umane de înaltă calificare şi de o mare piaţă internă, şi având în vedere că ţara dumneavoastră este poarta de intrare în UE şi în Balcani, dorim ca pe viitor, să extindem şi să diversificăm cooperarea strategică în noi domenii cum ar fi infrastructura, sănătate şi medicina, mediul şi energetica.

Guvernele celor două ţări vor promova înţelegerea şi prietenia între popoarele noastre, prin dinamizarea schimburilor şi cooperării culturale, educaţionale, sportive şi între tineri.

Am convenit să întărim cooperarea la nivel regional şi global pentru soluţionarea problemei nucleare nord-coreene care constituie o ameninţare gravă pentru Peninsula Coreeană şi Asia de Nord-Est, ci şi pentru pacea şi stabilitatea comunităţii internaţionale.

Numi anul trecut, Coreea de Nord a efectuat două teste nucleare, a lansat 24 de rachete, ceea ce însemnă că la fiecare două săptămâni, a lansat o rachetă, încălcând astfel de 26 de ori Rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU, cea mai evidentă violare a normelor internaţionale încălcare.

Capacitatea nucleară a Coreei de Nord creşte într-un ritm rapid, peste aşteptări, se apropie de etapa finală a înarmării nucleare, şi de aceea comunitatea internaţională prin intensificarea presiunilor şi sancţiunilor, trebuie să determine Coreea de Nord să înţeleagă că nu există o altă alternativă, în afara de cea a denuclearizării.

Folosesc această ocazie pentru a exprima recunoştinţa noastră României pentru declaraţiile de condamnare, pentru participarea activă la implementarea sancţiunilor şi la presiunile împotriva Coreei de Nord, inclusiv prin închiderea Biroului comercial nord-coreean şi pentru sprijinul integral pe care ni-l acordaţi în vederea soluţionării dosarului nuclear nord-coreean.

Republica Coreea este Partener Strategic al Uniunii Europene şi partener global al NATO, iar România este un membru important al Uniunii Europene şi NATO, ceea ce face ca ţările noastre să fie partenere la parametri optimi, care împărtăşesc un set de valori universale.

Am stabilit de asemenea, să avem o cooperare strânsă pentru soluţionarea provocărilor şi problemelor complexe cu care se confruntă omenirea cum ar fi migraţia, terorismul şi altele.

Pornind de la convorbirile de astăzi în care am abordat temele principale din agenda relaţiilor bilaterale şi multilaterală, vom acţiona împreună pentru ca Parteneriatul Strategic dintre ţările noastre să devină mai maturizat, prin consolidarea cooperării în domenii de interes comun.

Vă mulţumesc!

 

Centrul de presă

Ţări - zone geografice

Ţări - zone geografice