Centrul de presă

Comunicat de presă privind prezența în România a Batalionului 1 „Vulturii luptători” din cadrul forțelor terestre ale SUA

Tip: 
Comunicat de presă
Data: 
14.02.2017

În această săptămână sosește la baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu unitatea de luptă americană  care va staționa în România pe o perioadă de nouă luni. Cei 500 de soldați fac parte din Batalionul 1 „Vulturii luptători” („Fighting Eagles”), Regimentul 8 Infanterie din Brigada 3 de Blindate a Armatei SUA.

Prezența forțelor americane în cadrul operației Atlantic Resolve reprezintă o reconfirmare a angajamentului constant al SUA față de România și de regiune, precum și a solidității Parteneriatului Strategic între România și SUA. Aceasta contribuie totodată la consolidarea posturii de descurajare și apărare pe flancul estic.

România înțelege să-și aducă propria contribuție la asigurarea securității europene și euro-atlantice, în linie cu angajamentele asumate. Astfel, alături de participarea la misiuni și operații internaționale, decizia de creștere a bugetului alocat apărării, conform obiectivului NATO de 2% din PIB, este încă o dovadă a seriozității cu care tratăm aceste angajamente. Privim această creștere nu doar din perspectiva înzestrării forțelor armate, ci și ca un factor multiplicator în societate și economie, care ar urma să consolideze postura internațională a României în acest domeniu, inclusiv ca partener strategic al SUA”, a arătat ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu.

Ulterior finalizării misiunii de nouă luni, militarii americani vor fi înlocuiți de o altă unitatea de luptă a SUA, asigurându-se astfel o prezență consistentă, bazată pe o rotație continuă, a forțelor armate ale SUA în Europa Centrală și de Sud-Est.

Ministerul Afacerilor Externe le urează militarilor americani și personalului de sprijin bun venit în România și mult succes în îndeplinirea misiunilor lor, alături de camarazii români.

 

Centrul de presă

Ţări - zone geografice

Ţări - zone geografice

SUA