Centrul de presă

Primirea de către ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, a ambasadorului Republicii Croația, Davor Vidiš

Tip: 
Comunicat de presă
Data: 
26.01.2017

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, l-a primit miercuri, 25 ianuarie 2017, pe ambasadorul Republicii Croaţia, Davor Vidiš.

Principalul subiect al întrevederii a vizat pregătirea exercitării Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către cele două state membre, în primul semestru al anului 2019 de către România și, respectiv, Croația în primul semestru al anului 2020.

În cadrul întâlnirii, ministrul delegat a evocat discuțiile avute recent cu omologul croat în marja reuniunii informale a Consiliului Afaceri Generale (La Valletta, 23-24 ianuarie a.c.), context în care s-a agreat intensificarea dialogului în perioada următoare pentru pregătirea Programului comun de priorități şi organizarea primei întâlniri formale a trio-ului de președinții în decursul acestui an.

A exprimat deschiderea pentru continuarea cooperării în vederea promovării obiectivului comun de asigurare a unor Președinții de succes ale Consiliului UE pentru România și Croația, mai ales în condițiile în care ambele state membre vor gestiona pentru prima dată acest mandat. A subliniat importanța implicării Ambasadei Croației la București în facilitarea dialogului pentru pregătirea Președințiilor.

Totodată, ministrul delegat Ana Birchall a subliniat oportunitatea consolidării cooperării pe diverse dosare europene sectoriale, a căror abordare este previzibilă în cursul trio-ului de președinții, evocând în context, finalizarea procesului de negociere privind procesul de ieșire a Marii Britanii din UE, negocierile vizând Cadrul Financiar Multianual post 2020, viitoarea Strategie de securitate internă a Uniunii, politica de migrație la nivel UE, precum și aspectele vizând perspectiva europeană a Balcanilor de vest și cooperarea cu partenerii din vecinătatea estică a Uniunii.

Ministrul Ana Birchall a mai evidențiat importanța formulării priorităților comune pe durata trio-ului de Președinții de o manieră care să reflecte, în egală măsură, dosarele active pe agenda europeană, dar și eventualele puncte de convergență între cele trei state membre.

De asemenea, a avut loc un schimb de opinii privind priorităţile Preşedinţiei malteze a UE, reieşind susţinerea pentru avansarea obiectivelor comune europene.

Pe parcursul întrevederii, Excelența Sa, dl Ambasador Davor Vidiš, i-a adresat înaltului oficial român invitația de a întreprinde o vizită în Croația în perioada următoare, pentru a aprofunda temele de interes comun cu membri ai executivului de la Zagreb.

 

Centrul de presă

Ţări - zone geografice

Ţări - zone geografice