Centrul de presă

Primirea de către secretarul de stat Victor Micula a ambasadorului Republicii Ecuador în România, cu reşedinţa la Budapesta

Tip: 
Comunicat de presă
Data: 
16.01.2017

Secretarul de stat Victor Micula a primit-o la data de 16 ianuarie 2017 pe doamna Maria del Carmen Gonzalez Cabal, ambasadorul agreat al Republicii Ecuador la București, cu reşedinţa la Budapesta, cu ocazia prezentării copiilor scrisorilor de acreditare.

Demnitarul român a adresat felicitări ambasadorului Republicii Ecuador la Bucureşti şi i-a urat succes în îndeplinirea mandatului, asigurându-l de întregul sprijin al MAE în desfăşurarea activităţii sale în România.

Cei doi oficiali au trecut în revistă stadiul şi perspectivele relaţiilor bilaterale şi au identificat arii de interes în domeniile economic, cultural-ştiinţific şi educaţional.

Întrevederea a prilejuit și un schimb de opinii asupra temelor de actualitate ale regiunii America Latină și ale agendei internaționale, precum şi al cooperării în cadru multilateral, cu accent pe modalitățile de promovare de proiecte comune în sistemul ONU.
 

Informaţii suplimentare

Ambasadorul Maria del Carmen Gonzales Cabal este diplomat de carieră. A deţinut funcţii de conducere în MAE ecuadorian (subsecretar de stat, director, consilier al ministrului). A activat la ambasadele Ecuadorului din Austria și Brazilia. A fost ambasador în Argentina, Nicaragua și Olanda. Din 2015 este ambasadorul Republicii Ecuador în Ungaria.

 

Centrul de presă

Ţări - zone geografice

Ţări - zone geografice