Centrul de presă

Inaugurarea a două centre de informare ale României la Bălţi şi Ismail

Tip: 
Comunicat de presă
Data: 
20.12.2016

La data de 15 decembrie, la Bălți (Republica Moldova), a fost inaugurat Centrul de Informare al României, proiect finanțat de Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României, în baza unui protocol semnat între MAE şi Universitatea "Alecu Russo" din Bălți. La ceremonia de inaugurare au participat ministrul educației din Republica Moldova, Corina Fusu, ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, consulul general al României la Bălți, Mihail Baciu, directorul Direcției Strategie și Programe din cadrul Departamentului, Laviniu Enii, precum și rectorul Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Ion Gagim. 

Obiectivul Centrului de Informare este de a contribui în mod semnificativ la procesul de extindere a prezenţei limbii române în regiune și de promovare a culturii şi civilizaţiei româneşti în zonele din jurul granițelor țării unde trăiesc comunități importante de români. 

Principalele domenii de activitate vizează realizarea de proiecte şi programe de perfecţionare în limba română, ateliere tematice în domeniul istoriei, geografiei şi civilizaţiei româneşti, sesiuni de formare şi familiarizare cu tematici ale Uniunii Europene, precum şi dezbateri pe teme de actualitate românească. Accesul va fi gratuit pentru toţi cei interesaţi de activităţile desfăşurate.

Un al doilea centru de informare a fost inaugurat în data de 20 decembrie la Ismail (regiunea Odessa, Ucraina), în prezența secretarului de stat Petre Guran, a consulului general al României la Odessa, Emil Rapcea, precum și a directorului Direcției Europa de Est și Asia Centrală din cadrul MAE, Cornel Ionescu. 

Înfiinţat în baza protocolului semnat între MAE şi Universitatea Umanistă de Stat din Ismail, Centrul de Informare al României este primul centru de acest fel din cadrul universităţii ucrainene. Obiectivul, aflat în imediata apropiere a Catedrei de Limba română a universității, a fost realizat din bugetul Departamentului și va facilita accesul în regim gratuit la proiectele şi programele de perfecționare în limba română, punând la dispoziția mediului universitar informații despre România și Uniunea Europeană.

Proiectul de înființare de Centre de Informare ale României în regiunile cu comunități de limbă română din jurul granițelor a debutat cu inaugurarea în Republica Moldova, în luna iunie 2015, a Centrului de Informare din cadrul Universității de Stat din Comrat (Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia).

 

Centrul de presă

Ţări - zone geografice

Ţări - zone geografice