Centrul de presă

Întrevederea secretarului de stat pentru afaceri globale, Daniela Gîtman, cu Krishna Raj, ministrul de stat pentru femei și dezvoltarea copilului din Republica India

Tip: 
Comunicat de presă
Data: 
15.11.2016

La 15 noiembrie 2016, secretarul de stat pentru afaceri globale, Daniela Gîtman, a avut o întrevedere cu ministrul de stat pentru femei și dezvoltarea copilului din Republica India, Krishna Raj. 

Vizita la București a oficialului indian a prilejuit o amplă trecere în revistă a agendei relațiilor bilaterale româno-indiene, cu accent asupra interesului reciproc pentru întărirea Parteneriatului Extins dintre România și India. În context, partea română a subliniat importanța intensificării dialogului politic prin realizarea unor vizite bilaterale la nivel înalt în cursul anului 2017 și elaborarea unui calendar de acțiuni în perspectiva marcării, în anul 2018, a 70 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între România și Republica India. Ambele părți au punctat atenția pe care o acordă extinderii cooperării economice, fiind reliefată – din această perspectivă - relevanța următoarei reuniuni a Comisiei mixte de cooperare economică România-India, prevăzută să aibă loc în prima parte a anului 2017.

Partea indiană a exprimat un interes aparte pentru intensificarea colaborării bilaterale în domenii precum agricultura, energia, știința și tehnologia și produsele farmaceutice. A fost evidențiată, totodată, necesitatea identificării unor proiecte concrete care să stimuleze contacte mai strânse între mediile de afaceri din cele două țări, în concordanță cu potențialul și caracteristicile economice ale României și Indiei.

A avut loc un schimb de vederi asupra măsurilor implementate de autoritățile române și indiene pentru promovarea femeii, fiind evidențiate o serie de bune practici și lecții învățate de ambele părți în urmărirea obiectivelor în domeniu. 

A fost salutată cooperarea foarte bună în forurile internaționale, inclusiv la nivelul ONU. Cei doi oficiali au efectuat un schimb de vederi pe teme internaționale de actualitate, cu accent pe posibile efecte ale Brexit asupra investițiilor indiene din Marea Britanie.

 

Centrul de presă

Ţări - zone geografice

Ţări - zone geografice