Centrul de presă

Întâlnirea ministrului afacerilor externe Lazăr Comănescu cu omologul vietnamez, Pham Binh Minh

Tip: 
Comunicat de presă
Data: 
12.07.2016

Ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu, s-a întâlnit astăzi, 12 iulie 2016, cu Pham Binh Minh, viceprim-ministru, ministrul afacerilor externe al Republicii Socialiste Vietnam, în contextul participării în delegația condusă de Prim-ministrul României, Dacian Cioloș, în vizită oficială la Hanoi.

Convorbirea dintre șefii diplomațiilor română și vietnameză s-a axat pe aspecte de interes comun privind stadiul și perspectivele cooperării tradiționale în plan bi și multilateral, în cadrul organizațiilor internaționale, al dialogului UE-ASEAN, la ASEM și la ONU. Au fost, de asemenea, abordate probleme de actualitate aflate pe agenda internațională și regională.

A fost subliniată importanța deosebită a actualei vizite a șefului Executivului român pentru revigorarea dialogului la nivel înalt și pentru impulsionarea dezvoltării raporturilor pe multiple planuri dintre România și Vietnam, îndeosebi a celor economice, conform potențialului de care cele două țări dispun, și oportunităților deschise de semnarea Acordului de Liber Schimb dintre UE și RS Vietnam.

Ministrul de externe român a adresat omologului vietnamez invitația de a efectua o vizită oficială în România, invitația fiind acceptată cu plăcere.

 

Centrul de presă

Ţări - zone geografice

Ţări - zone geografice