Centrul de presă

Participarea secretarului de stat Daniela Gîtman la reuniunea Grupului ambasadorilor din țările asiatice acreditați în România

Tip: 
Comunicat de presă
Data: 
30.05.2016

Secretarul de stat pentru afaceri globale, Daniela Gîtman, a participat astăzi, 30 mai 2016, în calitate de invitat de onoare, la reuniunea Grupului ambasadorilor din țările asiatice acreditați în România. În cadrul discuțiilor, au fost reliefate interesul comun pentru consolidarea dialogului politic şi a cooperării sectoriale, precum și necesitatea unui răspuns coordonat faţă de provocările actuale la adresa păcii și a securității internaționale.

De asemenea, pe fondul aniversării, în 2016, a 20 de ani de la lansarea Asia-Europe Meeting (ASEM), a fost abordat subiectul cooperării între statele europene și cele asiatice în formatul ASEM la care România participă în mod activ în domenii precum dezvoltarea regională și managementul resurselor de apă.

Răspunzând interesului ambasadorilor prezenți, secretarul de stat Daniela Gîtman a prezentat principalele obiective și inițiative de diplomație economică ale autorităţilor române în relațiile cu ţările din Asia. Oficialul MAE a evidenţiat că, în lumina legăturilor tradiţionale cu statele asiatice, bazate pe încredere reciprocă, România este interesată de o revigorare a prezenţei sale în regiune şi de dezvoltarea unor noi parteneriate economice cu acestea, adaptate evoluţiilor globale şi regionale.

Totodată, a punctat interesul special pentru componenta culturală şi educaţională a colaborării cu ţările din Asia având în vedere spaţiul pe care aceasta îl deschide pentru consolidarea legăturilor interumane. În context, a relevat faptul că România încurajează stabilirea de proiecte interuniversitare, mobilitatea de studenţi şi cadre universitare, precum şi efectuarea, de către studenţi asiatici, de studii în instituţiile româneşti de învăţământ, inclusiv prin programul de burse oferite cetăţenilor străini de statul român prin Ministerul Afacerilor Externe.