Centrul de presă

Primirea de către secretarul de stat pentru afaceri globale, Daniela Gîtman, a ambasadorului agreat al Republicii Filipine, Maria Fe Tanabe Pangilinan

Tip: 
Comunicat de presă
Data: 
18.04.2016

Secretarul de stat pentru afaceri globale, Daniela Gîtman, a avut astăzi, 18 aprilie 2016, o întrevedere cu ambasadorul agreat al Republicii Filipine în România, cu reşedinţa la Budapesta, Maria Fe Tanabe Pangilinan, în vederea prezentării copiilor scrisorilor de acreditare.

Ambasadorul agreat Maria Fe Pangilinan şi secretarul de stat Daniela Gîtman au subliniat interesul pentru intensificarea dialogului politico-diplomatic bilateral, la diferite niveluri şi pe o gamă largă de subiecte. Au arătat că unul dintre obiectivele centrale urmărite este cel al dinamizării schimburilor economice şi a investiţiilor, având în vedere potenţialul substanţial de cooperare între cele două ţări. În context, au salutat cooperarea între autorităţile de la Bucureşti şi Manila în cadrul instituţiilor internaţionale şi au trecut în revistă aspecte de actualitate ale colaborării în domeniul candidaturilor în sistemul ONU.

Secretarul de stat Daniela Gîtman s-a pronunţat în favoarea identificării unor noi mecanisme flexibile şi eficiente destinate stimulării cooperării economice şi comerciale bilaterale având în vedere atât poziţionarea favorabilă a României pentru accesul produselor filipineze pe piaţa europeană, cât şi interesul autorităților române de diversificare a exporturilor în regiunea Asiei de Sud - Est.

De asemenea, au fost examinate modalităţi de dezvoltare a cooperării româno-filipineze în domeniul educaţiei şi culturii. Din această perspectivă, oficialul MAE a propus întreprinderea de măsuri pragmatice destinate încurajării contactelor între mediile de artişti, ştiinţifice şi academice din cele două ţări. În egală măsură, a prezentat oportunităţile de studii în ţara noastră prin bursele oferite de autorităţile române.

Secretarul de stat pentru afaceri globale a evidenţiat noile oportunităţi de dialog şi cooperare pe care România, ca stat membru al Uniunii Europene, le identifică în perspectiva asigurării, de către Republica Filipine, a preşedinţiei Asociaţiei Naţiunilor din Sud-Estul Asiei (ASEAN) în anul 2017. De asemenea, a arătat că apartenenţa României la UE oferă pârghii suplimentare pentru consolidarea şi diversificarea cooperării româno-filipineze.

Nu în ultimul rând, a adresat felicitări diplomatului Maria Fe Pangilinan pentru numirea în calitatea de ambasador al Republicii Filipine în România, a urat acesteia succes în îndeplinirea mandatului şi a exprimat întreaga disponibilitate a MAE de la Bucureşti pentru extinderea dialogului politic bilateral şi pentru susţinerea cooperării economice, culturale, a contactelor interumane româno-filipineze, precum şi a conlucrării în alte domenii de interes comun.

Centrul de presă

Ţări - zone geografice

Ţări - zone geografice