Discursuri

Discursul doamnei Daniela Gîtman, secretar de stat, la Conferinţa Lauder de diplomaţie şi afaceri internaţionale pentru învăţământul liceal

Vorbitor: 
Daniela Gîtman, secretar de stat
Data: 
30.03.2016
Locaţia: 
București, Palatul Parlamentului


Stimate domnule preşedinte al Camerei Deputaților Zgonea,
Domnilor miniştri,
Doamnelor şi domnilor parlamentari,
Excelenţele voastre,
Doamnelor şi domnilor,
Dragi elevi,

 

Mă bucur foarte mult să particip astăzi la acest prim eveniment din cadrul programului ,,Lauder de diplomaţie şi afaceri internaţionale pentru învăţământul liceal’’.

Consider că acest proiect, devenit deja o tradiţie, exprimă interesul tinerei generaţii din ţara noastră pentru aprofundarea cunoaşterii vastului domeniu al relaţiilor internaţionale şi interesul pentru profesia de diplomat.

Ediţia din acest an a Conferinţei Lauder marchează aniversarea a 10 ani a parteneriatului dintre Ministerul Afacerilor Externe și Complexul Educațional Lauder – Reut, o platformă de cooperare ce îmbină practica diplomatică și metodele educaţionale moderne.

Consider că programa de studii oferită elevilor Liceului Lauder-Reut reprezintă o referință în învăţământul preuniversitar din ţara noastră, conferind un avantaj deosebit oricărui elev dornic să urmeze o carieră în diplomație.

Evoluţia relaţiilor internaţionale impune adaptarea practicilor diplomatice şi a programelor de educaţie la noua realitatea geopolitică şi la noile provocări globale. De aceea consider că avem nevoie de formarea unor noi generaţii de diplomaţi pregătiţi cât mai bine pentru a face faţă exigenţelor noului mediu internaţional şi capabili să reprezinte cât mai eficient interesele internaţionale ale României.

Orice investiție în educaţia tinerilor este valoroasă atât pentru prezent, cât şi pentru viitor şi doresc să felicit conducerea Complexului educaţional Lauder-Reut pentru viziunea de a realiza un asemenea proiect.

Felicit, de asemenea, misiunile diplomatice care s-au alăturat acestui demers, pentru contribuția importantă adusă programului.

Aș dori să salut participarea la programul din anul acesta a elevilor  din Herzliya, Israel. Consider că aceasta ilustrează importanța contactelor directe, a schimbului de experienţă în promovarea relațiilor bilaterale, precum și în facilitarea unei mai bune înțelegeri inter-culturale.

Sper că participarea la această Conferință va încuraja tot mai mulți elevi să aprofundeze studiul relaţiilor internaţionale și că parteneriatul dintre Ministerul Afacerilor Externe și Complexul Educațional Lauder-Reut va continua să se dezvolte.

Trebuie să spun că noi ne uităm cu încredere şi avem mari speranțe în această generaţie de tineri care se formează astăzi pentru a fi liderii de mâine. Ca diplomaţi români, suntem gata să împărtăşim din experienţa noastră în negocieri internaţionale şi, în general, în activitatea diplomatică. Dar, în acelaşi timp, contăm pe capacitatea voastră, dragi elevi, de a veni cu idei noi şi proaspete, care să ne sprijine în demersurile noastre şi chiar în procesul de decizie de astăzi. John F. Kennedy spunea că „leadership-ul şi educaţia sunt inseparabile”.

Cred că adevăraţii lideri de mâine nu pot reuşi fără o educaţie solidă şi, de aceea, vă încurajez să vă implicaţi cu dedicaţie și convingere în acest efort de pregătire.

Acest program educaţional este cu atât mai mult apreciat având în vedere iniţiativa de a deschide cele două zile dedicate Diplomaţiei prin lansarea impresionantei cărţi despre dr. Felix Zandman, supravieţuitor al Holocaustului. Extraordinara sa poveste de viaţă şi de muncă a inspirat şi continuă să inspire generaţii din toată lumea.

Îi mulţumim doamnei Ruta Zandman pentru prezenţa astăzi alături de noi pentru a ne împărtăşi din această tulburătoare biografie.

În special în acest an, când România deţine preşedinţia Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului, lansarea acestei cărţi trebuie să fie un reper pentru educaţia tinerilor privind dramele provocate de antisemitism, xenofobie, extremism şi intoleranţă.

În încheiere, mulțumesc doamnei Tova Ben Nun Cherbis, președintele Complexului Educațional Lauder-Reut, pentru această iniţiativă precum și membrilor Comitetului de organizare pentru eforturile lor.

Vă mulțumesc pentru atenție şi vă doresc o conferinţă cât mai interesantă şi mai reuşită!

 

Centrul de presă