Curtea Internațională împotriva Terorismului

Scurt istoric

Preocuparea comunităţii internaţionale pentru clarificarea juridică a noţiunii de terorism şi pentru incriminarea sa în dreptul internaţional datează încă din perioada interbelică.

În 1926, o iniţiativă a României la Societatea Naţiunilor a vizat luarea în considerare a posibilităţii elaborării unei convenţii pentru incriminarea universală a terorismului, însă iniţiativa nu a fost însuşită de Societatea Națiunilor.

În anii 1930, în cadrul Conferinţelor Internaţionale pentru Unificarea Dreptului Penal, a fost discutată şi noţiunea de „terorism”.

În 1934, Societatea Naţiunilor a decis, printr-o rezoluţie, constituirea unui comitet de experţi (CIRT)[1] pentru redactarea unei „convenţii internaţionale destinate reprimării conspiraţiilor sau crimelor comise cu un scop politic şi terorist”. Efortul s-a finalizat prin adoptarea, în noiembrie 1937, a două convenţii: Convenţia pentru prevenirea şi pedepsirea terorismului, care definea infracţiunea de terorism[2] şi prin care statele se obligau să incrimineze actele de terorism şi Convenţia privind crearea unei Curţi Penale Internaţionale, prin care se crea mecanismul pentru pedepsirea faptelor prevăzute în prima Convenţie. La redactarea acestor convenţii un rol crucial l-a avut marele jurist şi diplomat român Vespasian Pella – fondator al dreptului internaţional penal. Din păcate, debutul celui de-Al Doilea Război Mondial a făcut ca aceste instrumente juridice să nu mai intre niciodată în vigoare, deşi au fost semnate de 24 de state (și ratificate de unul).

Proiectul Codului infracţiunilor împotriva păcii şi securităţii omenirii, definitivat în 1954 de Comisia de Drept Internaţional, defineşte una dintre aceste infracţiuni (art. 2(6)) drept  „desfăşurarea sau încurajarea, de către autorităţile unui stat, a unor activităţi teroriste pe teritoriul altui stat sau tolerarea, de către autorităţile unui stat, a unor activităţi organizate în scopul săvârşirii de acte teroriste pe teritoriul altui stat.”.

În 1972, ca urmare a atacului terorist asupra sportivilor israelieni cu ocazia Olimpiadei de la Munchen, Statele Unite ale Americii au prezentat AG ONU proiectul unei Convenţii pentru prevenirea şi pedepsirea unor acte de terorism internaţional. În textul convenţiei nu se regăseşte o definiţie a infracţiunilor teroriste; faptele incriminate priveau: omorul, vătămarea corporală gravă, răpirea, dacă aceste acte aveau o dimensiune internaţională şi aveau ca scop prejudicierea intereselor unui stat sau ale unei organizaţii internaţionale sau obţinerea unor concesii din partea acestora.

Proiectul Statutului de la Roma al Curţii Penale Internaţionale (1998) prevedea, iniţial, şi crime de terorism, incluzând trei infracţiuni distincte[3]. Statutul CPI, în forma adoptată de Conferinţa de la Roma, nu reţine şi crimele de terorism. Rezoluţia E din anexa la Actul Final al Conferinţei regretă absenţa unei definiţii general acceptate a terorismului şi recomandă reluarea eforturilor având ca scop includerea crimei de terorism în competenţa CPI, în cadrul unei Conferinţe de Revizuire viitoare.

În 1999, Adunarea Generală a ONU a solicitat Comitetului Ad Hoc (creat prin Rezoluția 51/210) să înceapă „analiza în scopul elaborării unei convenții comprehensive privind terorismul internațional în cadrul unui sistem juridic comprehensiv al convențiilor pe tema terorismului internațional” (Rezoluția 54/110).

La începutul anilor 2000, eforturile din cadrul Comisiei a VI-a a AG ONU vizând elaborarea unei Convenţii cuprinzătoare privind terorismul s-au blocat în special ca urmare a imposibilităţii convenirii unei definiţii generale a terorismului.

La 13 decembrie 2005 Guvernul Republicii Libaneze a cerut ONU să înfiinţeze un tribunal având caracter internaţional, în scopul judecării persoanelor responsabile pentru atacul terorist din 14 februarie 2005, soldat cu moartea fostului premier libanez Rafiq Hariri şi a altor 22 de persoane. Ca urmare a Rezoluţiei Consiliului de Securitate 1664(2006), ONU şi Libanul au negociat un Acord privind înfiinţarea Tribunalului Special pentru Liban - TSL (Acordul este anexat Rezoluţiei Consiliului de Securitate 1757(2007), adoptată în temeiul Capitolului VII din Carta ONU), care a intrat în vigoare la 10 iunie 2007. Conform dispoziţiilor Statutului TSL, instanţa aplică dispoziţiile relevante ale Codului Penal Libanez (inclusiv prevederile referitoare la urmărirea şi pedepsirea actelor de terorism).TSL este considerat o instanţă cu caracter hibrid, structura Tribunalului incluzând atât judecători internaţionali, cât şi judecători libanezi, iar finanţarea fiind asigurată de guvernul libanez şi prin contribuţii voluntare ale statelor.

În anul 2009, în pregătirea Conferinţei de Revizuire a Statutului de la Roma al CPI, Olanda a depus la Secretariatul General al ONU o propunere de amendare a Statutului în vederea includerii crimei de terorism în competenţa materială a Curţii Penale Internaţionale. Mecanismul prevăzut este unul similar celui utilizat cu privire la crima de agresiune – includerea sa în art. 5, alături de celelalte crime aflate în competenţa Curţii, cu amânarea exercitării acestei competenţe până după definirea conţinutului infracţiunii, în cadrul unei viitoare Conferinţe de Revizuire (conform Rezoluţiei E din anexa la Actul Final al Conferinţei de la Roma). Propunerea a fost primită cu rezerve (în principiu aceleaşi ca în cadrul dezbaterilor din 1998), deşi nu a fost respinsă de plano, convenindu-se amânarea discuţiilor asupra ei pentru un moment ulterior Conferinţei de la Kampala din 2010.
 

Unde ne aflăm acum

Istoria îndelungată a eforturilor de creare a unei curți internaționale pentru crimele teroriste stă mărturie nu doar pentru provocările unei astfel de încercări, dar și pentru nevoia resimțită la nivelul comunității internaționale, în momente diferite, pentru crearea unei astfel de instituții și pentru tenacitatea necesară pentru obținerea de rezultate concrete.

Lipsa unui consens cu privire la o convenție comprehensivă a dus la existența unei legislații internaționale sectoriale specifice. Există 19 instrumente juridice universale adoptate care reglementează aspecte specifice ale terorismului în domenii variate precum: securitatea aeriană, securitatea maritimă, finanțarea terorismului, folosirea anumitor tipuri de arme sau protecția internațională a anumitor categorii de persoane.

Această legislație internațională este însă într-o anumită măsură insuficientă pentru a face față tuturor provocărilor pe care terorismul le prezintă comunității internaționale.

 


[1] CIRT a funcţionat între 1935 şi 1937; a fost compus din 11 membri reprezentând Begia, Chile, Franţa, Ungaria, Italia, Marea Britanie, Polonia, România, URSS, Spania, Elveţia.

[2] Article 1(2) - ‘acts of terrorism’ represent ‘criminal acts directed against a State and intended or calculated to create a state of terror in the minds of particular persons, or a group of persons or the general public’ [emphasis added]. Article 2 then enumerates the criminal acts which States must criminalize, where they are committed on that State’s territory, directed against another contracting State, and ‘if they constitute acts of terrorism within the meaning of Article 1’. The acts include crimes against persons and property, weapons offences, and ancillary offences.

[3] First offence: Undertaking, organizing, sponsoring, ordering, facilitating, financing, encouraging or tolerating acts of violence against another State directed at persons or property and of such a nature as to create terror, fear or insecurity in the minds of public figures, groups of persons, the general public or populations, for whatever considerations and purposes of a political, philosophical, ideological, racial, ethnic, religious or such other nature that may be invoked to justify them.

The second offence comprised any offence in six sectoral treaties.

The third offence involved ‘the use of firearms, weapons, explosives and dangerous substances when used as a means to perpetrate indiscriminate violence involving death or serious bodily injury to persons or groups or persons or populations or serious damage to property’.

1998 Draft Rome Statute, art 5, in ICC PrepCom Report, UN Diplomatic Conference of Plenipotentiaries on an ICC, Rome, 15 Jun–17 Jul 1998, UN Doc A/Conf.183/2/Add.1 (14 Apr 1998), 2.  

Centrul de presă

Conectat la M@E