Discursuri

Securitatea flancului estic al NATO astăzi: Provocări şi oportunităţi

Vorbitor: 
Bogdan Aurescu, ministrul afacerilor externe
Data: 
03.04.2015
Eveniment: 
Conferinţa Centrului Citadel
Locaţia: 
Cluj, Facultatea de Studii Europene, Universitatea Babeş-Bolyai


Stimaţi invitaţi,

Dragi studenţi şi profesori,
 

Îmi face o plăcere deosebită să particip, din nou, la conferinţele CentruluiCitadel, care oferă prilejul unei discuţii aprofundate pe tema consolidării securităţii şi stabilităţii spaţiului euro-atlantic.

Este, într-adevăr, un moment foarte potrivit pentru a discuta despre securitatea flancului estic și provocările și oportunitățile care apar, pentru că, iată, ele sunt vizibile cu ochiul liber, dacă putem spune așa, și mai ales pentru că, având în vedere dinamica mediului de securitate din vecinătatea României, consider că este necesară sporirea expertizei în ceea ce priveşte răspunsul la provocările de securitate existente - tocmai pentru ca dialogul şi parteneriatele NATO şi ale UE să fie întărite în direcţia evitării derapajelor, pentru consolidarea democraţiei, a aprofundării reformelor economice şi sociale.

Reamintesc faptul că obiectivul esențial al politicii externe a României, ca stat membru al UE și al NATO aflat la frontiera externă a celor două organizații, este întărirea securității sale, în sens larg, și crearea unui spațiu cât mai cuprinzător de securitate, prosperitate, stabilitate și democrație la frontiera estică a României, care este în același timp frontiera UE și a NATO.

Or, anul 2014 a adus în atenţie o serie de evoluţii la nivel internaţional care erau dificil de anticipat în perioada anterioară. Proliferarea ameninţărilor şi riscurilor de securitate în vecinătatea estică, dar şi în vecinătatea sudică a NATO şi Uniunii Europene a demonstrat că asigurarea păcii în Europa reprezintă în continuare un demers care necesită o atenţie sporită şi un angajament susţinut din partea statelor Aliate şi a celor membre ale Uniunii Europene.

Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei și anexarea ilegală a peninsulei Crimeea au determinat, fără îndoială, o schimbare majoră a mediului de securitate în regiunea extinsă a Mării Negre, cu consecinţe negative asupra securităţii spaţiului euro-atlantic. Aceasta nu se constituie într-un act izolat, ci reprezintă o continuare a evenimentelor din 2008 din Georgia, fapt care impune o reevaluare strategică, în opinia noastră, a abordării UE și a NATO faţă de Rusia, cu atât mai mult cu cât Federaţia Rusă continuă, cu mijloace variate, presiunile la adresa altor parteneri estici ai NATO şi UE.

De aceea, am cerut de fiecare dată - de exemplu, când am participat în decembrie la reuniunea ministerială de externe NATO la Bruxelles sau la fiecare Consiliu al Afacerilor Externe, atunci când a fost pe agendă acest subiect - elaborarea unei strategii a relațiilor dintre NATO și Rusia, pe de o parte, respectiv UE și Rusia, pe de altă parte.

Prioritatea absolută în această abordare trebuie să revină obiectivelor şi intereselor de securitate ale Alianţei, dacă vorbim despre NATO, în condiţiile în care NATO este percepută şi desemnată la Moscova, în doctrina militară rusă, ca un adversar principal și având în vedere că Rusia a demonstrat că dispune de capacităţile necesare, manifestă voinţă politică şi chiar procedează la încălcarea dreptului internaţional, inclusiv a acordurilor prin modificarea frontierelor recunoscute la nivel internaţional.

Măsurile de reasigurare ale Aliaţilor estici, adoptate după izbucnirea crizei ruso-ucrainene, trebuie consolidate printr-o proiecţie pe termen lung. Acest demers Aliat, care este consacrat în deciziile Summit-ului NATO din Marea Britanie din septembrie 2014, reprezintă un proces de adaptare strategică a Alianţei la riscurile şi ameninţările în continuă evoluţie despre care am vorbit.

Prin urmare, este vorba despre măsuri de reasigurare care constau în aceste exerciții continue care se desfășoară în teritoriile aliaților din flancul estic, zborurile acelor aeronave de tip AWACS care culeg informații despre ceea ce se petrece în zonă, este vorba despre exercițiile navale în Marea Neagră, în sfârșit, exerciții de tip articol 5 din Tratatul Atlanticului de Nord, care urmăresc creșterea nivelului de pregătire, de inter-operabilitate al Aliaților.

Dar în același timp, vorbim și despre măsuri de adaptare. Amintea domnul profesor Naumescu despre crearea acestor centre de comandă și control pe teritoriul statelor din flancul estic al Alianței Nord-Atlantice. În România va exista un centru de comandă și control de dimensiuni mai reduse, care se cheamă Unitatea de Integrare a Forțelor NATO, cu aproximativ 40 de ofițeri, din care jumătate vor fi români și restul ofițeri aliați. Avem deja angajamentul mai multor state aliate pentru participarea la acest centru de comandă și control. El va deveni operațional în primă fază, deci va dobândi capacitatea operațională inițială, în iunie 2015, urmând ca, sigur, să se lucreze pentru capacitatea operațională finală, iar al doilea centru de comandă și control, Comandamentul Multinațional la nivel de divizie, care va coordona aceste unități de integrare a forțelor din partea de sud a flancului estic al Alianței, care va deveni operațional inițial în 2016, probabil că la Summit-ul de la Varșovia al Alianței Nord-Atlantice, urmând să devină operațional final în 2017-2018.

Este evident - și s-a observat cu ochiul liber - că există o anumită presiune din partea Rusiei asupra aliaților din flancul estic, în contextul acestor măsuri de reasigurare, respectiv de adaptare. Și ați văzut zilele trecute, ieri chiar, declarația pe care purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe rus a avut-o, la întrebarea corespondentului Radio România Actualități de la Moscova, cu privire la ceea ce s-a declarat în cadrul vizitei generalului Breedlove la București. Și trebuie spus un lucru foarte clar: aceste măsuri de reasigurare și respectiv, de adaptare, care au fost decise la Summit-ul NATO din Marea Britanie din septembrie anul trecut, care au fost puse în aplicare prin alte decizii luate la reuniunea ministerială de externe a miniștrilor aliați de la Bruxelles din decembrie anul trecut, respectiv în februarie anul acesta la reiniunea miniștrilor apărării din Alianța Nord-Atlantică, sunt măsuri luate ca reacție la măsurile asertive, agresive ale Rusiei din Ucraina. Prin urmare, Rusia nu poate să invoce aceste măsuri de reasigurare și adaptare, care vizează o protecție suplimentară a aliaților din flancul estic al NATO, nu poate să le invoce ca justificare pentru noi amenințări, fie ele directe sau indirecte, pentru că ele sunt măsuri în reacție la ceea ce Rusia a avut drept conduită în regiune. România, pot să vă spun, nu se simte intimidată de aceste amenințări.

În ceea ce privește scutul anti-rachetă de la Deveselu, el nu are nicio legătură cu ceea ce se întâmplă în momentul de față în Ucraina, proiectul este început, în ceea ce privește România, în anul 2010, am lucrat direct la acest proiect, am negociat acordul privind amplasarea acestor elemente ale sistemului anti-rachetă american în România și mă pot bucura de faptul că, la sfârșitul acestui an, facilitatea anti-rachetă din baza militară de la Deveselu va deveni operațională, urmând să fie integrată în sistemul NATO anti-rachetă care, pentru că avem acest progres substanțial în dezvoltarea sa, își va dobândi, cel mai probabil, capacitatea operațională inițială anul viitor, tot la Summit-ul Alianței Nord-Atlantice de la Varșovia.

Iarăși au existat amenințări legate de acest proiect. Acum ceva timp, ambasadorul rus la Copenhaga a declarat că statele NATO care vor fi parte a acestui sistem vor deveni ținte ale rachetelor rusești. Evident că și acest tip de retorică este inadmisibilă, pentru că nu este admisibil ca atunci când ne referim la un sistem pur defensiv, atât din punct de vedere tehnic, cât și din punct de vedere juridic, să existe o amenințare cu folosirea forței. Amenințarea cu folosirea forței este interzisă de dreptul internațional pentru că ea contravine unui principiu fundamental imperativ al dreptului internațional: interzicerea folosirii forței și a amenințării cu forța. Și iarăși am fost nevoiți să reacționăm la aceste declarații, dar spun încă o dată: este fără niciun fel de îndoială faptul că sistemul de la Deveselu, ca și sistemul NATO anti-rachetă în ansamblul său, este strict defensiv și el nu poate fi utilizat decât în legitimă apărare, în conformitate cu Carta ONU.

Prin urmare, pe fondul schimbărilor substanţiale din mediul de securitate regional, direcţia de acţiune fundamentală pentru România corespunde obiectivului de conservare a sistemului de valori occidentale, ceea ce echivalează cu preocuparea noastră constantă de consolidare a posturii şi eficienţei organizaţiilor din care facem parte, fie că este vorba despre NATO, fie că este vorba despre UE.

Efectele conflictului din vecinătatea noastră se resimt în tot spaţiul euro-atlantic. Potenţialul de instabilitate poate contamina nu doar estul Ucrainei, dar şi alte zone din Ucraina, inclusiv regiuni mai apropiate de România. Poate să aibă, de asemenea, efecte de contaminare şi în ţările învecinate, mai ales acolo unde există conflicte îngheţate.

Pentru a contracara aceste provocări, România şi-a propus să acţioneze consecvent, în cadrul NATO mai ales, pentru aplicarea măsurilor decise la Summit-ul din Marea Britanie de anul trecut. De aceea, urmărim cu atenţie obiectivele legate de consolidarea misiunii principale a Alianţei pentru apărarea colectivă, dar şi promovarea rolului NATO de furnizor de stabilitate, de promotor al reformelor şi cooperării regionale în vecinătatea imediată a României, în sinergie cu UE şi cu alte organizaţii regionale.

Avem încredere în coeziunea şi solidaritatea care decurg din angajamentele pe care ni le-am asumat împreună, în comunitatea euro-atlantică, iar evoluţiile de securitate din flancul estic ne demonstrează, încă o dată, necesitatea unei voci comune şi a unei acţiuni solidare a statelor din UE și din NATO.

În materie de oportunităţi concrete, am menționat deja măsurile de adaptare și de reasigurare, care fac parte, de altfel, din planul de acțiune pentru creșterea vitezei de reacție a Alianței, acel Readiness Action Plan, adoptat la Summit-ul din Marea Britanie. De asemenea, ca urmare a demersurilor noastre diplomatice active, chiar cu ocazia Summit-ului, am reușit să înscriem în documentul final faptul că Marea Neagră este o componentă esențială a securității euro-atlantice. Este o mențiune care până în momentul de față nu exista în documentele summit-urilor Alianței Nord-Atlantice, ceea ce arată cât de important este acest spațiu pentru securitatea nu doar a regiunii noastre, ci a Alianței în ansamblul său și arată că aceste acțiuni agresive ale Rusiei împotriva Ucrainei pot să aibă efecte pe termen mediu și lung asupra stabilității regionale.

În acest context, vom insista pentru menţinerea unei prezenţe active a Alianţei în regiune, dar şi pentru susţinerea semnificativă a aspiraţiilor europene şi euro-atlantice ale statelor interesate din vecinătatea noastră, și care și-au exersat și-și exercită dreptul suveran de a-şi alege propria cale.

România este profund interesată să aibă la frontiera sa o Ucraină unită şi suverană, ferm angajată pe calea europeană prin intermediul reformelor, o asemenea evoluţie fiind benefică pentru cetăţenii ucraineni în primul rând, dar și pentru comunitatea internațională, pentru comunitatea  de români din Ucraina unde avem o minoritate de aproape jumătate de milion de români, dar şi pentru întreaga regiune cu potenţialul de a consolida stabilitatea în această parte a Europei.

Pentru o astfel de oportunitate, România s-a implicat activ în Ucraina, noi suntem primul stat care a ratificat Acordurile de Asociere și de Liber Schimb ale Ucrainei cu UE, dar și la nivel NATO ne-am implicat în conducerea, ca națiune-lider, a acelui fond de asistență NATO de sprijin în domeniul apărării cibernetice, și mă bucur că această idee pe care am avut-o a fost îmbrățișată de către SRI, care depune efortul principal în cadrul acestui proiect. Participăm cu personal calificat și în Misiunea de consiliere a UE pentru reforma sectorului civil de securitate din Ucraina. Participăm la Misiunea specială de monitorizare a OSCE-ului în estul Ucrainei, contribuţia noastră fiind acolo încă din fazele incipiente ale crizei din Ucraina.

Prin urmare, nu pot decât să reiterez faptul că retrasarea frontierelor prin forţă, în secolul XXI, este inacceptabilă și, din această perspectivă, vom continua să susținem un răspuns pe termen lung al NATO, precum şi necesitatea unei abordări coerente şi unitare între UE şi NATO. Provocările actuale de securitate trebuie să primească un răspuns multidimensional, așa cum criza însăși este multidimensională. Prin urmare, un singur actor nu poate să rezolve singur această criză.

De aceea, uitându-ne la vecinătatea estică, Summit-ul de la Riga al Parteneriatului Estic, din luna mai, va trebui să reconfirme sprijinul UE pentru acest instrument, prin evaluarea progreselor înregistrate de către statele partenere, care au îndeplinit o mulțime de criterii și au parcurs deja o serie de etape, prin evaluarea progreselor lor, dar și  prin dezvoltarea unei agende ambiţioase pentru perioada următoare. Pentru că așa cum spuneam mai devreme, UE nu poate să dea înapoi în relaţiile cu partenerii săi estici.

Susţinem, așadar, în continuare că perspectiva europeană nu trebuie exclusă, reiterez faptul că Acordurile de Liber Schimb și Asociere nu pot să reprezinte ultimul pas, țelul final al Parteneriatului Estic. Alături de a sublinia importanţa reformelor şi necesitatea unor rezultate vizibile, adică dincolo de ceea ce cerem efectiv statelor din Parteneriatul Estic să facă este extrem de important ca să îi și motivăm, să recunoaştem faptul că aceste procese au nevoie de stimuli puternici, de motivaţii puternice. Nu ne putem aştepta ca partenerii noștri, fie că vorbim despre Moldova, despre Ucraina sau despre Georgia, să treacă prin procese de transformare substanţiale fără o perspectivă clară privind destinaţia finală. Este cât se poate de logic.

Mai mult, din perspectiva Politicii Europene de Vecinătate (PEV), considerăm că este tot mai necesară nevoia de a reanaliza interacţiunea noastră cu partenerii şi cu vecinii lor. Va trebui să continuăm să tratăm cu atenţie aceşti actori, pentru identificarea intereselor şi compatibilităţilor cu valorile noastre fundamentale, pentru că ulterior, ne putem ajusta răspunsurile şi politicile în funcţie de concluziile la care vom ajunge.

Având în vedere că mediul care înconjoară vecinătatea UE, fie că ne referim la vecinătatea estică, fie că ne referim la cea sudică, este unul foarte eterogen, trebuie să recurgem la politici ţintite pentru a câştiga încrederea.

Încrederea - voi sublinia de mai multe ori acest termen în acest discurs - Încrederea este elementul-cheie care s-a erodat în ultimii ani. Având în vedere instabilitatea crescândă cu care ne confruntăm la frontierele noastre sau în imediata noastră vecinătate, trebuie să ne proiectăm interesele prin construirea unui climat de încredere şi să urmărim angajarea vecinilor, adică să construim o zonă de încredere şi securitate în jurul partenerilor care sunt incluși în Politica Europeană de Vecinătate, în cadrul unui spaţiu contiguu de la Oceanul Atlantic în Nordul Europei, trecând prin Orientul Mijlociu. Utilizarea efectivă a instrumentelor PEV, asumarea responsabilităţilor care rezultă din această asumare reprezintă factori cruciali pentru obţinerea unor rezultate de succes.

În acest sens, România, MAE a avansat deja la Bruxelles pentru dezbaterea UE și de către statele membre, în discuțiile privind modernizarea PEV, un nou concept, și anume propunerea de creare a unor “platforme de dialog de securitate”, așa-numitele Security Trusts. Este vorba despre veritabile platforme de dialog permanent care ar urma să fie create în vederea abordării atât a provocărilor de securitate, cât şi a obiectivelor pe care le are în vedere fiecare dintre actorii implicaţi.

Percepem acest concept nou al platformelor de dialog în domeniul securităţii în cadrul PEV, ca un nou concept destinat îmbogăţirii şi îmbunătăţirii politicii de vecinătate cu elemente care să prevină sau să diminueze posibilele consecinţe negative ale unor dezvoltări de securitate în vecinătatea frontierelor UE.

Este un concept care vizează crearea unui climat de încredere la graniţele Uniunii Europene, coroborat cu sporirea participării la o platformă de dialog incluzivă, informală şi capabilă să ofere predictibilitate.

Care este principalul obiectiv al acestor Security Trusts? Este reprezentat de îmbunătăţirea mediului de securitate în regiuni unde obiectivele urmărite de UE în planul apropierii politice sau economice nu sunt uşor de atins; aceste platforme de dialog se pot focaliza atât pe vecinătatea imediată a Uniunii Europene, dar şi pe segmentul vecinilor cu potenţial de implicare al altor actori globali.

Există, din această perspectivă, o necesitate crescândă pentru reanalizarea interacţiunii cu partenerii UE şi cu vecinii acestora, cu atât mai mult în vederea discutării unor idei şi proiecte comune, și nu pentru aprobarea de către aceştia a politicilor noastre.

Putem lua în considerare modele anterioare, regionale, de interacţiune multidimensională, generate în anii ‘90 în Europa Centrală și de sud-est, care au fost sprijinite de „sponsori” externi interesaţi de stabilitatea şi dezvoltarea regiunii. Această abordare, adaptată evident la realitățile lumii de astăzi poate fi extinsă cu succes la spaţiul PEV, chiar dincolo de aceasta, cooperarea regională reprezentând un model unic în cadrul căruia actorii cu interese pot interacţiona pe teme comune, interacţiune stimulată şi asistată de alţi actori din afara spaţiului respectiv (fie că e vorba despre UE, despre SUA sau despre China).

Conceptul de ownership este iarăși una dintre principalele caracteristici ale modelelor evocate şi ar trebui să fie aplicabil şi acestor noi platforme de securitate.

Am avansat astfel, la nivelul UE, exemplul unei platforme de dialog pe teme de securitate pentru regiunea Mării Negre și Caucaz, dar viziunea noastră se extinde și în alte zone geografice.

Trei platforme de dialog se pot avea în vedere: pe lângă cea privind Marea Neagră și Caucazul, putem discuta despre o platformă de dialog pe teme de securitate pentru zona Golfului şi a Orientului Mijlociu, respectiv una pentru Africa Sub-sahariană.

În viziunea noastră, aceste platforme de dialog pe teme de securitate nu includ o dimensiune militară, dar au în vedere o serie de formate multidimensionale de dialog între actorii din regiune, principalul obiectiv fiind, încă o dată, aducerea la aceeaşi masă a tuturor actorilor interesaţi pentru abordarea de o manieră transparentă a temelor de divergenţă, a temelor de convergenţă şi a atingerii unui numitor comun în ceea ce priveşte zonele de interes comun în regiunea respectivă.

Aceste domenii ar trebui să fie, în primul rând, utile beneficiarilor primari şi, în același timp să fie acceptabile partenerilor externi regiunii, care pot sponsoriza sau aduce o valoare adăugată pe aceste segmente. Aspectele de securitate trebuie abordate de o manieră ne-antagonică şi subsumate unui pachet cuprinzător de sectoare atractive pentru regiune, palierul economic fiind aici într-un rol de prim rang.

Există, într-adevăr, posibilitatea suprapunerii acestor formate peste alte formate care există deja, care sunt deja instituţionalizate, care se ocupă de soluţionarea diverselor conflicte din zonele respective, cu mai mult sau cu mai puțin succes, dar fie nu abordează concepte cum sunt construirea încrederii la care se referă această inițiativă a noastră, fie nu pot atinge acest obiectiv, deoarece exclud anumiți actori din acest dialog care sunt importanţi pentru procesul în sine, chiar dacă nu sunt, uneori, și actori regionali.

Spre exemplu, platforma de dialog pe probleme de securitate în regiunea Mării Negre trebuie să fie complementară instrumentelor dezvoltate în cadrul Parteneriatului Estic sau, eventual, să aducă o perspectivă diferită de dialog între actorii regionali şi, de asemenea, pentru „sponsorii” externi.

În concluzie, putem vorbi despre oportunităţi maximizate şi riscuri diminuate prin dialog constructiv şi interese comune.

Dincolo de criza din Ucraina, nu trebuie ignorate celelalte conflicte îngheţate din arealul Mării Negre, mai ales cel din R. Moldova.

Eu cred că anul 2015 are potențialul de a fi un an important pentru progrese în calea soluționării conflictului transnistrean. Pentru a evita un scenariu de instabilitate, vom insista, în continuare, pentru conectarea cât mai amplă a Republicii Moldova la noile evoluţii în domeniul parteneriatelor NATO, caracterizate prin intensificarea dialogului politic şi a cooperării practice destinate consolidării capacităţii de apărare. Vorbim după decizii de la Summit-ul NATO din Marea Britanie despre crearea unui birou de legătură NATO la Chișinău, discutăm despre includerea Republicii Moldova în programul creșterii capacității de apărare, platforma de inter-operabilitate, toate aceste programe și inițiative sunt disponibile Republicii Moldova.

Rămânem de asemenea un ferm susţinător al parcursului european al R. Moldova și apreciem că numai opţiunea europeană poate aduce răspunsuri durabile la aşteptările de prosperitate, siguranţă şi stabilitate ale cetăţenilor R. Moldova.

Sigur că, așa cum am spus-o deja, aşteptăm de la Chişinău un efort consecvent în direcţia aprofundării reformelor democratice şi a consolidării instituţiilor statului de drept, pentru că ele sunt, de fapt, acţiuni în beneficiul propriilor cetățeni ai R. Moldova. Lecţia Ucrainei, mă refer aici la fragilitatea statului, sper şi vreau să cred că a fost bine și corect înţeleasă în regiune.

Pentru perioada următoare, efortul principal trebuie să fie cel al implementării Acordului de Asociere și de Liber Schimb.

M-am bucurat să văd că şi la Chişinău  se conștientizează faptul că greul abia acum începe din perspectiva apropierii de UE.

Am avut discuții foarte bune pe 4 martie cu doamna ministru Gherman la București, prima vizită pe care a efectuat-o în calitate de ministru de externe după instalarea noului guvern, așa cum și primele vizite ale miniștrilor de externe ai României se fac de fiecare dată la Chișinău. Eu am fost pe 1 decembrie anul trecut la Chișinău, în prima mea vizită după preluarea mandatului. Dar pe 4 martie am discutat despre parcursul european al R. Moldova, am discutat în cadrul Comitetului Bilateral de Integrare Europeană între România și Republica Moldova, despre progrese concrete și proiecte concrete pe această cale europeană, și, de asemenea, în 16 martie la Bruxelles, am discutat aceste elemente și cu miniștrii de externe ai UE în cadrul grupului de prieteni pentru acțiunea europeană a Republicii Moldova pe care l-a convocat România, eu împreună cu omologul meu francez. 22 de miniștri de externe au participat, este o participare fără precedent la reuniuni similare de acest gen, ceea ce arată interesul pentru evoluțiile care au loc în Republica Moldova, dar și sprijinul pentru ceea ce guvernul trebuie să facă acolo pe calea reformei.

Uniunea Europeană, prin urmare, nu îşi poate permite să facă paşi înapoi în relaţia cu partenerii estici. Trebuie să rămânem credibili faţă de partenerii noştri, cu atât mai mult faţă de cei care demonstrează voinţă, cum este Republica Moldova.

Vă rog să îmi permiteţi să trag și concluziile acestei prezentări.

În faţa provocărilor fără precedent la adresa sistemului de valori democratice de tip occidental, care sunt provenite atât din Est, cât şi din Sud, se impune cu prioritate asumarea unui leadership angajat, pe baza unei viziuni strategice, coordonate la nivelul familiei democratice euro-atlantice şi a organizaţiilor regionale care împărtăşesc acelaşi sistem de valori.

NATO trebuie să demonstreze ca este o Alianţă robustă şi solidară, capabilă să descurajeze abordările confruntaţionale, tendinţele de încălcare a dreptului internaţional şi de nerespectare a angajamentelor asumate, pentru că fundamentele relaţiei transatlantice trebuie să rămână la fel de solide ca și până acum - valori, principii, idei, viziuni comune, iar parteneriatul dintre SUA și UE îşi păstrează, mai mult ca oricând, relevanţa. Acelaşi lucru îl putem spune cu tărie despre Parteneriatul Strategic dintre SUA și România.

Interesul strategic al României este menţinerea funcţionalităţii Articolului 5 al Tratatului Atlanticului de Nord, a unui nivel de ambiţie crescut al Alianţei, la nivelul capabilităților. De aceea, a și fost realizat acel pact politic la nivel naţional, pentru atingerea până în 2017 a nivelului de 2% din PIB pentru bugetul apărării.

Dar vreau să vă mai spun un lucru pe care nu l-am mai spus până în acest moment: având în vedere riscurile majore din vecinătatea noastră, mai ales din Estul, dar și din Sudul UE, România consideră că este utilă elaborarea unei noi Strategii de Securitate a UE pentru că actuala strategie de securitate a UE este creată în 2003, ea a fost la un moment dat revăzuta, dar nu mai corespunde în acest moment cu evoluția situației de securitate din jurul UE.

Sunt evoluții semnificative care au avut loc din 2003 și până în prezent și Uniunea Europeană nu îşi poate afirma credibil rolul de actor global, de furnizor de securitate decât dacă reuşeşte să fie activă și să stabilizeze spaţiile învecinate.

MAE a transmis deja o propunere cuprinzătoare la Bruxelles, pentru dezbaterea dintre statele membre pentru modernizarea Strategiei Europene de Securitate.

Prin urmare, în condiţiile actualelor provocări şi ameninţări, problemele în plan bugetar apărute la nivelul unor state europene reprezintă o disfuncţionalitate semnificativă, a cărei contracarare se impune, mai mult decât oricând, cu unitate, hotărâre şi viziune. Nu putem renunța la principiile fondatoare ale UE, nu putem să adoptăm soluţii de tipul „Europei cu două viteze”, pentru că acestea sunt scenarii care pot să submineze construcţia comunitară și pot să afecteze inclusiv cooperarea în plan economic. Tocmai de aceea cooperarea transatlantică este foarte importantă, iar Europa, în pofida dificultăţilor, trebuie să-şi asume responsabilităţi sporite, atât în zona securităţii proprii, cât şi în ceea ce privește asigurarea securității globale.

Evoluţiile din vecinătatea imediată a României au o importanţă geostrategică deosebită pentru securitatea euro-atlantică, și pe acest fond, este necesar ca regiunea extinsă a Mării Negre să se menţină în agenda curentă a Alianţei Nord-Atlantice cu un profil ridicat, în general, dar şi în perspectiva Summit-ului de la Varşovia, din 2016.

România va continua să sprijine parcursul european şi euro-atlantic al statelor din regiune, iar Angajamentul Aliat de promovare a parteneriatelor cu aceste state nu trebuie să fie diluat. Partenerii noştri au aşteptări clare de la Alianţă, iar noi, la rândul nostru, conştientizăm numeroasele beneficii care rezultă din menţinerea legăturilor politice şi practice strânse cu partenerii noștri.

Pe termen mediu, estimez că regiunea extinsă a Mării Negre va rămâne o regiune caracterizată de provocări și evoluţii complexe, atât cu riscuri de securitate, dar şi cu oportunităţi, și trebuie ca eforturile noastre să conducă la minimizarea riscurilor şi în același timp, la maximizarea oportunităţilor.

Vă mulţumesc pentru atenţie și aștept cu interes întrebările dumneavoastră!