Proiecte în domeniul consular

Sistemul Informatic Integrat de Management al Documentelor de Călătorie – E-Pass

Sistemul integrat de management al documentelor de călătorie se bazează pe o tehnologie avansată şi este realizat pe un software performant, securizat.

În evoluţia formei şi conţinutului său, odată cu inserarea unor elemente de identificare biometrică - imaginea facială și amprentele digitale - se realizează o corelare fiabilă între deţinătorul legal al documentului şi documentul respectiv.

În prezent, acest sistem acoperă integral activitatea pe linie de paşapoarte (diplomatice, de serviciu, simple electronice și simple temporare) şi titluri de călătorie desfăşurată la nivelul MAE/ Departamentul Consular şi al misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare.

Odată cu introducerea în circulaţie a paşapoartelor electronice, precum şi a noului model de paşaport simplu temporar, autorităţile competente române aplică principiul o persoană - un paşaport, respectiv fiecărei persoane, indiferent de vârstă, i se va elibera un paşaport, nemaiexistând noţiunea de însoţitor inclus în paşapoartele titularilor.

Folosirea sistemului e-Pass atât la misiunile diplomatice şi oficiile consulare, cât şi în cadrul Departamentului Consular/ Centrul Național pentru Paşapoarte Diplomatice şi de Serviciu a adus numeroase beneficii în interesul cetățenilor români solicitanți de documente de călătorie și a contribuit considerabil la creșterea gradului de satisfacție al acestora în relația cu autoritățile române.

Printre beneficiile aduse de sistemul E-Pass, pot fi enumerate:

  • Oferirea de servicii consulare moderne şi de calitate solicitanţilor;
  • Eficientizarea și fluidizarea activităţii specifice;
  • Diminuarea timpului de soluţionare a cererilor de eliberare a pașapoartelor. După preluarea cererilor la sediul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, acestea sunt transmise online, în timp real, autorităților române competente pentru validare, aprobare și personalizare;
  • Facilitarea liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate şi reglementarea şederii în ţara de reşedinţă a acestora, prin eliberarea de documente de călătorie direct la sediul misiunilor diplomatice/oficiilor consulare (pașapoarte temporare, titluri de călătorie);
  • Acordarea de asistență consulară cetățenilor români aflați în situații deosebite (zone de conflict, accidente, cutremure, calamități naturale), staţiile mobile ale sistemului E-Pass fiind folosite de echipele consulare mobile pentru eliberarea de documente de călătorie în afara sediilor misiunilor diplomatice și oficiilor consulare, direct în locațiile unde se regăseau cetățenii români.

Având în vedere complexitatea şi importanţa acestui sistem, una dintre principalele preocupări ale Departamentului Consular, prin intermediul CNPDS este aceea de a analiza realităţile obiective ale activităţii consulare şi, în consecinţă, de a adapta în permanenţă sistemul la aceste realităţi.

În acest sens, au fost implementate o serie de modificări ale aplicaţiei E-Pass în procesul de preluare de date şi evidenţă a cererilor de eliberare a paşapoartelor simple electronice şi temporare de la misiunile diplomatice/oficiile consulare, în vederea simplificării fluxurilor de preluare şi emitere a documentelor de călătorie şi a evidenţei cererilor din sistemul informatic integrat.