Prima Pagina

Rwanda

Ultima actualizare: 
25.03.2017


1. Informaţii generale

Recomandăm cu insistenţă să evitaţi orice călătorie în zona de frontieră cu R.D. Congo din cauza acţiunilor transfrontaliere ale gherilelor armate din R.D. Congo si Burundi.


2. Contactarea autorităţilor române

Atenţie! România nu are misiune diplomatică şi oficiu consular de carieră în Rwanda. În calitate de cetăţean al Uniunii Europene, puteţi solicita, în caz de necesitate, eliberarea unui titlu de călătorie în vederea întoarcerii în ţară, din partea misiunilor diplomatice ale ţărilor UE cu sediul în Rwanda.

Site-ul Comisiei Europene conţine informaţii utile privind protecţia consulară de care beneficiază cetăţenii UE inclusiv lista cu misiunile diplomatice ale ţărilor UE cu reprezentare în acest stat.

Dacă sunteţi nevoiţi să vă deplasaţi în Rwanda sau vă aflaţi deja pe teritoriul acestui stat vă recomandăm să vă adresaţi Ambasadei României în Kenya şi să vă anunţaţi prezenţa în regiune, comunicând coordonatele dumneavoastră pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă. Rugăm persoanele interesate să aibă, însă, în vedere posibilităţile limitate de asistenţă consulară ale ambasadei în această ţară.

Atenţionăm cetăţenii români care ignoră avertismentele MAE şi se deplasează în zone de risc, că îşi asumă propria răspundere şi vor suporta consecinţele unor astfel de călătorii, care pot decurge în urma unei situaţii de criză în care sunt implicaţi.


3. Alte recomandări

Vă recomandăm cu insistenţă să încheiaţi asigurare de călătorie, medicală şi de viaţă!

Vă atenţionăm că în Rwanda, principalul factor de risc îl constituie infracţiunile stradale (tâlhării şi furturi), mai ales în capitala Kigali.

În cazul în care trebuie să călătoriţi în Rwanda, vă recomandăm cu insistenţă:

  • Evitaţi circulaţia pe timp de noapte, locurile aglomerate, demonstraţiile şi deplasarea în zone izolate ale ţării.
  • Vă sfătuim să folosiţi operatori turistici acreditaţi. Nu vă îndepărtaţi de grupul turistic şi respectaţi anunţurile sau recomandările autorităţilor locale!
  • Păstraţi în locuri sigure documentele şi valorile personale, biletele de călătorie, banii, cărţile de credit şi nu le expuneţi în mod vizibil asupra dumneavoastră sau în maşini.
  • Maşinile trebuie încuiate şi asigurate cu sisteme de alarmă.

Vă recomandăm insistent vaccinarea împotriva febrei galbene (şi deţinerea Carnetului Galben de Vaccinări împotriva FG) precum şi împotriva febrei tifoide, hepatitei A&B, difteriei şi poliomielitei.

Toți cetățenii străini care călătoresc între ţările CAE (Comunitatea Africii de Est) sunt solicitaţi să prezinte carnetul galben de vaccinări împotriva Febrei Galbene, la intrarea în aceste ţări (Kenya, Uganda, Rwanda,Tanzania, Burundi).

Vă recomandăm să contactați companiile aeriene cu care doriți să călătoriți spre ţările CAE pentru a verifica dacă aceștia solicită Carnetul Galben la îmbarcarea în România spre ţările CAE şi invers, având în vedere că au existat cazuri de acest gen în trecut.

 

Malaria reprezintă o importantă problemă de sănătate în Rwanda.

Vă recomandăm să vă informaţi în prealabil asupra situaţiei medicale din zonă! Pentru informaţii cu privire la tipurile de vaccinuri care trebuie efectuate, vă recomandăm să vă adresaţi Institutului Naţional de Sănătate Publică - Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile şi să accesaţi, spre consultare, pagina dedicată de Internet: http://www.cnscbt.ro/index.php/sfaturi-pentru-calatori.

 

 

Informaţiile prezentate în această secţiune au numai caracter informativ. Ele nu angajează răspunderea ministerului, pentru eventualele prejudicii suferite pe timpul călătoriei. Fiecare călător trebuie să fie conştient de faptul că riscurile de securitate sunt prezente oriunde în lume şi să îşi asigure în mod individual măsurile de protecţie necesare.

Centrul de presă

Ţări - zone geografice