Centrul de presă

Întrevederea ministrului afacerilor externe, Titus Corlăţean, cu omologul columbian, Maria Angela Holguin Cuellar

Tip: 
Comunicat de presă
Data: 
26.09.2014

Ministrul afacerilor externe, Titus Corlățean, a avut, la data de 26 septembrie 2014,  în marja participării la cea de-a 69-a Adunare Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, o întrevedere cu omologul columbian, Maria Angela Holguin Cuellar.

Cei doi oficiali au trecut în revistă agenda relaţiilor politice şi economice româno-columbiene, au împărtăşit necesitatea impulsionării dialogului politico-diplomatic, au reafirmat necesitatea imprimării unui dinamism sporit cooperării economice şi au evidenţiat importanţa Tratatului de Liber Schimb UE-Peru/Columbia pentru consolidarea acesteia şi pentru deschiderea de noi perspective de colaborare la nivelul comunităţilor de afaceri din România şi Columbia.

Miniştrii au discutat, de asemenea, despre posibilitatea demarării unei cooperări reciproc avantajoase în domenii precum industria de apărare, pregătire militară, justiţie şi afaceri interne, educaţie, având în vedere şi evoluţiile relevante din relaţiile Columbiei cu UE şi NATO.

Totodată, cele două părţi au salutat buna colaborare dintre cele două ţări în organizaţiile internaţionale.


Informaţii suplimentare

Pe site-ul oficial al Ministerului Relaţiilor Externe al Columbiei,  România este considerată „aliat strategic la nivel politic şi economic”.

La 25 iulie 2013, Columbia şi NATO au semnat un Acord de cooperare şi schimb de informaţii clasificate şi bune practici în lupta împotriva terorismului şi a traficului de droguri, iar la 18 martie 2014, Columbia şi UE au început negocierile pentru încheierea unui Acord cadru de participare a Columbiei la operaţiunile UE de gestionare a crizelor.

 

Alte articole pe aceeaşi temă

Centrul de presă

Ţări - zone geografice

Ţări - zone geografice