Declaraţii comune de presă ale ministrului afacerilor externe, Titus Corlăţean şi Înalta Reprezentantă la Uniunii Europene pentru Politică Externă, Catherine Ashton

Data: 
29.08.2014
Eveniment: 
Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române
Autor: 
Titus Corlăţean, Catherine Ashton

Titus Corlăţean 

Bună dimineaţa. Tocmai am încheiat o sesiune extraordinar de interesantă şi uneori chiar mai provocatoare şi am avut onoarea şi plăcerea de a o avea cu noi pe Înalta Reprezentantă la Uniunii Europene pentru Politică Externă, Lady Catherine Ashton, şi doresc încă odată să îi urez bun venit la Bucureşti şi nu numai pentru contribuţia substanţială pe care a adus-o astăzi ci şi pentru excelenta cooperare de care ne/am bucurat toţi anii aceştia.

Am discutat bineînţeles chestiunea afacerilor Europene, diversele dosare importante legate de vecinătatea sudică a Europei, procesul de pace din Orientul Mijlociu, şi bineînţeles Balcanii şi vecinătatea estică a Uniunii Europene, cu un accent deosebit pe extindere, şi doresc încă odată să exprim aprecierea României pentru devotamentul de care a dat dovadă Înalta Reprezentantă şi faţă de procesul european şi de cel de extindere în legătură cu vecinătatea Uniunii Europene. Este un mandat care cu siguranţă va fi finalizat cu sublinierea unor realizări foarte importante, şi am menționat, în timpul plenarei, colegilor noştri ambasadori, consuli, faptul că acordul, Acordul Belgrad-Priştina, Acordul Serbia-Kosovo, este din perspectiva noastră de la Bucureşti una din cele mai mari realizări ale Uniunii Europene din ultimii ani iar aici contribuţia Înaltei Reprezentante a fost esenţială.

Bineînțeles acestea sunt dosarele pe care le-am discutat şi încă odată doresc să vă menţionez că a fost o sesiune excelentă, vă mulțumesc încă odată Lady Ashton, poftiți.

 

Catherine Ashton

Mulțumesc domnului Ministru de Externe, bunul meu prieten şi coleg Titus, e minunat să mă aflu la București şi doresc să-ţi mulțumesc pentru invitația de a veni şi face cunoștință cu ambasadorii voștri. Cu siguranţă au pus întrebări dificile şi sunt încântată că au făcut-o. Ai spus cuvinte foarte frumoase despre activitățile care au fost depuse; dă-mi voie să-ţi spun şi eu ție ca preţuiesc foarte mult colaborarea dintre tine şi mine, şi doresc să scot în evidenţă activitatea ta şi a colegilor tăi în sprijinul Serviciului de Acțiune Externă, precum şi contribuțiile voastre politice la Consiliul Afacerilor Externe. Sper că înțelege toată lumea ce efort imens ați făcut pentru a asigura ca ţara voastră este bine reprezentată, că jucați pe deplin rolul care vi se cuvine în Uniunea Europeană.

Așa cum ai spus, astăzi am avut ocazia să discut cu ambasadorii voștri unele dintre principalele provocări cu care ne confruntam în momentul de faţă, şi de asemenea să discutam despre activitățile pe care le-am depus până acum, în special acum că mandatul meu se va încheia peste câteva săptămâni.

Si ca să repet doar câteva dintre aceste elemente, nu este surprinzător că unul dintre accentele primordiale ale muncii noastre a fost propria noastră vecinătate, atât de sud cât şi de est, suntem cu toții foarte conștienți de dificultățile întâlnite în sud, din moment ce trebuie să facem faţă provocărilor situației din Irak şi Siria, dar de asemenea nu trebuie să uităm circumstanțele din Libia la acest moment, şi aşteptăm să vedem şi ce se va întâmpla după încetarea focului în Gaza şi ce posibilităţi vor exista de a se reveni la dorita soluție a celor două state, pe care noi o considerăm ca fiind calea de urmat pentru a asigura stabilitatea şi securitatea în acea regiune.

Bineînțeles am discutat şi despre problematica din vecinătatea estică, partenerii noştri estici, şi sunt încântată ştiind că ai aici pe Primii Miniștri ai Georgiei şi Moldovei care participă şi ei la această conferinţă. Bineînțeles, eu vin acum de la Minsk, unde am avut discuții interesante cu cei patru Preşedinţi prezenţi – din Kazahstan, Bielorusia era bineînțeles gazda, Președintele Rusiei şi Președintele Ucrainei. Iar eu am reprezentat Uniunea Europeana acolo pentru a arăta nu numai importanţa pe care o avem în ajutorarea şi sprijinirea poporului Ucrainei şi a viitorului său, ci şi valoarea pe care o atribuim dezbaterii şi discuţiei ca mijloc de rezolvare a diferendelor. Am ridicat acolo chestiunea provocărilor economice care trebuie rezolvate şi am mai vorbit şi despre – şi sunt foarte hotărâtă pe acest subiect – problematica păcii şi securității care acum trebuie să domine dezbaterea astfel încât să putem găsi modalităţi de a ajunge la o încetare a focului, dar şi să se asigure securitatea frontierelor.

De aici vom pleca la întâlnirea Gymnich, unde bineînțeles vor mai exista posibilităţi pentru toți Miniștrii de a se angaja în discuțiile noastre pe această tema, şi încă odată doresc să închei așa cum am început, mulțumindu-ţi foarte mult – cred ca este cea de-a șasea vizită la București în timpul mandatului meu, şi întotdeauna este un privilegiu să mă aflu aici.


Titus Corlăţean 

Vă mulțumim, şi mulțumim şi dumneavoastră pentru atenție.

 

Alte articole pe aceeaşi temă