Centrul de presă

Întrevederea ministrului Titus Corlăţean cu Natalia Gherman, viceprim-ministru, ministrul afacerilor externe şi integrării europene al Republicii Moldova

Tip: 
Comunicat de presă
Data: 
28.08.2014

Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean a avut astăzi, 28 august 2014, o întrevedere cu Natalia Gherman, viceprim-ministru, ministrul afacerilor externe şi integrării europene al Republicii Moldova, care participă la Bucureşti, în calitate de invitat de onoare, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române.

Şeful diplomaţiei române a evidenţiat avansul remarcabil al Republicii Moldova pe calea integrării europene, consfinţit prin apropiata aplicare provizorie a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, începând cu 1 septembrie 2014. Acordul va crea condiţiile pentru conectarea economică mai strânsă a Republicii Moldova la spaţiul european, precum şi condiţii avantajoase de acces pe piaţa Uniunii. Ministrul Titus Corlăţean a reconfirmat sprijinul României pentru parcursul european al Republicii Moldova, precum şi susţinerea acesteia în contextul acumulării dificultăţilor comerciale în relaţia cu Federaţia Rusă.

Cei doi miniştri au analizat stadiul proiectelor bilaterale de cooperare, inclusiv a celor finanţate de Ministerul Afacerilor Externe în cadrul asistenţei oficiale pentru dezvoltare. Referindu-se la vizita recentă în Republica Moldova a Prim-ministrului României, ministrul Titus Corlăţean a evocat momentul intens atins în relaţia bilaterală şi progresele atinse pe principalele dosare de interes – energia, asistenţa pentru modernizarea unităţilor de învăţământ de peste Prut, educaţia, cultura, asistenţa medicală de urgenţă, colaborarea pe linia autorităţilor locale. De asemenea, gazoductul Iaşi-Ungheni, inaugurat la 27 august 2014, va reprezenta un factor decisiv în consolidarea securităţii energetice a statului vecin. „Tot ceea ce facem în plan bilateral este menit să sprijine proiectul strategic de integrare europeană a Republicii Moldova, să ajute la racordarea mai strânsă a acestui stat la spaţiul european”, a declarat ministrul Titus Corlăţean.

Discuţiile urmează a fi continuate la Chişinău, în perioada 31 august-1 septembrie, cu ocazia celei de-a noua reuniuni a Grupului pentru Acţiunea Europeană a Republicii Moldova, co-prezidat de ministrul afacerilor externe al României.

 

Informaţii suplimentare

Natalia Gherman, viceprim-ministru, ministrul afacerilor externe şi integrării europene al Republicii Moldova, participă pentru a doua oară la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române (după ediţia din 2013).

Grupul pentru Acţiunea Europeană a Republicii Moldova (GAERM) este un mecanism ministerial, cu caracter informal, lansat în ianuarie 2010 la iniţiativa României, cu sprijinul Franţei, care s-a dovedit eficient în promovarea intereselor şi vizibilităţii Republicii Moldova pe agenda europeană.

 

Alte articole pe aceeaşi temă