Centrul de presă

Primirea, de către secretarul de stat George Ciamba, a ambasadorului agreat al Republicii Namibia în România, cu reşedinţa la Viena, Simon Madjumo Maruta, cu prilejul prezentării copiilor scrisorilor de acreditare

Tip: 
Comunicat de presă
Data: 
09.04.2014

Secretarul de stat pentru afaceri europene, George Ciamba, l-a primit astăzi, 9 aprilie 2014, pe Simon Madjumo Maruta, ambasadorul agreat al Republicii Namibia în România, cu reşedinţa la Viena, cu prilejul prezentării copiilor scrisorilor de acreditare.

Secretarul de stat român i-a urat succes ambasadorului namibian în îndeplinirea mandatului la Bucureşti şi i-a transmis că Ministerul Afacerilor Externe român îi va acorda întreg sprijinul său în acest sens.

Cei doi demnitari au trecut în revistă stadiul şi perspectivele relaţiilor bilaterale, evidenţiind interesul comun al ambelor state de a consolida dialogul politic şi de a intensifica cooperarea economică, cu referire și la sectorul exploatărilor miniere, de a lansa un dialog bilateral pe linie de învăţământ, precum şi de a dezvolta proiecte comune în domeniile agriculturii şi turismului.

Totodată, cei doi demnitari au procedat la o evaluare a cooperării în cadrul organismelor multilaterale.

 

Centrul de presă

Ţări - zone geografice

Ţări - zone geografice