Centrul de presă

Întrevederea ministrului Titus Corlățean cu ministrul malaysian de externe, Dato’ Sri Anifah Haji Aman

Tip: 
Comunicat de presă
Data: 
12.11.2013

În marja reuniunii ministeriale ASEM (Asia-Europe Meeting), ministrul afacerilor externe, Titus Corlățean, a avut astăzi, 12 noiembrie 2013, o întrevedere bilaterală cu omologul malaysian, Dato’ Sri Anifah Haji Aman.

Cei doi oficiai au discutat principalele aspecte ale dialogului politic bilateral, precum și necesitatea relansării și dezvoltării relațiilor economice. În acest sens, ministrul Titus Corlățean a prezentat principalele avantaje pe care le are România din punct de vedere al legăturii cu Europa Centrală prin intermediul Dunării, respectiv deschiderea spre Caucaz și zona Asiei Centrale, prin legăturile de la Marea Neagră. La rândul său, ministrul malaysian a menționat că țara sa poate să devină o poartă de deschidere spre ASEAN (Asociația Națiunilor Sud-est Asiatice) pentru produsele românești. A fost subliniat şi potențialul de dezvoltare a turismului între cele două ţări.

De asemenea, șefii celor două diplomații au agreat crearea unui consiliu de afaceri între România și Malaysia, pentru stimularea contactelor între mediile de afaceri din cele două țări. Ministrul Titus Corlățean a adresat omologului său invitația de a efectua o vizită în România în cursul anului 2014 și a propus ca în marja acesteia să fie organizat un forum de afaceri.   

În cadrul discuțiilor, cei doi miniștri au abordat și situația cetățenilor români aflați în închisoare în Malaysia, sub învinuirea de trafic/cărăuşie de droguri. Ministrul Titus Corlățean a făcut referire la scrisoarea transmisă omologului malaysian în cursul lunii octombrie 2013 cu privire la cazul cetăţeanului român condamnat la pedeapsa cu moartea în Malaysia și a înmânat un aide-mémoire referitor la aceste cazuri. Ministrul Titus Corlățean a exprimat, în context, îngrijorarea față de situația cetățeanului condamnat la moarte şi a făcut un apel în sensul reanalizării cazului şi evitării pedepsei capitale, menționând că pentru România şi pentru Uniunea Europeană pedeapsa capitală este inacceptabilă și contravine valorilor umane statuate la nivel internațional.

Ministrul român de externe a prezentat, totodată, demersurile efectuate de partea română pentru prevenirea unor astfel de situații și a amintit campania publică vizând conştientizarea pericolelor la care se expun cărăuşii de droguri, campanie care se derulează atât prin media, cât şi prin intermediul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare române din străinătate, precum și crearea unui grup de lucru interinstituțional.

De asemenea, cei doi miniștri au agreat accelerarea negocierilor privind crearea cadrului legal la nivel bilateral care să faciliteze soluţionarea cazuisticii specifice privind cooperarea în materie de extrădare, de cooperare în domeniul asistenţei judiciare şi pentru transferarea persoanelor condamnate.

 

Elemente suplimentare:

Pe site-ul MAE sunt postate Avertismente de călătorie cu privire la riscurile la care se expun cetăţenii români săvârșind infracțiuni legate de traficul şi consumul de droguri în state în care aceste fapte sunt pedepsite cu pedeapsa capitală. Malaysia are o politică extrem de dură în privinţa combaterii traficului şi consumului de droguri.

Conform legislaţiei locale, pedeapsa cu moartea se aplică automat (indiferent de naţionalitate şi de cantitatea transportată) persoanelor implicate în traficul de droguri. Posesorii de droguri sau de stimulente amfetaminice pentru consum propriu se sancţionează atât cu închisoarea pe termen lung, cât şi cu pedepse corporale.

Ministerul Afacerilor Externe derulează în prezent o amplă campanie de informare a cetățenilor români asupra riscurilor la care se expun dacă se implică în activități de cărăușie și consum de droguri.

În baza unui acord de colaborare semnat încă de anul trecut și reactualizat în luna septembrie 2013 între Ministerul Afacerilor Externe şi Consiliul Național al Audiovizualului, o serie de posturi de radio şi de televiziune naționale, cât și unele posturi locale difuzează spoturile audio-video de informare a cetățenilor români, spoturi cu alerte de călătorie.

Campania mai cuprinde atât un parteneriat cu TVR, cât și postarea în spații publice, în cinematografele din spațiile comerciale, precum și în zonele centrale din București a unor panouri informative. De asemenea, în următoarea perioadă vor fi realizate o serie de acţiuni informative în centrele universitare din țară, ocazie cu care vor fi prezentate, în mediul universitar, campaniile derulate de MAE pe această temă.

Totodată, în cadrul ansamblului de demersuri realizate de MAE în acest caz, menţionăm organizarea de reuniuni de lucru la care au participat reprezentanţi ai autorităţilor române (DIICOT, Ministerul Justiţiei, Agenţia Naţională Antidrog, Inspectoratul General al Poliţiei Române, precum şi consulul Ambasadei României în Malaysia).