Centrul de presă

Întrevederea ministrului afacerilor externe, Titus Corlăţean, cu Laurent Fabius, ministrul afacerilor externe al Franței

Tip: 
Comunicat de presă
Data: 
27.09.2013

Ministrul afacerilor externe, Titus Corlățean, a avut vineri, 27 septembrie 2013, în marja participării la lucrările celei de a 68-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, o întrevedere cu omologul său francez, Laurent Fabius.

În cursul întrevederii au fost abordate chestiunile de actualitate de pe agenda ONU, cu accent pe situația din Siria, evoluțiile privind negocierea și preconizata adoptare a unei rezoluții a Consiliului de Securitate al ONU pe această temă și perspectivele pentru o conferință Geneva II. Evocând consultările europene și  transatlantice desfășurate la New York în aceste zile au fost, de asemenea, discutate aspecte referitoare la procesul de pace din Orientul Mijlociu precum și la Parteneriatul Estic,  reieșind  dorința  ca Summit-ul de la Vilnius să fie un succes care să garanteze, în mod ireversibil, parcursul european al unor state precum Republica Moldova.

Un alt subiect abordat de către cei doi miniștri ai afacerilor externe s-a referit la reluarea, în discursul public din Hexagon, a conectării a două teme distincte, și anume aderarea României la spațiul Schengen și chestiunea cetățenilor români de etnie romă care trăiesc în Franța.

Ministrul român al afacerilor externe, Titus Corlățean, a subliniat că poate exista înțelegere politică pentru anumite sensibilități în societatea franceză în contextul prefigurării unui an electoral. Pe de altă parte, chestiunile trebuie tratate distinct, luând în considerare totodată și cadrul mult mai amplu, eminamente pozitiv al relației bilaterale româno-franceze și platforma substanțială de cooperare aprofundată pe multiple planuri oferită de Parteneriatul Strategic între cele două state.

În context, a propus omologului său, ministrul Laurent Fabius, adâncirea cooperării între serviciile judiciare și pe linie polițienească între cele două state pentru a combate în comun aspectele de infracționalitate, acolo unde ele se manifestă. În același timp, șeful diplomației române s-a exprimat împotriva generalizărilor pe acest palier la adresa românilor în ansamblu, indiferent de etnia lor.

Cei doi miniștri au agreat că o modalitate pentru accelerarea dialogului pe linia cooperării între autoritățile competente în combaterea infracționalității o constituie realizarea, în perioada următoare, a unei întâlniri între miniștrii de interne român și francez. În context, șeful diplomației române l-a informat pe omologul său asupra disponbilității părții române de a trimite un număr suplimentar de polițiști, în cazul în care vor exista solicitări din partea autorităților franceze.

Miniștrii Titus Corlățean și Laurent Fabius au fost de acord că este necesar un efort comun pentru calmarea retoricii actuale și pentru găsirea modalităților de dialog care să reflecte cu adevărat profunzimea și calitatea relației bilaterale și potențialul oferit de Parteneriatul Strategic dintre România şi Franţa.

 

Alte articole pe aceeaşi temă

Centrul de presă

Ţări - zone geografice

Ţări - zone geografice