Activitatea României în planul dreptului…

Conformitatea declaraţiei de independenţă a instituţiilor de autoguvernare din Kosovo

Poziţia MAE român faţă de Avizul consultativ privind „Conformitatea cu dreptul internaţional a declaraţiei unilaterale de independenţă a instituţiilor provizorii de autoguvernare din Kosovo” al Curţii Internaţionale de Justiţie

 

MAE român a luat notă de prezentarea de către Curtea Internaţională de Justiţie, la data de 22 iulie 2010, a Avizului consultativ privind „Conformitatea cu dreptul internaţional a declaraţiei unilaterale de independenţă a instituţiilor provizorii de autoguvernare din Kosovo”.

MAE reiterează ataşamentul profund şi constant al României faţă de dreptul internaţional şi respectarea strictă şi completă a acestuia, ca fundament esenţial al relaţiilor internaţionale şi politicii externe, precum şi respectul faţă de Curtea Internaţională de Justiţie, organul principal judiciar al ONU.

MAE apreciază necesară analiza în detaliu a Avizului, pentru a identifica în mod corect şi complet raţionamentul pe care s-a bazat instanţa de la Haga. Textul acestuia are un caracter complex, datorat multitudinii problemelor juridice analizate, precum şi modului în care a fost formulată întrebarea adresată Curţii.

Partea română constată, în analiză preliminară, faptul că modalitatea formulării întrebării de către Adunarea Generală ONU nu a permis Curţii să abordeze problema pe fond. Astfel, Curtea a analizat, cu caracter limitativ, numai legalitatea actului propriu-zis de a face o declaraţie de independenţă, dar nu şi consecinţele juridice ale acesteia, adică problema legalităţii constituirii unui pretins nou stat.

Astfel, CIJ a remarcat în aviz caracterul restrâns şi specific al întrebării, subliniind că aceasta nu s-a referit şi la consecinţele declaraţiei, la faptul dacă provincia Kosovo a dobândit sau nu statalitatea sau la validitatea sau efectele juridice ale recunoaşterii Kosovo de către acele state care au recunoscut Kosovo ca stat[1]. Prin urmare, Curtea nu a mai examinat problema dacă declaraţia a condus sau nu la crearea legală a unui stat şi nici dacă dreptul internaţional conferă Kosovo un drept de a-şi declara independenţa sau un drept la secesiune[2]. Curtea arată foarte clar că nu poate examina – pentru că se află în afara întrebării, aşa cum a fost formulată – aplicabilitatea dreptului la autodeterminare în cazul de faţă[3]. MAE observă că această abordare limitativă este criticată de opiniile dizidente ataşate avizului.

În aceste condiţii, MAE îşi reafirmă poziţia cunoscută cu privire la nerecunoaşterea statalităţii Kosovo, exprimată constant în ultimii ani.

MAE îşi exprimă speranţa în reluarea dialogului dintre Belgrad şi Priştina în vederea identificării unei soluţii care să corespundă intereselor ambelor părţi şi care să vizeze stabilitatea şi perspectiva europeană a regiunii.