Centrul de presă

Întrevederea secretarului de stat pentru afaceri globale, Mihail Dobre, cu ambasadorul desemnat al Republicii Orientale a Uruguayului în România, Manuel Gonzalo Vieira Merola

Tip: 
Comunicat de presă
Data: 
26.08.2013

Secretarul de stat pentru afaceri globale, Mihail Dobre, l-a primit astăzi, 26 august 2013, pe Manuel Gonzalo Vieira Merola, ambasadorul desemnat al Republicii Orientale a Uruguayului în România, cu ocazia prezentării copiilor scrisorilor de acreditare în ţara noastră.

Oficialul român a urat succes noului ambasador în mandatul său şi l-a asigurat de întreg sprijinul autorităţilor române, subliniind interesul deosebit al României de a contribui la dezvoltarea şi aprofundarea relaţiilor bilaterale.

Întrevederea a prilejuit reafirmarea satisfacţiei părţilor faţă de nivelul dialogului politic bilateral, fiind amintită în acest context recenta vizită la Bucureşti a ministrului relaţiilor externe uruguayan, Luis Leonardo Almagro Lemes (9-10 aprilie 2013). A fost de asemenea exprimată dorinţa comună cu privire la dezvoltarea cooperării economice şi a schimburilor comerciale, precum şi a colaborării culturale şi sportive.

Cei doi interlocutori au abordat și unele aspecte concrete privind colaborarea în plan regional şi în cadrul organizaţiilor multilaterale, inclusiv prin sprijinirea reciprocă de candidaturi ale celor două ţări în organizaţiile internaţionale.

 

Centrul de presă

Ţări - zone geografice

Ţări - zone geografice