Evenimente ale misiunilor României

Programe anuale tradiţionale

MAE organizează în fiecare an, prin misiunile României în exterior, acţiuni de diplomaţie publică, prin care contribuie la sărbatori sau evenimente de marcă internaţionale: Ziua Francofoniei, Ziua Europei, precum şi sărbători ale poporului român menite să aducă câte ceva din contemporaneitatea şi spiritul românesc: Ziua Naţională, Ziua Eroilor, Mărţişorul.

Vă invităm să citiţi despre aceste iniţiative.

 


 

Ziua Naţională a României

Spiritul românesc a fost animat de evenimentele organizate pe toate continentele pentru aniversarea României începând cu luna noiembrie, până la acţiunile pentru întâmpinarea sărbătorilor de iarnă. Evenimentele - concerte şi expoziţii cu artişti români, gale ale filmului românesc, întâlniri cu comunităţile de români, dar şi recepţii au fost organizate de către 147 misiuni diplomatice (ambasade, consulate generale, misiuni permanente, institute culturale româneşti din străinătate, birouri de reprezentare etc.) Dorinţa de unitate a fost transpusă într-o colaborare strânsă între reprezentanţii oficiali ai României şi comunităţile de români pentru organizarea multora dintre aceste evenimente.

Pentru evenimentele organizate de misiunile României în străinătate în anii anteriori:


 

Ziua Culturii Naţionale

Ziua de 15 ianuarie, data de naştere a poetului Mihai Eminescu, a fost declarată Ziua Culturii Naţionale prin Legea nr. 238/2010.

Prin personalitatea polivalentă a Poetului Naţional, această aniversare reprezintă un moment cu semnificaţie simbolică şi, totodată, un prilej de reflecţie asupra mai bunei cunoaşteri şi promovări a culturii române în lume.

Începând cu 2011, evenimentele de diplomație publică și culturală organizate cu această ocazie de misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din străinătate deschid seria de manifestări dedicate unor momente şi nume ale culturii române care au marcat cultura europeană şi universală. 

 


 
Ziua Unirii Principatelor Române

​Prin Legea nr. 171/2014, ziua de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române a fost declarată sărbătoare naţională. Diplomația română onorează cu recunoștință unitatea de cuget și simțire, spiritul național, devotamentul angajat în slujba constituirii și consolidării unui stat puternic, recunoscut pe plan internațional, principii care au făcut posibilă Unirea Principatelor Române prin dubla alegere a domnitorului Alexandru Ioan Cuza în Moldova și în Țara Românească. Parcursul european susținut al națiunii române spre obținerea independenței și spre realizarea statului național unitar român modern, care a început cu „Mica Unire”, a condus România la statutul său de astăzi, de partener recunoscut și apreciat în cadrul Uniunii Europene și al NATO, pilon de stabilitate regional și european. 
 

  • evenimente 2017
     

 

Ziua Brâncuşi

Ziua de naştere a lui Constantin Brâncuşi a fost declarată sărbătoare naţională prin Legea 305/2015.

Figură emblematică a artei moderne internaţionale, Constantin Brâncuşi s-a născut la Hobiţa, pe 19 februarie 1876, dată de la care, în 2016, se împlinesc 140 de ani.

Celebrarea operei şi a personalităţii sculptorului subliniază influenţa majoră pe care acesta a avut-o asupra artei timpului său, dar pune în evidenţă, în acelaşi timp, şi valoarea moştenirii sale culturale, aducând în acelaşi timp un omagiu tradiţiilor, miturilor şi artei populare româneşti, ca permanentă sursă de inspiraţie pentru artist.

Misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti în străinătate marchează această sărbătoare naţională prin diverse evenimente de diplomaţie publică şi culturală (conferinţe, expoziţii de fotografie, proiecţii de film etc.). 
 

   Detalii


 

Ziua Drapelului Naţional

Ziua de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Național prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998. Conform legii, această zi este marcată de autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei patriei, precum și prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităților Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne. Cel mai important dintre simbolurile naționale, tricolorul a fost stindard și martor al unor momente definitorii din istoria poporul român. De la Revoluția din 1848 la Războiul de Independență, de la cele două Războaie Mondiale la evenimentele din Decembrie 1989, de la semnarea instrumentelor de aderare la Tratatul Atlanticului de Nord și a Tratatului de aderare a României la UE și până la victoriile sportivilor români în competiţiile internaţionale, drapelul a strâns, în jurul său, românii uniți în jurul unui crez, a unei viziuni sau a unei bucurii. “Pentru diplomaţia română, Drapelul Naţional reprezintă simbolul suprem al îndeplinirii datoriei celei mai importante - aceea de apărare şi promovare pe plan extern a interesului național, de a lucra în beneficiul cetățenilor români, oriunde s-ar afla, precum și de a reprezenta cu cinste și profesionalism țara peste hotare. Mai ales pentru românii aflați departe de casă – la muncă, la studii, în teatrele de război, în misiuni de menținere a păcii, în misiuni diplomatice sau consulare, în interes de serviciu sau personal – arborarea drapelului României aduce cu sine un sentiment de siguranță, mândrie, apartenență la valorile naţionale. Aceasta este puterea Drapelului Național pe care astăzi, ca diplomați, o cinstim”, a declarat ministrul Bogdan Aurescu. Ambasadele, oficiile consulare și institutele culturale românești din străinătate organizează sau au organizat deja evenimente și ceremonii de marcare a Zilei Drapelului Național, alături de acțiuni de promovare a tradițiilor și identității culturale românești, consolidând astfel legăturile cu comunitatea de români din țările gazdă. Printre evenimentele organizate de misiuni se numără recitaluri de poezie românească, proiecţii de film, concerte, expoziții, prezentări ale tradiţiilor româneşti sau participări la festivaluri de folclor.

​  Detalii


 

Ziua Europei şi Ziua Eroilor 

România, prin misiunile sale în străinătate, promovează, în fiecare an, valorile româneşti şi pe cele europene prin diverse evenimente, pe care le organizează independent sau la care colaborează cu alte state europene, pentru a sărbători ziua în care acestea au ales să construiască o viziune comună asupra principiilor unităţii şi libertăţii ce fundamentează comunitatea europeană. Pentru evenimentele organizate în acest an, sunt semnificative cele în care reprezentanţii oficiali ai României, ai altor state şi ai instituţiilor europene au interacţionat direct cu grupuri de tineri, elevi şi studenţi, acţiunile de stradă cu un public eterogen – standuri, expoziţii, precum şi spectacolele de teatru, concertele şi expoziţiile de artă. Numeroase capitale de pe toate continentele au găzduit festivalul filmului european​. 

​ Detalii

Misiunile României în străinătate marchează în fiecare an Ziua Eroilor. Au fost organizate şi în acest an ceremonii de depunere de coroane pentru marcarea Zilei Eroilor în: Armenia, Australia, Bulgaria, Federaţia Rusă, Franţa, Kazahstan, Statele Unite ale Americii, Ucraina şi Ungaria. 

​ Detalii

 


 

Ziua Internaţională a Francofoniei

La 20 martie francofoni de pe cinci continente aniversează Ziua Internaţională a Francofoniei, eveniment dedicat limbii franceze ca vector pentru multilingvism şi promovării solidarităţii şi cooperării între statele francofone. În fiecare an, România celebrează acest eveniment, alături de ceilalţi 74 membri şi observatori ai Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei (OIF) printr-o serie de manifestări culturale, artistice şi educaţionale, organizate atât în ţară cât şi în străinătate, prin intermediul misiunilor sale diplomatice. 

​  Detalii 

 


 

Sărbătorile Primăverii – Mărţişorul şi Ziua Femeii

Momentele din tradiţia românească şi internaţională de început de primăvară - mărţişorul şi Ziua femeii - sunt un mult aşteptat prilej de reunire şi celebrare de către comunităţile românilor din străinătate, precum şi de prezentare a ţării noastre.

  Detalii

 



 

Festivalurile Filmului European

 


Centrul de presă