Teme de actualitate pe agenda UE

Schimbări climatice la nivel UE

Schimbările climatice reprezintă o provocare globală care presupune o abordare responsabilă, întreprinderea de acţiuni concrete la nivel internaţional, regional, naţional şi local. O abordare realistă a acestui fenomen necesită cooperarea tuturor actorilor internaţionali în vederea identificării căilor de acţiune optime, a instrumentelor necesare stopării creşterii temperaturii globale.

La Consiliul European din 17 iunie 2010, Comisia Europeană a prezentat Comunicarea privind analiza trecerii la un obiectiv de reducere al gazelor cu efect de seră mai mare de 20%, în perspectiva unui angajament suplimentar al Uniunii, care să impulsioneze şi alte state care au o responsabilitate importantă în privinţa poluării la nivel global. Analiza Comisiei scoate în evidenţă avantajele, atât la nivel politic, cât şi economic ale trecerii la un obiectiv de reducere de 30%. Principala preocupare la nivelul UE rămâne decuplarea creşterii economice de utilizarea energiei, în acelaşi timp cu creşterea competitivităţii, crearea de noi locuri de muncă şi întărirea securităţii energetice a Europei. De asemenea, în cadrul Consiliului European din 23-24 octombrie 2014, a fost agreat Cadrul 2030 privind politicile în domeniul energiei şi schimbărilor climatice, care vizează:

  • ţintă de reducere la nivel UE a emisiilor de gaze cu efect de seră de 40% faţă de nivelul din 1990. Această ţintă va implica o reducere cu 43% a emisiilor aferente sectoarelor industriale care intră sub incidenţa ETS (ex. producerea energiei, petro-chimia, siderurgia, producerea cimentului, etc.) şi, respectiv, cu 30% pentru sectoarele din afara schemei (ex. transporturi, agricultură, eficienţa energetică a clădirilor, gestionarea deşeurilor), comparativ cu anul 2005. Ţinta privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) va contribui la realizarea celorlalte ţinte în domeniul energiei din surse regenerabile (RES) şi al eficienţei energetice (EE).
  • un nivel minim obligatoriu la nivel UE de 27% pentru ponderea energiei din surse regenerabile în totalul consumului de energie, ce urmează să fie atins prin angajamente/contribuţii corespunzătoare ale statelor membre.
  • ţintă indicativă pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice de cel puţin 27% la nivel UE ce va fi revizuită până în 2020 în eventualitatea unui nivel crescut la 30% în 2030.

Noul pachet privind Cadrul 2030 în domeniul energiei-schimbărilor climatice lansat Comisia Europeană în ianuarie 2014 este o continuare a pachetului 2020, bazându-se pe experienţa acumulată din prevederile acestuia. Cadrul 2030 se înscrie şi în perspectiva pe termen lung a politicii UE cu orizont 2050 fiind în linie cu viziunea prezentată de Comisie în „Foaia de parcurs privind tranziţia până în 2050 către o economie cu un conţinut scăzut de carbon”, „Foaia de parcurs privind energia în orizont 2050” şi Cartea Albă în domeniul transporturilor.

Toate aceste documente  reflectă obiectivului UE de reducere a emisiilor de GES cu 80-95% până în 2050 ca parte angajamentului de reducere a emisiilor cumulate ale ţărilor dezvoltate de cel puţin 80-95%, până în 2050.

Pentru a transpune decizia şefilor de stat şi de guvern de la Consiliul European din octombrie 2014 privind viitorul Cadru 2030 în iulie 2015, Comisia Europeană (COM) a lansat propunerea legislativă referitoare la revizuirea Directivei 87/2003/CE privind schema UE de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră. Totodată, în iulie 2016, pentru a completa măsurile care asigură punerea în practică a deciziei şefilor de stat şi de guvern din octombrie 2014 privind Cadrul 2030, COM a lansat iniţiativele care compun Pachetul non-ETS.

Problematica schimbărilor climatice se menţine pe agenda de priorităţi a Uniunii Europene, subiectul revenind în atenţia şefilor de state şi de guverne în cadrul reuniunii Consiliului European din luna martie 2016. Concluziile Consiliului European din martie 2016 subliniază necesitatea ratificării acordului de către UE şi statele sale membre cât mai curând posibil.

Negocieri internaţionale în domeniul schimbărilor climatice

Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (UNFCCC) a fost semnată la Rio de Janeiro în anul 1992. Obiectivul principal al Convenţiei este stabilizarea concentraţiilor gazelor cu efect de seră (GES) în atmosferă la un nivel care să împiedice perturbarea antropică periculoasă a sistemului climatic.

Protocolul de la Kyoto reprezintă un instrument legal subsidiar UNFCCC, iar negocierile au fost iniţiate la cea de-a 3 conferinţă a Părţilor, la Berlin în 1995, urmare a faptului că măsurile prevăzute în Convenţie nu erau eficiente. Principala caracteristică a Protocolului este reprezentată de faptul că stabileşte angajamente ferme de reducere a emisiilor faţă de anul de bază (1990) în prima perioadă de angajament, respectiv 2008-2012, pentru ţările industrializate. Ţintele individuale au fost asumate de fiecare ţară pe baza principiului “responsabilităţi comune, dar diferenţiate” şi care iau în considerare: responsabilitatea istorică a emisiilor, nevoia de dezvoltare economică şi gradul de dezvoltare.

Protocolul de la Kyoto a intrat în vigoare pe plan internaţional la data de 16 februarie 2005 şi a fost ratificat de 182 de state Părţi.

În cadrul primei perioade de angajament sub Protocolul de la Kyoto (KP1), respectiv 2008-2012, ţările dezvoltate şi-au asumat în medie o reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 5% faţă de nivelul înregistrat în 1990. De asemenea, în cadrul primei perioade de angajament sub Protocolul de la Kyoto, majoritatea Statelor Membre, inclusiv România, şi-au asumat individual o ţintă de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 8% faţă de anul de bază 1989. Toate cele 28 de state membre ale UE cu angajamente de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră şi-au depăşit obiectivele asumate pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect seră.

În perioada 30 noiembrie – 12 decembrie 2015, a avut loc la Paris cea de-a XXI-a Conferinţă a Părţilor la Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind schimbări climatice. La data de 12 decembrie 2015 a fost adoptat la Paris de către 196 de state Părţi la Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind schimbările climatice un nou acord internaţional în domeniu, care vizează consolidarea răspunsului internaţional la riscurile pe care le implică schimbările climatice şi care se va aplica de la 1 ianuarie 2021.

Acordul de la Paris în domeniul schimbărilor climatice, adoptat urmare a unui amplu şi intens proces de negociere ,impune obligaţii juridice tuturor Părţilor pentru realizarea obiectului  global pe termen lung de menţinere a creşterii temperaturii globale sub 2°C faţă de nivelul din perioada pre-industrială în funcţie de capacităţile şi responsabilităţile şi capacităţile de care dispun. Elementul inedit al Acordului este reprezentat de ţinta de 1,5 °C pentru limitarea creşterii temperaturii medii globale, respectiv posibilitatea realizării unui obiectiv global de menţinere a creşterii temperaturii globale sub 1.5°C, având în vedere că astfel s-ar reduce semnificativ riscurile şi efectele negative al schimbărilor climatice.

În cadrul ultimului summit G20 (4-5 septembrie 2016, Hangzhou, China), s-a remarcat anunţul comun al SUA şi China privind ratificarea Acordului de la Paris, emisiile celor 2 state reprezentând cca. 38 % din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră generat la nivel global.

Conform prevederilor Acordului de la Paris, acesta va intra în vigoare în cea de-a 30-a zi după depunerea instrumentelor de ratificare de către cel puţin 55 din Părţile la Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice, care reunesc cel puţin 55% din emisiile de gaze cu efect de seră la nivel global.

Din punct de vedere politic, având în vedere rolul de lider pe care UE l-a jucat în adoptarea Acordului de la Paris şi în lupta împotriva schimbărilor climatice în general, prin anunţul comun al celor 2 mari state, presiunea intrării în vigoare a acordului a fost transferată asupra UE, care, la 4 octombrie 2016, a adoptat Decizia de ratificare, de către UE, a Acordului de la Paris. În acest context, depunerea instrumentului de ratificare al UE, împreună cu cele ale unor SM care au finalizat procedurile la nivel naţional, s-a realizat în data de 7 octombrie a.c. şi a permis marcarea unui moment istoric, respectiv  intrarea în vigoare a Acordului de la Paris în mai puţin de un an de zile de la adoptarea sa.

Independent de acţiunea partenerilor globali, prin Pachetul legislativ Energie – schimbări climatice 2020 UE şi-a asumat o ţintă de reducere cu 20%, până în 2020, a emisiilor de gaze cu efect de seră, faţă de nivelul atins în anul 1990, iar în cazul unor acţiuni similare din partea celorlalte ţări dezvoltate, această ţintă va creşte la 30%. Până în 2030, UE şi-a asumat o ţintă de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 40% faţă de nivelul din 1990.


Direcţia Piaţă Internă şi Politici Sectoriale, 17 octombrie 2016