Instituțiile UE

Reforma instituţională - Tratatul de la Lisabona

Tratatul de la Lisabona este rezultatul unui proces mai îndelungat prin care s-a urmărit reformarea cadrului juridic al Uniunii. Condiţiile impuse de trecerea de la 15 la 28 de state membre au făcut necesară reformarea instituţiilor Uniunii, precum şi a modului de luare a deciziilor la nivelul acesteia, în vederea sporirii eficienţei întregului sistem comunitar.

Noul Tratat de organizare şi funcţionare a Uniunii Europene a fost semnat de către şefii de stat/guvern ai statelor membre la 13 decembrie 2007, la Lisabona. Titulatura sa oficială este Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene.

Ratificarea Tratatului de la Lisabona a fost finalizată la 13 noiembrie 2009. România a fost unul dintre primele state membre care au ratificat Tratatul, Parlamentul român finalizând procedura de ratificare la data de 4 februarie 2008. Tratatul a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009

După eşecul ratificării Tratatului de instituire a unei Constituţii pentru Europa, cunoscut sub numele de Tratatul Constituţional, un pas important în reluarea procesului de reformare a Tratatelor UE a fost reprezentat de elaborarea şi adoptarea Declaraţiei de la Berlin pentru aniversarea a 50 de ani de la semnarea Tratatelor de la Roma. Documentul, adoptat la 25 martie 2007 de cele 27 de state membre şi de instituţiile Uniunii, subliniază realizările Uniunii de la crearea sa şi reafirmă solidaritatea statelor membre în jurul unor proiecte şi obiective comune pentru viitor.

Consiliul European din 21-23 iunie 2007 a decis elaborarea unui Tratat de Reformă a Uniunii şi a adoptat un mandat clar şi detaliat în acest sens, care a condus la semnarea Tratatului în decembrie 2007, la Lisabona. România s-a asociat încă de la început dezbaterilor pe această temă, fiind conştientă de importanţa noului Tratat pentru dezvoltarea ulterioară a Uniunii şi a modalităţilor în care aceasta va răspunde aşteptărilor cetăţenilor europeni, inclusiv celor români.

Tratatul de la Lisabona, la fel ca şi Tratatul de la Amsterdam şi, respectiv, Tratatul de la Nisa, este un tratat de amendare a Tratatelor existente. Acesta cuprinde Tratatul Uniunii Europene (TUE) şi Tratatul privind funcţionarea Uniunii (TFUE), care reprezintă tratatele de bază ale Uniunii şi au o valoare juridică egală. Tratatul de la Lisabona conţine, de asemenea, o serie de Protocoale şi de Declaraţii.

Principalele inovaţii ale Tratatului de la Lisabona

Tratatul de la Lisabona este esenţial pentru a asigura funcţionarea eficientă a Uniunii Europene. În prezent, Uniunea reprezintă 28 de state membre şi aproximativ 500 de milioane de cetăţeni. Reformele propuse de acest Tratat, în special noile aranjamente instituţionale şi mecanismele de lucru, sunt necesare pentru a asigura o Uniune capabilă să facă faţă provocărilor globale şi să răspundă aşteptărilor cetăţenilor europeni, inclusiv cetăţenilor români.

România a susţinut activ adoptarea Tratatului, care include cea mai mare parte a inovaţiilor prevăzute anterior de Tratatul Constituţional.

Principalele inovaţii introduse de Tratatul de la Lisabona în organizarea şi funcţionarea UE sunt sintetizate într-o broşură redactată de MAE.

 

Centrul de presă