Structurile de cooperare regională si…

Cooperarea transfrontalieră sub forma euroregiunilor

Obiective

Euroregiunile sunt formate de cooperare sub-regională care contribuie la dezvoltarea unei coeziuni economice şi sociale a unor spaţii geografice transfrontaliere ce includ unităţi administrativ-teritoriale din state vecine, membre şi nemembre UE.

Cooperarea în acest cadru constă în crearea legăturilor directe şi permanente între regiunile şi comunităţile aflate de o parte şi de alta a frontierelor de stat, în virtutea competenţelor autorităţilor locale şi în conformitate cu legislaţia naţională. Promovarea cooperării transfrontaliere prin euroregiuni se bazează pe:

  • creşterea încrederii şi toleranţei, înţelegerii şi relaţiilor de bună vecinătate, în special în regiunile de graniţă unde există minorităţi;
  • îmbunătăţirea eficienţei şi capacităţii de furnizare de servicii cetăţenilor prin asocierea facilităţilor şi serviciilor publice şi private de o parte şi de alta a frontierelor;
  • gestionarea unor probleme care implică responsabilitate, coordonare şi acţiuni comune: protecţia mediului, diminuarea vulnerabilităţii la dezastrele naturale sau antropice, etc;
  • coordonarea politicilor de interes reciproc, cum ar fi cele din domeniul planificării regionale, dezvoltarea urbană şi rurală, protecţia împotriva inundaţiilor;
  • stabilirea organismelor de cooperare transfrontalieră pentru a se asigura că relaţiile transfrontaliere sunt susţinute şi îmbunătăţite.

Documente Fundamentale

Consiliului Europei, prin documentele adoptate în materie de cooperare transfrontalieră, precum şi prin activitatea Conferinţei Permanente a Puterilor Locale şi Regionale ale Consiliului Europei (înfiinţată în 1975 şi transformată în 1994 în Congresul Puterilor Locale şi Regionale din Europa) au avut un rol esenţial în sprijinirea iniţiativelor de constituire a euroregiunilor la nivel european.

Comunitatea Europeană a lansat în 1975 două instrumente de politică regională, unul financiar şi altul politic: Fondul European de Dezvoltare Economică şi Regională (FEDER) şi Comitetul de Politică Regională (CPR). Acestea se plasează într-o optică esenţialmente economică cu scopul de a sprijini regiunile aflate sub media comunitară ca nivel de dezvoltare.

http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docoffic/official/regulation/pdf/2007/gect/ce_1082(2006)_en.pdf