Cooperarea în format trilateral

Trilaterala România - Italia – Serbia

Ideea lansării trilateralei aparţine României, cu prilejul reuniunii şefilor de guvern ICE (Skopje noiembrie 2002).

O rundă de consultări pe linia cooperării în format trilateral a avut loc la 3 noiembrie 2004, la Bucureşti (la nivel de director general).

În octombrie 2008, premierii român şi italian au convenit de principiu organizarea unei reuniuni ministeriale şi a unui summit în cursul anului 2009.

In februarie 2009 a avut loc la Roma o reuniune pregătitoare, la nivel de directori generali, a trilateralei miniştrilor de externe. Reuniunea Trilateralei, la nivel de miniştri de externe, s-a desfăşurat la Belgrad, la 8 iunie 2009. Discuţiile au vizat susţinerea perspectivei europene a Serbiei şi promovarea cooperării economice dintre cele trei state în special prin dezvoltarea contactelor people-to-people între comunităţile sârbe şi italiene din România şi comunitatea română din Serbia. A fost reiterat rolul important al Iniţiativei Central Europene în contextul cooperării regionale şi activitatea Preşedinţiei României la ICE în 2009. 

Centrul de presă