Asistența consulară

Ce pot face funcţionarii consulari pentru dvs.


Ce pot face reprezentanţii misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României în străinătate pentru a veni în sprijinul dumneavoastră:

  • Acordă asistenţă şi protecţie consulară cetăţenilor români în mod egal, fără deosebire de sex, rasă, vârstă, religie, în limitele prevăzute de normele de drept internaţional şi de reglementările locale în vigoare.
  • Abordează problemele dumneavoastră într-o manieră profesională şi în deplină concordanţă cu legislaţia în vigoare.
  • Tratează informaţiile oferite de dumneavoastră în conformitate cu reglementările în vigoare privind protecţia datelor personale.
  • Răspund solicitărilor dumneavoastră în cel mai scurt timp posibil verbal şi/sau în scris.
  • Oferă explicaţii clare pe baza prevederilor legale în vigoare.

În cazuri obişnuite:

  • Vă eliberează, la cerere, documente de călătorie provizorii (titluri de călătorie, paşapoarte temporare) sau vă sprijină pentru preschimbarea documentelor de identitate expirate.
  • Vă sprijină în obţinerea acte de stare civilă (certificate de naştere, căsătorie sau deces).
  • Prestează servicii notariale (legalizarea unor acte de care aveţi nevoie în străinătate).
  • Vă sprijină în procurarea de acte judiciare sau extrajudiciare din ţară.
  • Vă acordă asistenţă pentru redobândirea / renunţarea la cetăţenia română.

În cazuri extreme (arestări, accidente, calamităţi naturale, conflicte armate etc.):

  • Vă contactează în cel mai scurt timp din momentul în care află despre situaţia dumneavoastră.
  • Fac demersuri pe lângă autorităţile statului în care vă aflaţi pentru a se informa asupra situaţiei dumneavoastră.
  • Se asigură că vă sunt respectate drepturile şi fac demersuri oficiale în acest sens.
  • Vă ajută să luaţi legătura cu familia, dacă doriţi.
  • Vă oferă consultanţă de specialitate şi asistenţă consulară în cazuri de răpiri, dispariţii sau deces al persoanelor apropiate.
  • Vă pun în contact cu specialişti care vă pot ajuta (avocat, traducător, medic, firme de pompe funebre).

ATENŢIE! Ministerul Afacerilor Externe nu răspunde de calitatea serviciilor acestor specialişti.